Nu Skin

Ce greșeală faci înainte de sfânta taină a spovedaniei

Marţi, 04.04.2017
de Roxana R

Postul și sfânta taină a spovedaniei sunt strâns legate, însă trebuie să eviți una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac credincioșii în această perioadă.

Poate ți s-a întâmplat uneori să nu mergi la spovedanie pentru că nu ai ținut postul așa cum trebuie. Ispite sunt la tot pasul, mai ales în postul Paștelui, care durează mai mult, și se poate întâmpla că greșești și să mănânci alimente de dulce, iar apoi vei spune că nu poți primi sfânta taină a spovedaniei, din cauză că ai mâncat ceva interzis.

„Este greșit”, spune preotul Constantin Necula, într-un răspuns dat credincioșilor pe platforma Doxologia.ro. Sigur că postul trebuie ținut din prima până în ultima zi. Astfel, dacă mergi la spovedanie în prima zi a postului, acesta trebuie ținut în continuare, timp de 40 de zile. Ce faci însă dacă nu te-ai dus la spovedanie și în timpul postului ai consumat un aliment interzis? Nu te mai spovedești deloc?

preot la biserica

Regulile nu sunt foarte stricte

Din fericire, „regulile nu sunt chiar așa de stricte”, spune părintele Necula. Nu trebuie să eviți sfânta taină a spovedaniei doar pentru că nu ai ținut postul cum trebuie. Astfel, te poți spovedi chiar dacă nu ai postit, însă trebuie să promiți că vei ține tot postul după spovedanie. Aceeași regulă este valabilă și în cazul împărtășaniei. Te poți împărtăși după sfânta taină a spovedaniei, chiar dacă nu ai ținut postul.

Părintele Necula compară această greșeală frecventă a credincioșilor cu modul în care se comportă uneori copiii: când se joacă și pierd, ei spun „piua”, ca să întrerupă jocul și apoi să-l reia în condiții care le sunt favorabile. Astfel, o scăpare din timpul postului este invocată ca o scuză pentru a evita spovedania.

Prin urmare, este o greșeală să eviți sfânta taină a spovedaniei invocând rigorile impuse de Biserică și postul pe care nu l-ai ținut, din diferite motive. Desigur, nu trebuie să profiți de această „portiță” ca să renunți de fiecare dată la post. Însă este important să înțelegi că regulile nu sunt chiar atât de stricte, iar părintele va înțelege situația și va fi de acord să te spovedească și fără un post complet.

Vezi și Tehnica hawaiiană pentru sănătate, bogăţie şi fericire

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!