Palarii de vara 2015: 10 modele in functie de forma fetei

Palarii de vara 2015: 10 modele in functie de forma fetei
Redactor Andreea Baluteanu
Luni, 22.06.2015

Cuprins

Sa stai la soare, la 40 de grade, si sa continui sa arati cool este dorinta cea mai de pret a fiecarei femei, desi pare de multe ori un obiectiv imposibil. O simpla palarie poate rezolva insa problema, conferindu-ti un aer feminin si aparandu-te de razele nemiloase ale soarelui.

Iata 10 modele de palarii de vara, pe care sa le alegi in functie de forma fetei tale!

Palarii de vara potrivite pentru fata rotunda

Daca ai barbia si linia parului rotunde, pometii plini si o fata cu trasaturi feminine, atunci esti posesoarea unei fete rotunde. Desi fetele rotunde sunt de dorit pentru ca exprima tinerete si amintesc de farmecul deplin al copilariei, cu totii cautam perfectiunea, asa ca principalul tau obiectiv atunci cand porti o palarie de vara pentru fata rotunda este sa iti alungesti proportiile chipului.

Modelul tau este Cameron Diaz, o mare iubitoare de palarii, care te va invata cum sa atenuezi simetria fetei, pentru un efect optic de subtiere care va adauga dinamism fizionomiei. Investeste in palarii de vara inalte, pentru a-ti alungi fata, cu boruri neregulate si calota proeminenta, si tine-te departe de orice palarie cu boruri largi sau rotunde, care sa iti accentueze si mai tare forma fetei.

   

Pentru a-ti pune in valoare chipul cu aer inocent, trebuie sa ai grija ca palaria sa distraga atentia de la formele pline ale chipului si sa adauge o definire unghiulara. Favorita ta ? O palarie de vara stil fedora, dar poti incerca si clasica Panama Hat, atat timp cat pastrezi borurile angulare, medii.

   
Palarie Rag and Bone - 775 lei, polyvore.com  Palarie Zara - 79.90 lei

Palarii de vara pentru fata patrata

Dimensiunile simetrice ale fetei patrate i-au determinat comparatia cu figura geometrica: distanta de la frunte la barbie este aproximativ egala cu cea dintre obraji, linia maxilarului este puternica, proeminenta, iar fruntea este lata. Obiectivul tau este de a indulci putin simetria rigida a fizionomiei si de a conferi feminitate si un aer sagalnic.

Vanessa Hudgens iti va fi mentor in purtarea palariei de vara perfecte. Mizeaza pe formele curbe, cu calota rotunda si cu boruri largi, feminine, care sa induca iluzia alungirii figurii. Poarta-ti palaria inclinata si descopera-ti fruntea, pentru a tinde catre fizionomia considerata perfecta, cea ovala. De asemenea, alege tesaturi moi, care sa se aseze natural, evitand liniile dure sau marginile drepte, regulate.

   


Pe lista de achizitii a unei fete cu fata patrata trebuie sa se afle celebra palarie de vara floppy, cu boruri feminine, supradimensionate, usor incretite, care va imprima fluiditate si circularitate chipului tau. Un look de vara perfect este cel care include si o rochie maxi, dar si niste sandale romane, in tandem cu locatia de vis a vacantei. O alta favorita este palaria tip bowler, care este atat de chic!

   
newlook.com - 94 lei  H&M - 49.90 lei

Palarii de vara potrivite pentru fata prelunga

Fata prelunga se caracterizeaza printr-o frunte inalta, o linie ingusta a maxilarului si o fizionomie alungita. Daca in cazul fetei patrate ceea ce ne doream era sa alungim profilul, acum, scopul va fi cel invers: de a scurta optic fata.

Frumoasa Alexa Chung, una dintre cele mai stylish purtatoare de palarii, va fi ghidul tau in cautarea palariei de vara perfecte pentru fizionomia ta. Vei invata de la ea ca borurile largi, neregulate, si calota joasa te vor complimenta si te vor transforma intr-o vedeta. O palarie de plaja cu margini supradimensionate iti va corecta forma alungita a fetei, asa cum o palarie de tip cloche, purtata cat mai aproape de linia sprancenelor, iti va camufla fruntea inalta.

   

Modelul in care merita sa investesti daca ai fata prelunga in aceasta vara este palaria de plaja, care iti va ascunde cu multa pricepere defectele. Daca vrei insa sa fii fashion pana in varful capului, mizeaza pe un turban. Incepe intai cu o esarfa legata chic, vei arata atat de bine, incat vei lua in considerare ideea de a fi tu fata cu turbanul exotic de pe plaja!

   
 Zara - 39.90 lei  H&M - 79.90 lei

Palariile de vara pentru fata in forma de inima

Unul dintre cele mai dragalase tipuri de fizionomii, cel in forma de inima, se poate declara norocos atunci cand vine vorba de purtatul palariilor. Caracterizata prin frunte lata, pometi proeminenti si barbie ascutita, fata inima are nevoie de o palarie care sa nu ii accentueze si mai mult fruntea si sa ii scurteze optic barbia, dar este, in general, un tip de fizionomie de care palariile de vara se indragostesc repede.

Cel mai semnificativ model de chip in forma de inima, Reese Witherspoon, poarta adesea palarii de vara, cele de tip fedora fiind preferatele ei. La fel ca si ea, it recomandam sa mizezi pe boruri medii: cele largi iti vor pune in evidenta barbia, iar cele scurte, fruntea.

   


Modelul care te va pune perfect in evidenta este cel cloche, cu un aer retro, care iti va echilibra frumos fizionomia. Inclina-ti palaria de vara aleasa pe o parte, dragalasenia gestului iti va accentua si mai mult frumusetea inocenta. Tine-te departe de palariile de plaja largi si de cele floppy. In schimb, investeste in modele speciale, precum beretele si toca.

    
 Armani Collezioni - 815 495 lei,  lanecrawford.com johnlewis.com - 155 lei

Palariile de vara pentru fata ovala

Ultimul capitol al ghidului nostru pentru a-ti alege modelul de palarie de vara perfecta pentru forma fetei tale va fi unul scurt,  pentru ca fizionomia ovala, considerata a fi ideala, pune in valoare absolut orice model de palarie de vara.

Cu o simetrie feminina, delicata, fata ovala are pometii mai accentuati, barbia si fruntea inguste, aceasta din urma fiind mai lata decat linia maxilarului. Boruri largi sau inguste, calote inalte sau joase, modele sofisticate, palarii de plaja din paie sau variante floppy sofisticate, toate ti se vor potrivi manusa.

   



Ia-o drept exemplu pe Jessica Alba! Superba actrita stie sa se imbrace ca o adevarata regina a stilului, iar palariile, mai ales cele fedora, sunt preferatele ei. Nu trebuie insa sa te limitezi la o palarie de vara fedora, mixeaza si asorteaza orice iti place si profita de liniile permisive ale fetei tale!

    
Zara - 69.90 lei  Bershka - 79.90 lei

 

Tu ce model de palarie de vara iti vei alege, tinand cont de forma fetei tale ?

Surse foto: www.vanillawhiff.blogspot.ro; www.stylebistro.com; www.dailymail.co.uk; www.justjared.com; www.looklingerlove.com; www.trendencias.com; www.thehatblog.com; www.inspiredlivingsa.co.za, www.momtastic.com

Articolul urmator »
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Ramona Jurubita | Marţi, 16.01.2024
Incepe quiz
Ce rochie ți se potrivește în funcție de forma corpului?
Ce rochie ți se potrivește în funcție de forma corpului?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (6)

Ne găsești pe