Costume si masti pentru un Halloween infricosator

Costume si masti pentru un Halloween infricosator
Andreea Gluh, redactor
Marţi, 29.10.2013

Cuprins

Noaptea spiritelor se apropie cu pasi repezi, asa ca trebuie sa ai costumul si masca pregatite pentru distractie si, desigur, pentru alungarea fantomelor rele. Daca timpul nu ti-a permis sa te hotarasti carui personaj preferat ai putea sa ii dai viata in seara petrecerii, noi ne-am decis sa iti venim in ajutor. Iata cateva costume si masti pentru Halloween pe care le poti confectiona chiar tu.

Costume handmade de Halloween

Hainele pe care nu le mai porti se pot dovedi a fi alegerea perfecta pentru Halloween, daca vrei sa te costumezi intr-un personaj de poveste fara prea multa bataie de cap. Asadar, pentru a arata ca Dorothy, ai nevoie de o rochie in carouri, de un cos impletit, de o pereche de pantofi rosii si de un animal de companie. In aceasta noapte magica, Toto poate fi deghizat in pisica, asa ca nu trebuie sa ai neaparat un caine pentru a completa tinuta.

Daca vrei sa fii stapana globului magic si sa le ghicesti viitorul celor invitati la petrecere, foloseste cateva haine din cufarul bunicii si o esarfa pentru un look gipsy, iar succesul va fi garantat. 
 


Sursa: babble.com  Sursa:myfairvanity.tumblr.com

 


Daca ai o fire romantica, inseamna ca personajul Madame Butterfly ti se potriveste de minune. Pentru aceasta ai nevoie de o bentita pentru par din plastic sau din metal, de cateva bucati de sarma cu diametru mediu, suficient de flexibile, astfel incat sa le poti modela si de fluturi decorativi colorati. Asadar, prinde fluturii de bentita cu ajutorul sarmei, iar pentru finisaj, aplica fluturi si pe rochie.

 

 
Sursa: marthastewart.com

 

Un alt costum usor de realizat acasa, atat pentru tine, cat si pentru perechea ta, este cel de bandit. Nu uita ca tricoul cu dungi orizontale si pantalonii negri trebuie sa fie insotiti de o masca, altfel imaginea nu este completa. 
Pentru a castiga marele premiu in cadrul unui concurs de Halloween, ai nevoie, insa, de un costum de vrajitoare. Materialele sunt neobisnuite, dar usor de achizitionat.




 Sursa: babble.com
 Sursa: marthastewart.com


Asadar, iata cum poti realiza o astfel de tinuta din saci menajeri!

Pentru costumul de vrajitoare ai nevoie de urmatoarele obiecte:

- zece saci menajeri negri, cu snur

- doi saci menajeri negri, fara snur

- o rola de banda adeziva

- o foarfeca

- un capsator

- un manechin

Iata si tehnica de realizare a acestui costum!

Pentru inceput, taie fundul a doi saci cu snur si pune-i pe manechin, asa cum ai face cu o rochie. Le poti ajusta snurul, astfel incat sa creeze un decolteu potrivit siluetei tale. In dreptul bratelor, taie doua orificii, acestea reprezentand partea rascroita din zona umerilor si a axilelor. Cei doi saci fara snur trebuie sa formeze manecile. Poti face acest lucru prin taierea altor doua orificii pe partea laterala, pentru a-i putea potrivi cu orificiile sacilor cu snur de pe manechin, folosindu-te de capsator. Gura sacilor care tin locul manecilor trebuie sa fie decupata in zig-zag.

Pentru partea de jos a costumului, foloseste-te de ceilalti saci cu snur si realizeaza o fusta cu mai multe straturi. Decupeaza-le fundul in zig-zag si in fasii zdrentuite si fixeaza-i pe talia manechinului cu ajutorul snururilor, pentru a le ajusta lungimea.

Atunci cand imbraci costumul, manecile pot fi fixate cu ajutorul a doua fasii de banda adeziva, pe care le vei aplica in jurul mansetelor si in zona de mijloc a antebratului, pentru a obtine aspectul bufant.

Pentru a te asigura ca snururile fustei nu se desfac, foloseste-te, de asemenea, de banda adeziva, pe care o poti infasura in jurul taliei.

Daca nu ai rabdare sa iti realizezi tu insati un costum, poti apela la magazinele de specialitate. Iata cateva personaje de poveste in care te poti deghiza si tu.



 wildfashion.ro - 289 ron
 wildfashion.ro - 246 ron

 



 wildfashion.ro - 225 ron  wildfashion.ro - 184 ron

 

Masti de Halloween

Nu doar costumul este important in aceasta noapte magica, ci si masca pe care o porti. Daca o alegi pe cea potrivita, ea te poate ajuta sa iesi in evidenta si sa fii laudata pentru inspiratia pe care ai avut-o.

Vaduva neagra este un personaj la fel de cunoscut ca si Femeia-Pisica. Daca vrei sa intri in atmosfera sarbatorii fara a-ti pierde feminitatea, alege una dintre aceste masti.


 
 Sursa: marthastewart.com

Mastile inspirate de carnavalul de la Venetia sunt si ele binevenite, pentru ca dau o nota de eleganta tinutei si sunt usor de purtat.



 Sursa: halloweenexpress.com  Sursa: marthastewart.com

Pentru persoanele cu un simt al umorului dezvoltat, o masca de vrajitoare din mitologia romaneasca este alegerea potrivita, in timp ce, pentru fanele comics-urilor, Batgirl este un personaj de referinta.



 fabricademagie.ro - 12.28 ron
 fabricademagie.ro - 31.32 ron

Nici animalele de casa nu trebuie uitate! Alege-le si lor cate o masca ori o costumatie amuzanta sau infricosatoare.



 Sursa: trendhunter.com

Exista o multitudine de costume si de masti pentru Halloween din care iti poti alege tinuta preferata pentru Halloween. Daca ai imaginatie, poti face diverse combinatii, care te vor ajuta sa dai nastere unor noi personaje inspaimantatoare, menite sa alunge spiritele rele.

Incepe quiz
Ce costum de Halloween ti se potriveste?
Ce costum de Halloween ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.3 (12)

Ne găsești pe