Nu se mai poartă cizmele negre! Cu ce au fost înlocuite în această toamnă!

Cuprins
- Ține cont de înălțimea tocului când alegi cizmele roșii
- Silueta potrivită pentru cizmele roșii
- Cum accesorizezi corect cizmele roșii
Te înțelegem perfect, dacă ai impresia că cizmele roșii nu sunt cea mai practică alegere, însă nu le tăia, încă, de pe lista de piese must-have pentru toamna 2017! După ce au făcut furori pe catwalk și au apărut în toate colecțiile importante, de la Valentino, la Balenciaga sau Isabel Marant, începem să vedem acest model de încălțăminte la toate fashinistele celebre.
Știm că înainte să cumperi o pereche de cizme roșii, îți vei rula în cap toate combinațiile posibile de ținute, pentru a te convinge că investiția merită. Pentru că nu vrem să depui prea mult efort, îți venim în ajutor cu câteva idei de outfit-uri în care poți integra aceste piese, dar și câteva sugestii de care să ții cont atunci când le porți.
Ține cont de înălțimea tocului când alegi cizmele roșii
Cizmele roșii sunt o piesă de rezistență în orice garderobă, iar dacă nu știi cum să le porți, s-ar putea să ți se pară prea mult. Când îți face cu ochiul o pereche de astfel de cizme, fii foarte atentă la lungimea tocului – nu ar trebui să aibă mai mult de 7,5 cm.
Sursa foto: Pinterest.
Silueta potrivită pentru cizmele roșii
Ai de ales între foarte multe modele de cizme roșii, așa că este important să ții cont de siluetă, atunci când vei alege perechea în care vei investi! De asemenea, dacă vrei să le porți cât mai mult, asigură-te că te simți bine în aceste cizme și că nu te incomodează tocul sau structura talpei. Un model de cizme roșii potrivit pentru orice siluetă este cel care se oprește un pic mai sus de gleznă.
Sursa foto: Pinterest.
Un astfel de model de cizme roșii arată perfect și cu fustă mini...
Sursa foto: Pinterest.
Sau fustă midi...
Sursa foto: Pinterest.
Cum accesorizezi corect cizmele roșii
Roșul este o culoare pretențioasă, dar sunt câteva combinații de nuanțe cu care nu ai cum să dai greș! Navy-blue, negru, crem sau alb sunt cele mai sigure culori pe care le poți purta cu cizme roșii.
Sursa foto: Pinterest.
Și denimul este o alegere potrivită!
Sursa foto: Pinterest.
Iar dacă ești curajoasă, alege să porți roșu din cap până-n picioare!
Sursa foto: Pinterest.
Și pentru că vrem să te convingem să porți cizme roșii, îți mai lăsăm câteva ținute de la care să te inspiri.
Sursa foto: Pinterest.
Sursa foto: Pinterest.
Sursa foto: Pinterest.
Sursa foto: Pinterest.
Sursa foto: Pinterest.