9 profeţii sumbre făcute de Baba Vanga

9 profeţii sumbre făcute de Baba Vanga

Nicoleta Soare

Considerată un fenomen al istoriei, Baba Vanga, pe numele ei adevărat Vangelia Pandeva Dimitrova, a fost o clarvăzătoare oarbă din Bulgaria, ale cărei profeții sumbre au înspăimântat omenirea.

Toate controversele legate de profeţiile Babei Vanga pornesc de la abilităţile ei paranormale de a prezice anumite evenimente, așa cum s-a întâmplat cu dezastrul de la Cernobîl, data exactă a morţii lui Stalin, atacurile de la 11 septembrie sau destrămarea Uniunii Sovietice.

Vangelia s-a născut pe 31 ianuarie 1911, iar numele său înseamnă „aducătoare de veşti mari”. Încă de mică, a dezvoltat o pasiune pentru vindecarea celor din jur cu ajutorul plantelor medicinale. În schimb, adevăratul dar, cel al profeţiilor, a apărut în jurul vârstei de 11 ani, când a orbit în urma unei furtuni. Ea a fost găsită pe un câmp, după câteva zile, iar ochii îi erau plini de praf şi, având în vedere că niciun tratament nu a reuşit să o vindece, vederea i s-a deteriorat destul de repede.

A început să fie cunoscută odată cu puterea ei de a vindeca diverse boli folosind amestecuri din plante. Blamată, dar şi căutată de marii demnitari, Baba Vanga a rămas în istorie după ce 80% dintre profeţiile sale s-au adeverit.

 

9 profeţii făcute de Baba Vanga 

  1. Baba Vanga spune că, în 2016, Europa va fi invadată de extremiştii musulmani şi va rămâne aproape nepopulată.
  1. Conform profeţiilor făcute de Baba Vanga, China va deveni cea mai mare putere mondială în 2018.
  1. În 2023, Orbita Pământului se va înclina.
  1. O nouă sursă de energie va fi creată şi foametea la nivel mondial va începe să fie eradicată între anii 2025 şi 2028. De asemenea, o nava spaţială cu echipaj va fi lansată pe Venus.
  1. În 2033, profeţiile Babei Vanga spun că se va topi calota polară.
  1. În 2043, musulmanii vor conduce Europa, iar economia va fi înfloritoare.
  1. În 2066, americanii vor ataca Roma Islamică folosind arme chimice.
  1. În 2076 va domni din nou comunismul pe Pământ.
  1. Între anii 2262 şi 2304 va fi posibilă călătoria în timp.

Vanga a murit în 1996, la vârsta de 85 de ani, iar de-a lungul „carierei” sale a făcut sute de predicţii. Profețiile Babei Vanga se întind până în 5079, an în care, spune ea, va veni sfârşitul lumii.

Ce părere ai despre aceste profeții făcute de Baba Vanga

Surse foto: yahoo news, newsprepper.com

Articolul urmator
Totul despre Apostolul Ioan și previziunile făcute de el în Apocalipsa Noului Testament: „Și marea s-a prefăcut în sânge ca de mort”
Totul despre Apostolul Ioan și previziunile făcute de el în Apocalipsa Noului Testament: „Și marea s-a prefăcut în sânge ca de mort”
Ce trebuie sa faci ca sa te vrea barbatul dorit?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te vrea barbatul dorit?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.