Nu Skin

Cele mai cool fuste pe care să le porți în sezonul toamnă-iarnă 2017

Luni, 21.08.2017
de Ionelia Olteanu

Toamna se apropie cu pași repezi, așa că garderoba „va suferi” câteva modificări care te vor ajuta să fii în pas cu tendințele de pe marile podiumuri. Imaginea unei femei este conturată mult mai frumos dacă aceasta alege să poarte o fustă care să îi pună în valoare trăsăturile și delicatețea. Există atât de multe modele, încât poți alege să porți orice, în funcție de starea pe care o ai.

fusta si accesorii

Indiferent că ești adepta unui stil sport, îndrăzneț sau extravagant, în acest sezon ai ocazia de a te juca și de a arăta fabulos. Toamna 2017 este dictată de tradiție, clasicul fiind criteriul pe care l-au ales mulți designeri.

Ce fuste sunt la modă în sezonul toamnă-iarnă 2017

Fusta din piele

Orice femeie, indiferent de vârstă, deține o fustă de piele în garderobă. Aceasta completează perfect ținuta și se pare că nu lipsește nici de pe podiumurile fashion din acest sezon. Datorită designului deosebit, fusta din piele oferă corpului un aspect delicat, în special dacă este mulată pe corp.

Lungimea ideală a acesteia este cea franțuzească, respectiv până la genunchi sau un pic mai jos. Este atât de ușor de purtat încât o poți lua și la birou, dacă o asortezi unei cămăși, dar și seara când ieși în oraș, cu un top elegant. Vei atrage toate privirile! Pe lângă clasicul negru, mai sunt la modă și alte culori, precum bordo, bleu sau verde.

 

Fusta creion

În perioada rece a anului, poți să alegi fusta creion, care este potrivită pentru ocazie sau eveniment. Aceasta îți va subția talia și te va ajuta să pari mai slabă. Dacă în trecut era purtată mai mult în ținutele office, versatilitatea ei te va face să arăți impecabil în parc, la o petrecere sau chiar și pe covorul roșu. Printre cele mai populare culori din acest sezon se numără griul, negrul, dar și culorile de toamnă (cărămiziu, muștar). Lungimile ideale sunt midi și maxi, iar nuanțele aprinse, din catifea, atlas sau crep, sunt ideale pentru o ieșire la ceas de seară.

Fusta trapez

Acest model de fustă este extrem de popular datorită avantajelor pe care le oferă. În primul rând, modelul i se potrivește oricărei femei, indiferent de înălțime. Dacă ești mai mică de înălțime, această fustă va oferi iluzia că ești mai înaltă și va ascunde șoldurile proeminente. Poate fi purtată atât într-o ținută casual, cât și la evenimente mai deosebite. În acest sezon sunt la modă modelele monocromatice, cât și fustele în carouri.

Fusta plisată

Aspectul delicat și romantic rămâne la modă și în acest sezon cu ajutorul fustelor plisate. Acestea sunt extrem de comode și dinamice, astfel că poți obține un look interesant, elegant și modern. Pliurile au rolul de a evidenția strălucirea materialului și creează impresia de dinamism și fluiditate. Sunt la modă nuanțele pastelate și stofele cu luciu, dar și modelele în carouri.

Fustele plisate sunt ideale pentru ținutele de birou, împreună cu o cămașă office și pantofi cu toc înalt, dar și pentru ținutele casual, fiind perfect asortate cu încălțămintea sport.

Fusta din dantelă

Dantela va rămâne la modă indiferent de anotimp. În acest sezon se poartă fustele din dantelă și cele semitransparente care inspiră delicatețe și feminitate. Lookul mirific este creat de fustele lungi, vaporoase și mulate pe corp, de culoare neagră sau în nuanțe cât mai aprinse. Pot fi purtate în combinație cu un pulover, o bluză cu guler înalt sau un cardigan supradimensionat.

Fusta din mătase

Vestea bună este că nu trebuie să aștepți de fiecare dată vara pentru a scoate din dulap fusta din mătase. Aceasta este chiar la modă în sezonul de toamnă-irnă 2017, iar motivele florale sunt foarte populare. Cele mai indicate sunt fustele midi, dar dacă vrei să îți pui în valoare picioarele suple, atunci poți opta pentru o lungime mai sus de genunchi.

Sezonul toamnă-iarnă 2017 îți permite să porți numeroase modele de fuste, iar fiecare femeie are ocazia de a alege ceea ce i se potrivește pentru a fi în tendințe!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!