Can Day by București Mall – colectăm pentru artă

Joi, 10.08.2017
de Ionelia Olteanu

Începând de pe 15 august 2017, puteți descoperi una dintre cele mai controversate legende din toate timpurile, materializată într-un obiect de artă unic în România.

Prin imaginație, inventivitate și multe eforturi, București Mall Vitan a adus la viață celebra legendă, care va fi expusă începând de luni, 15 august 2017, timp de două săptămâni, deasupra punctului de atracție al mallului, fântâna.  

De data aceasta, fântâna celor mai frumoase amintiri din București devine locul unde mii de doze de aluminiu reciclate s-au transformat în Atlantida pierdută, prin magia unor artiști extrem de talentați.

proiect de reciclare

Proiectul „Can Day by București Mall – colectăm pentru artă” a început din dorința de a contribui la procesul de curățare a spațiilor publice și de reciclare, atât de benefic pentru fiecare dintre noi, printr-un parteneriat cu Every Can Counts Romania, program european dedicat reciclării și colectării dozelor din aluminiu.

Astfel, pe 5 august 2017, o echipă de voluntari ai București Mall, împreună cu Every Can Counts Romania, a colectat 4 000 de doze pe o rază de 4 kilometri, pe plaja din Mamaia, populată cu aproximativ 10 000 de oameni. Ca urmare a acestei acțiuni, peste 800 de doze vor fi fost transformate într-o operă de artă inedită care va fi expusă publicului larg în București Mall.

București Mall, primul centru comercial modern din România, continuă să ofere vizitatorilor săi povești pline de magie prin decorurile fantastice care prind viață în incinta mallului. În acest sezon, zona centrală a mallului se transformă în legendara Atlantida, orașul scufundat care a incitat imaginația artiștilor, a cercetătorilor, a vânătorilor de comori sau pur și simplu a visătorilor. Mii de legende s-au țesut de-a lungul secolelor despre insula scufundată, despre cele patru rase ale locuitorilor, despre cât de avansată tehnologic era Atlantida, dar și despre comorile fabuloase pe care le-a găzduit și care au făcut-o unul dintre cele mai vânate mistere din lume. București Mall, primul centru comercial din România, transpune astfel povestea Atlantidei chiar în mijlocul orașului.

echipa de reciclare

Despre București Mall:

București Mall este primul centru comercial modern de tip shopping mall din România, deschis în septembrie 1999. Încă de la lansare, București Mall a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment.

Recent, București Mall a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare, prin care și-a reconfigurat spațiile și a implementat un design atractiv și modern atât în interior, cât și la exterior, pentru a rămâne una dintre destinațiile de shopping preferate ale bucureștenilor. Centrul își surprinde în continuare clientele fashioniste printr-un mix de branduri: unele consacrate, altele în ton cu ultimele tendințe, la care se adaugă cele care pot fi găsite în mod exclusiv în acest centru comercial.

În prezent, mallul găzduiește cafenele moderne, magazine elegante, o zonă de food court pentru toate gusturile și cinematograf. Holloywood Multiplex continuă să ofere clienților experiențe în premieră, așa cum a făcut-o de la înființarea sa, în 2000, în 10 săli moderne și echipate cu cea mai nouă tehnologie. De asemenea, evenimentele organizate periodic în mall atrag de la fashioniste până la cinefili și familii cu copii, cu promisiunea că toți vor trăi experiența completă de shopping, distracție și socializare.

Despre Every Can Counts Romania:

Asociaţia Non Profit Alucro este singura organizaţie din România care derulează campanii de informare dedicate colectării şi reciclării dozelor din aluminiu. Alucro reprezintă în România programul internaţional Every Can Counts - o platformă europeană răspândită în mari ţări precum UK, Irlanda, Franţa, Austria - și desfăşoară ample activităţi de informare şi educare la nivel naţional, cu privire la reciclarea dozelor din aluminiu, colaborând astfel cu autorităţile statului, companiile de profil (societăţi de salubritate, centre de colectare), diverse societăţi comerciale, ONG-uri şi instituţii de învăţământ, dar şi direct cu cetăţenii în cadrul evenimentelor publice. Mai multe detalii găsiţi pe www.alucro.ro și www.everycancounts.ro.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!