Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Top 7 cocuri pentru iarnă

Marţi, 31.01.2017
de Mihaela Onofrei

Iarna ne dă bătăi de cap în principal atunci când vine vorba de alegerea unor haine care să arate bine pe noi și care să țină și frigul departe. Totuși aceasta nu este singura problemă pe care femeile o au în anotimpul geros. Atunci când vine vorba de păr, avem probleme în principal cu alegerea unei coafuri care să reziste atât umezelii, cât și căciulii sau glugii cu care ne protejăm de frig.

Cocurile par imposibile de realizat pe timp de iarnă, mai ales pentru că nu putem să îl păstrăm intact atunci când peste el trebuie să purtăm căciulă. Și umezeala este o mare problemă atunci când vrem să avem un coc impecabil. Aceste modele de cocuri sunt promițătoare pentru acest anotimp, deoarece sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut pe durata întregii zile.

Coc lejer în vârful capului

 

Via Tumblr

O fotografie postată de @hairbuns pe

Acest coc este perfect pentru sezonul rece, deoarece poate rezista chiar și căciulii. Aspectul său neuniform și ușor ciufulit va rămâne la fel chiar și sub căciulă. Aceasta este cea mai bună parte a sa: nimic nu poate să îi strice forma, pentru că nu are una.

Coc pentru păr scurt

 

O fotografie postată de @hairbuns pe

Dacă ai părul scurt, acest coc dezordonat este cea mai bună soluție pe timp de iarnă. Câteva agrafe la spate, un elastic de păr răsucit de două ori și ești gata! Căciula sigur nu-ți va da multe bătăi de cap, indiferent de câte ori o pui și o iei de pe cap. Dacă folosești un elastic mai rigid, cocul va fi ținut sub control pe durata întregii zile.

Coc împletit

 

O fotografie postată de @hairbuns pe

Cocul la spate este cea mai bună soluție iarna. Acesta nu se va desprinde, deoarece forma sa nu suprasolicită firele de păr. Pentru o rezistență mai mare, cosițele împletite se dovedesc foarte utile. Pe lângă rezistență, te poți bucura de un look șic!

Coc la spate cu șuvițe desprinse

 

O fotografie postată de @hairbuns pe

Acest tip de coc nu presupune mari bătăi de cap. Căciula sigur nu îi va afecta forma, iar șuvițele rebele te vor face să arăți bine chiar și cu căciulă. De asemenea, acesta îți va oferi un aer sexi și se va potrivi perfect ținutelor office.

Coc răsucit la spate

 

O fotografie postată de @hairbuns pe

Acesta este unul dintre cele mai simple cocuri de realizat și poate fi refăcut ori de câte ori este nevoie, doar în câteva secunde. Nu trebuie să îți faci griji că se desprinde, deoarece maleabilitatea acestuia îți permite să îl strecori sub căciulă.

Coc melc

 

O fotografie postată de @hairbuns pe

Acest tip de coc îți oferă aerul cochet al grecoaicelor. Pentru o rezistență mai mare, poți să folosești fixativ și agrafe. Cu puțină atenție atunci când îți scoți căciula de pe cap, acesta va rezista toată ziua.

Coc cu împletitură

 

O fotografie postată de @hairbuns pe

Cu două codițe împletite deasupra, vei transforma clasicul coc într-unul deosebit. Deoarece cocul este făcut rapid și într-un mod dezordonat, nimic nu poate să îi strice forma. Poți purta cu încredere glugi și eșarfe pe cap. Însă atunci când vine vorba de căciulă, trebuie să fii mai atentă, deoarece codițele se pot desprinde.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!