Nu Skin

Patru zodii care riscă să divorțeze

Vineri, 03.03.2017
de Violeta Ieremie

Iubirea este oarbă şi surdă uneori, mai ales la început. Şi totul e roz şi bine, trecem cu vederea multe lucruri până când nu ne izbim de ele în fiecare zi. Atunci nu mai e aşa drăguţ şi ne dorim o separare.

Nu toată lumea se gândeşte la separare, ci mai este şi cealaltă parte când unii se gândesc cum să vindece relaţia.

Ştii, oamenii au şi bune, şi rele, numai că sunt anumite caracteristici care sunt specifice unui grup de oameni, adică zodiilor.
Sunt câteva zodii mai predispuse să ajungă la despărţire, la divorţ prin atitudinea lor.

Berbec

zodia berbec

Îşi aleg partenera la primul impuls fără a ţine cont dacă a luat decizia bună sau nu pentru el. Sunt încăpăţânaţi şi le plac conflictele. Iar flexibilitatea este destul de mică la capitolul schimbare. Fiind semn de foc, totul este amplificat, vede negru în faţa ochilor şi cu greu faci faţă furiei unui nativ în zodia Berbec.

Gemeni

Cei născuţi în această zodie au tendinţa să înşele. Le place aventura şi să fie liberi, fiind semn de aer. Le e teamă să se angajeze într-o relaţie pe termen lung, fapt care produce instabilitate în cuplu. Sunt visători, dar nu le place să se oprească la un singur partener, fapt care o să-i dea bătai de cap toată viaţa la acest capitol.

Fecioară

fecioara

Atente la fiecare detaliu, fecioarele sunt foarte calculate, pun totul pe hârtie pentru a clarifica motivele despărţirii şi dacă sesizează incompatibilitate, nu ezită să ajungă la divorţ.

Se detaşează repede şi îşi merg pe principiul că viaţa continuă.

Săgetător

Persoane active, cu multă energie, săgetătorii îşi găsesc greu pe cineva care să le facă faţă aşteptărilor. Seducători înnăscuţi, nu le place să se limiteze şi sunt în căutări.

Decizia de a divorţa este personală şi depinde şi de caracteristicile zodiilor. Unii sunt mai predispuşi să-şi apere iubirea în care au crezut atât de mult timp, alţii preferă aventurile şi au un spirit liber fără de care n-ar putea trăi. Simt că se sufocă într-o căsătorie, deşi îşi doresc să iubească şi să fie iubiţi.

După cum se observă, principiile după care se ghidează fiecare sunt diferite. Iubirea poate fi o himeră după care să alergi toată viaţa sau poate fi găsită într-o persoană conştientă care îşi doreşte să evolueze ea prin intermediul acelei relaţii, ştiind că partenerul este doar o reflecţie, o oglindă care îi arată unde mai are ceva de îmbunătăţit.

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!