Cum alegi cui donezi: 3 sfaturi pentru ca banii tăi să ajute cu adevărat

Cum alegi cui donezi: 3 sfaturi pentru ca banii tăi să ajute cu adevărat

Redactor Divahair.ro

Evenimentele din ultimele luni arată că suntem și ne dorim să fim solidari, iar donațiile au crescut. Tot mai mulți români sprijină diferite cauze în care cred sau pe care le-au ales întâmplător, după cum chiar ei mărturisesc. În plus, studii recente arată că dorința de a face bine, donațiile și voluntariatul, ajută la starea generală de bine, reducând anxietatea și crescând stima de sine. Cum alegi organizația sau asociația potrivită pentru tine?

Andreea Tamaș este fundraiser al Asociației KinetoBebe. Înainte de acest pas a fost terapeut, dar pacienții cu care s-a întâlnit de-a lungul timpului au convins-o să facă o schimbare și să pornească pe acest drum, al fundraisingului. "Mi-am dat seama că sunt mult mai mulți copii care au nevoie de terapiile noastre, mulți care nu au posibilități financiare și și mai mulți care nu dispun de mijloacele necesare de a aduna bani pentru terapii care, de cele mai multe ori, schimbă radical calitatea vieții", a explicat Andreea Tamaș, ea însăși mamă a trei copii.

Andreea-Tamas

De ce s-a dedicat acestei cauze este simplu, însă cum a convins în fiecare zi zeci de oameni să le fie alături? Andreea spune că a dona este un gest voluntar, însă nu ar trebui să fie unul întâmplător. Astfel, atunci când cineva ia decizia de a sprijini Asociația KinetoBebe de cele mai multe ori a avut un contact cu un pacient ori a trecut printr-o situație asemănătoare.

"Sunt multe cauze unde este exploatată latura emoțională a celor ce donează expunând beneficiarii în cele mai vulnerabile situații. Suntem conștienți că acest factor poate fi un plus. Noi ne-am dorit însă o abordare diferită, tocmai pentru că ne dorim să evităm această expunere a copiilor. Am mizat mult pe calitatea serviciilor noastre, iar unii dintre donatori sunt chiar părinții copiilor care vin la terapie la KinetoBebe și care își doresc să ajute mai departe și alți copii. Am mizat pe transparență și pe a oferi ceva înainte de a cere ajutorul", a mai explicat Andreea Tamaș.

De exemplu, pe perioada izolării voluntare, cât centrele de terapie au fost închise, Asociația a derulat programe care să-I ajute pe copii, indiferent dacă erau pacienți ai KinetoBebe sau nu. #Facem_sport_acasă este un program de exerciții fizice destinat celor mici și a fost accesat de mii de părinți și copii din toată țara. De asemenea, pentru copiii cu dizabilități sau deficiențe a fost înființat KinetoTel – un serviciu de consultanță gratuit.

"Colegii mei au făcut și fac în continuare webminarii pe diferite teme și cu adresabilitate diversă, de la bebeluși până la copii mari. Vorbim de terapie, dar și de kinetoprofilaxie, pentru că este mai ușor să previi decât să tratezi. Dar pentru a preveni, trebuie să ai cunoștințele și informațiile necesare, iar noi încercăm să oferim acest lucru. Astfel, orice părinte își poate îndruma copilul către anumite activități fizice, care să-l ajute să se dezvolte armonios. Evident, webminariile noastre merg mai departe de aici, spre zona de specialitate", a mai explicat Andreea Tamaș.

Fundraiser-Andreea-Tamas

Printre factorii determinanți în alegerea organizației sau asociației către care donezi se mai numără numărul de beneficiari ajutați, felul în care activitatea oferită influențează viața beneficiarului, transparența și prezența în mediile sociale.

"Zilnic, în mod obișnuit, în centrele noastre ajung 150 de copii care beneficiază de tratament. În acestă perioadă, numărul lor a scăzut, pe fondul restricțiilor impuse, și, din păcate, cei mai afectați au fost copiii fără posibilități materiale. Vorbim de tratamente pe termen lung, costisitoare, astfel că fără ajutorul comunității KinetoBebe – tot mai mare – acestea nu ar fi posibile. Din fericire, povestea noastră ajunge, prin programele de fundraising derulate, la tot mai multe persoane care înțeleg că ajutorul constant oferit de ele este vital", a mai spus fundraiserul.

Articolul urmator
Tată a trei băieți, preotul Vasile Ioana dă sfaturi de căpătâi părinților: „Nu deveniți slugile copiilor!”
Tată a trei băieți, preotul Vasile Ioana dă sfaturi de căpătâi părinților: „Nu deveniți slugile copiilor!”
Cum te vad prietenii tai?
Incepe quiz
Cum te vad prietenii tai?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.