Nu Skin

20 de farse de 1 aprilie pe care să le faci prietenilor

Vineri, 09.03.2018
de Andreea Baluteanu

Au trecut zilele noastre din martie, de pe 1 și 8, așa că următoarea ocazie de sărbătoare pe care o așteptăm cu bucurie este 1 aprilie. Dacă până acum ai lăsat acest extraordinar prilej de distracție neonorat pentru că nu aveai nici cea mai mică idee de farsă, noi suntem aici pentru a schimba situația.

Descoperă în rândurile de mai jos 20 de farse de 1 aprilie pe care să le faci prietenilor tăi. Ai nevoie de bună-dispoziție și de un strop de timp liber și te vei alege cu distracție garantată!

20 de farse de 1 aprilie care te vor face să râzi în hohote

Originea păcălelilor de 1 aprilie este încă un mister neelucidat, ceea ce nu împiedică milioane de oameni din toată lumea să își surprindă prietenii și cunoscuții cu această ocazie. Sărbătoarea provine fie din Roma Antică, fie din perioada medievală, fiind și voci care consideră că a fost rezultatul deciziei Papei Grigore al XIII-lea de a înlocui calendarul iulian cu cel gregorian, determinând astfel ca Anul Nou să nu mai fie sărbătorit la sfârșitul lui martie, ci pe 1 ianuarie. Cu toate acestea, într-o eră în care social media era inexistentă, nu toată lumea a luat la cunoștință despre noua regulă, iar Anul Nou continua să fie celebrat pe 1 aprilie de persoane care au fost de atunci considerate „păcălite”.

1 aprilie

Însă, indiferent care e interpretarea păcălelilor de 1 aprilie, cine nu își dorește să fie considerată cea mai amuzantă persoană din încăpere? Dacă și tu aspiri la acest titlu, alege din pleiada de farse de 1 aprilie de mai jos pe cele care se potrivesc cel mai bine prietenilor tăi și pregătește-te să râzi în hohote de expresiile lor panicate!

  1. 1 aprilie fericit! Lipește o goarnă pe perete, exact în locul în care clanța ușii lovește zidul. Crede-ne, expresia de pe fața prietenului va fi neprețuită! Ai însă grijă, farsa nu e recomandată persoanelor care au probleme cu inima sau care se sperie ușor.
  1. Păcăleală de 1 aprilie pentru prieteni însetați! Umple două pahare de apă cu cuburi de gheață, întoarce-le cu susul în jos și așteaptă ca gheața să se topească... sub privirile prietenului pe care l-ai păcălit.
  2. Schimbă limba tastaturii de pe calculatorul colegei tale. E o farsă de 1 aprilie foarte ușor de realizat și nu îți va da bătăi de cap. În schimb, fața ei când va începe să își scrie raportul cu caractere chinezești va fi cu siguranță o încântare.
  3. Unde sunt iubitorii de jeleu? Dacă ai mai mult timp la dispoziție și rezerve de Jello (desert american pe bază de jeleu), decorează la fel de festiv ca în imaginea de mai jos biroul unui coleg. Punem pariu că te va ține minte toată viața?
  1. Farsă pentru colega de apartament. Prietena ta obișnuiește să își înceapă fiecare zi cu o față adormită și o omletă sau un ou fiert? Fă imposibilă această combinație cu o farsă de 1 aprilie: fierbe toate ouăle din frigider și pune-le înapoi. Vei râde în hohote!
  2. Săpunul și spuma sa. Farsorii talentați se strecoară peste tot, inclusiv la duș! Surprinde-ți prietenii acoperind suprafața unui săpun cu lac de unghii incolor. Singurul inconvenient? Nu le poți vedea reacția!
  3. Iubitorii de Oreo vor regreta că a venit 1 aprilie. Ai un amic care ar renunța la orice ca să „lingă” crema delicioasă de pe un biscuit Oreo? Cumpără un pachet, desfă biscuitul și înlocuiește crema cu maioneză sau cu pastă de dinți (dar ai grijă să fie un sortiment comestibil, doar nu vrei să îi oferi prietenului tău o intoxicație ca dar de 1 aprilie).
  4. La fel se vor simți și cei care adoră merele caramelizate. Invită-ți prietenii la tine și servește-i cu o porție de mere caramelizate. Te întrebi unde e farsa de 1 aprilie? În loc de mere, de ce nu ai folosi cepe decojite?
  5. Cine are cea mai frumoasă mașină din țară? Recunoaștem că farsa de mai jos e destul de dificil de pus în practică, dar, crede-ne, va merita să o încerci! Trezește-te în zori, dă fuga acasă la persoana pe care dorești să o păcălești și acoperă-i mașina cu post-it-uri colorate. Pe fața noastră strălucește deja un zâmbet numai la gândul acestei păcăleli!
  1. Fii cea mai bună gospodină... sau nu! Prepară niște gogoși delicioase, dar în loc să le umpli cu ciocolată, folosește muștar, maioneză sau orice îți mai trece prin cap!
  2. Înfășoară mașina amicului tău cu folie de plastic alimentară. Până la urmă, vrei doar să o protejezi, nu? Iată o farsă de 1 aprilie atât de bine intenționată!
  3. „Pavează” toată podeaua camerei cu pahare de plastic pline cu apă. Păcăleala e minunată pentru un prieten, dar și dacă vrei să îți faci iubitul prizonier în pat pe tot parcursul zilei.
  4. Farsa perfectă pentru dependentul de tehnologie. Prietenul tău își iubește laptopul mai tare decât pe el însuși? Atunci avem păcăleala perfectă pentru tine! Descarcă de pe internet o imagine cu un ecran crăpat, care să fie cât mai convingătoare (tastează pe google „cracked screen”), apoi seteaz-o ca screen saver, care să se activeze după o scurtă perioadă, să zicem un minut. Trebuie să îi înregistrezi expresia facială!
  5. Invocă un demon de 1 aprilie. Ai un telefon vechi? Perfect, deja nu mai ai nevoie de nimic pentru farsa de 1 aprilie. Înregistrează pe el sunete înspăimântătoare sau orice altceva îți dorești, ascunde telefonul și dă drumul la înregistrare. Sau setează-le ca ton de apel și sună încontinuu. Vei vedea disperare în jurul tău!
  6. Nimeni nu se mai bucură că primește un mesaj. Ai o prietenă care e căutată încontinuu la telefon? Profită de un moment de neatenție din partea ei și schimbă-i tonul de mesaj cu orice sonerie sau zgomot care ți se pare compromițător... dar ai grijă să nu îi pătezi reputația în fața tipului de care îi place.

    femeie care se amuza
  7. Nu-ți lăsa colegii să muncească! Cea mai simplă păcăleală? „Strică-le” mouse-ul! Lipește o bucată de hârtie pe senzorul mouse-ului și amuză-te în tăcere de eforturile lor de a descoperi sursa necazului!
  8. Ce s-a întâmplat cu telefonul meu? Ne reîntoarcem la prietena ta dependentă de smartphone. Fă o captură cu ecranul telefonului, apoi șterge toate iconițele ei de pe ecran și setează captura ca imagine de fundal. Acum, distrează-te în timp ce o vezi apăsând disperată pe iconița de Instagram și neputând să îl deschidă!
  9. Trimite o scrisoare „oficială” cu subiect alarmant. Alcătuiește o scrisoare aparent „oficială” în care prietenii tăi sunt chemați ca martori, sunt anunțați că au pierdut un proces sau că trebuie să plătească o amendă. Nu-ți bate capul cu ștampile, foarte puțini oameni caută astfel de semne atunci când sunt tensionați.
  10. Linge ciocolata de pe arahide învelite în dulcea tentație, filmează-te în timp ce o faci, oferă-i prietenului tău bolul de arahide și apoi arată-i filmulețul. Nici măcar nu trebuie să fie aceleași arahide, e suficient să creadă asta.
  11. „Dă naștere” celui mai mare gândac din lume. Dacă simpla idee a acestei farse de 1 aprilie te inundă cu un sentiment acut de frică, trebuie neapărat să îi dai curs. Folosește tubul rămas de la un sul de hârtie igienică pentru a modela o insectă înspăimântătoare și „elibereaz-o” pe perna, pe biroul, pe scaunul sau unde crezi că va avea cel mai puternic efect asupra prietenilor tăi!

Tu ce părere ai despre aceste farse de 1 aprilie? Suntem curioase să știm care ți-a plăcut mai mult și pe care o vei încerca!

Citește și cele mai amuzante mesaje pe care le poți trimite de 1 aprilie!

Surse foto: iStock, Imgur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!