Mob-ul, coafura pe care hairstyliștii de top o recomandă tuturor femeilor de peste 50 de ani

Mob-ul, coafura pe care hairstyliștii de top o recomandă tuturor femeilor de peste 50 de ani

Lorena Pintilie

De câte ori nu ai auzit că femeilor trecute de 50 de ani le stă mai bine cu părul scurt? Noi, extrem de des. Chiar dacă poate părea un clișeu, sau chiar o idee învechită sau sexistă, considerăm totuși că o tunsoare scurtă poate să salveze look-ul unei doamne trecute de prima tinerețe.

La urma urmei, pe măsură ce părul îmbătrânește, acesta (la fel ca și pielea) se deshidratează, ceea ce poate duce la uscăciune, fragilitate și aspect tern. De asemenea, părul își pierde pigmentul, ceea ce îi poate diminua strălucirea. Ce modalitate mai bună de a remedia toate acestea decât cu o tunsoare statement?

Dar, dacă stăm să ne gândim mai bine, o tunsoare scurtă necesită de cele mai multe ori o îngrijire și un styling mai atent față de una lungă, nu-i așa? Odată ce „îți asumi” o astfel de tunsoare, atunci fii sigură că va fi nevoie de multă grijă pentru a arăta fabulos. Dacă e să ne uităm în urmă, în perioada anilor '80, de pildă, putem observa cum, de multe ori, un păr mai scurt te poate îmbătrâni și mai mult dacă nu e stilizat corespunzător.

Din fericire, potrivit hairstylistilor, cele mai bune opțiuni de astăzi pentru femeile de peste 50 de ani nu seamănă deloc cu cele ale vedetelor din era disco. În 2023 vorbim despre o tunsoare impecabil executată, explică stilistul Adir Abergel. Intră în scenă „mob”-ul.

Tunsoarea „mob”, în vogă printre doamnele trecute de 50 de ani

Deci, care e cea mai bună opțiune pentru doamnele din ziua de astăzi? Un look mai „blând”, versatil și care permite experimentarea culorilor. Ca exemple, stilistul a recomandat tunsoarea stil bob mediu sau bob simplu scurt, care ajunge până la jumătatea gâtului și conferă o mobilitate mult mai mare față de celelalte tunsori. Aceste tunsori merg perfect la orice tip de păr, fie el drept sau buclat, vopsit sau natural sau chiar și pentru firul deteriorat, căci necesită foarte puțin efort pentru îngrijire și coafare.

Angela Basset purtand o tunsoare tip mob

„Bobul mediu” sau „mob-ul” nu este în mod cert lung, dar nici scurt, și are toate caracteristicile unui bob tradițional, fără să se blocheze într-o tunsoare precisă cu linii contondente”, afirmă atât de plastic hairstylistul Mara Roszak. Tunsoarea mob are, de asemenea, „straturi ascunse”, ceea ce se traduce prin unele stratificări la vârfuri, pentru a îndepărta greutatea din păr și pentru a-i oferi mai mult volum (de care doamnele au nevoie mai mult ca sigur).

Bretonul, o alegere bună de fiecare dată

În cazul bretonului (opțional în această tunsoare), există câteva „reguli”: „Asigură-te că ai suficientă lungime din vârful capului până la nas”, subliniază hairstylistul Harry Josh, din New York. Acest lucru permite ca părul să aibă volum în față, fără să fie plat și anost. De asemenea, este foarte important ca persoana care alege un breton să se asigure că modelul acestuia se potrivește formei feței. Prin urmare, nu îți tunde un breton scurt și drept dacă forma feței tale este rotundă spre pătrățoasă și în niciun caz nu-ți face breton tip „perdea” dacă ai nasul acvilin și o bărbie ascuțită și proeminentă, căci va da iluzia unei fețe și mai alungite.

Frumusețea acestui stil „scurt spre lung” este că „poți obține mai multe look-uri dintr-o singură tunsoare”, insistă Jonathan Colombini, hairstylist L'Oréal Paris și fondator al salonului John Henry din Malibu, California. Acest lucru îți oferă libertate atunci când textura părului tău este mai aspră, dar totuși îți dorești o tunsoare care să îți pună în valoare personalitatea tinerească. E mult mai OK decât să optezi pentru o tunsoare scurtă, plictisitoare și care să nu te avantajeze, nu-i așa?

cate blanchett la o premiera de film, purtand un bob mediu blond

Experimentează cu cât mai multe culori și nuanțe!

Văd, de asemenea, o mulțime de culori folosite pentru a individualiza acest bob, ceea ce îmi place”, adaugă hairstylistul T. Cooper. Într-adevăr, mob-ul este o modalitate plăcută de a face tranziția către gri, având în vedere că majoritatea doamnelor încep să încărunțească după vârsta de 50 de ani. Astfel că, pentru a integra perfect acest gri vibrant, continuă să tunzi straturile ascunse pe măsură ce părul crește pentru a scăpa de vechiul pigment și pentru a-l pune în valoare pe cel nou și natural. De asemenea, poți la fel de bine să te joci cu tot soiul de nuanțe, pentru a adăuga personalitate look-ului tău, să zicem, cu un breton argintiu dramatic sau cu niște șuvițe roșcate.

La fel ca în cazul oricărui stil, este necesară o anumită întreținere și stilizare. Ai putea lua în considerare o mască hidratantă (pentru a „îmblânzi” rigiditatea firelor cărunte), o cremă de styling hidratantă (pentru a preveni încrețirea) și o clătire cu apă lamelară (pentru a-i da părului strălucire). Așa sunt combătute uscăciunea și fragilitatea care pot fi pericole însemnate pe măsură ce acumulezi mai multe zile de naștere.

După cum vezi, orice opțiune este una bună atât timp cât te simți confortabil în propria piele, dar mai ales când vrei să arăți sub orice formă că vârsta e doar un număr! Noi suntem îndrăgostite de tunsoarea mob!

Surse foto: Freepik, Getty Images

Surse articol: Allure

Articolul urmator
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.