Acatistul Sfântului Gheorghe. Ce putere mare are rostirea lui

Acatistul Sfântului Gheorghe. Ce putere mare are rostirea lui
Ramona Jurubita
Joi, 23.04.2026

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este una dintre cele mai puternice și iubite figuri ale creștinismului, un simbol al curajului, al credinței neclintite și al biruinței asupra răului. În fiecare an, pe 23 aprilie, credincioșii îl cinstesc cu evlavie, această zi fiind considerată una cu o încărcătură spirituală aparte. În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este văzut și ca un protector al naturii, al animalelor și al începuturilor, fiind asociat cu renașterea primăverii și cu energiile vieții.

Sfântul Gheorghe și-a dat viața pentru credință, la numai 28 de ani

Viața sa, deși scurtă, a fost marcată de un sacrificiu profund. Născut în jurul anului 275, Sfântul Gheorghe a fost ofițer în Garda Imperială, însă destinul său a fost decis de credința pe care a refuzat să o trădeze. În timpul împăratului Dioclețian, când creștinii erau persecutați, el a ales să nu se lepede de Dumnezeu, în ciuda amenințărilor și a torturilor cumplite. La doar 28 de ani, a fost executat, devenind martir și model de devotament pentru generațiile care au urmat.

Acatistul Sfântului Spiridon: rugăciunea făcătoare de minuni

De-a lungul timpului, figura sa a fost înconjurată de numeroase legende, cea mai cunoscută fiind lupta cu balaurul. Povestea spune că Sfântul Gheorghe a salvat o prințesă și un întreg oraș de o creatură înfricoșătoare, pe care a învins-o cu o suliță. Dincolo de simbolistica fantastică, această imagine a devenit o reprezentare a luptei dintre bine și rău, dintre credință și încercare, motiv pentru care este prezentă în numeroase icoane.

Sfântul Gheorghe călare pe cal, cu sulița în mână
Sfântul Gheorghe

Moaștele Sfântului Gheorghe ajung pentru prima dată în România de pe Muntele Athos. Unde vor fi depuse

Când, cum și de ce să citești Acatistul Sfântului Gheorghe

Acatistul Sfântului Gheorghe capătă o semnificație profundă pentru cei care îl rostesc. Rugăciunea este considerată o formă de apropiere de divinitate, dar și un sprijin în momentele de cumpănă. Mulți credincioși spun că rostirea acatistului aduce liniște sufletească, protecție și curaj în fața dificultăților, fiind o ancoră spirituală într-o lume adesea tulbure.

Acatistul Sfântului Gheorghe este citit, de regulă, în zilele de sărbătoare dedicate lui, dar și ori de câte ori credinciosul simte nevoia de sprijin divin. Nu există o regulă strictă, însă tradiția recomandă ca rugăciunea să fie rostită cu credință și răbdare, într-un moment de liniște. Mulți aleg să îl citească dimineața sau seara, într-un spațiu curat și liniștit, pentru a se putea concentra asupra sensului profund al cuvintelor.

Se spune că puterea acestei rugăciuni stă nu doar în textul ei, ci și în intenția celui care o rostește. Credința sinceră, dorința de îndreptare și încrederea în ajutorul divin sunt elementele care dau forță acatistului. În tradiția ortodoxă, Sfântul Gheorghe este considerat un ocrotitor al celor aflați în luptă, fie ea fizică sau spirituală, iar invocarea lui este adesea asociată cu depășirea obstacolelor și cu găsirea echilibrului interior.

În vremuri în care oamenii caută tot mai des sens și stabilitate, rugăciunile dedicate sfinților rămân o formă de refugiu. Acatistul Sfântului Gheorghe nu este doar o simplă lectură religioasă, ci o experiență spirituală care îi ajută pe credincioși să își regăsească liniștea și să își întărească speranța.

Acatistul Sfântului Elefterie: când și cum trebuie să îl rostești

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Condac 1
Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!

Icos 1
Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2
Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2
Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3
Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3
Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4
Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4
Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Acatistul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. O simplă rugăciune adresată lui ar putea vindeca și cele mai urâte boli

Condac 5
Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, Mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5
Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grabă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!

Condac 6
Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, Mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6
Luminat, o, Mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 7
Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, Muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7
Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 8
Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!

Icos 8
Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 9
Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icos 9
Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 10
Ceata demonilor, văzându-te pe tine, Mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icos 10
Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 11
Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, Mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icos 11
Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 12
Daruri ai luat, Mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12
Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, Mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Te ferește de rele, boli și dușmani

Condac 13
O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...

Icos 1
Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 1
Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!

Surse foto: FacebookFacebook

Surse articol: DoxologiaDoxologiaCrestinortodox

Articolul urmator »
Acatistul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae pentru luminarea drumului în viață în perioadele grele
Acatistul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae pentru luminarea drumului în viață în perioadele grele
Ramona Jurubita | Marţi, 30.09.2025
Incepe quiz
Care este cel mai mare defect al tau?
Care este cel mai mare defect al tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe