Cum să faci economii generoase dacă ești o antreprenoare la început de drum

Cum să faci economii generoase dacă ești o antreprenoare la început de drum

Redactor Divahair.ro

Lumea startupurilor este pe cât de antrenantă și provocatoare, pe atât de dificilă. Statisticile arată că aproximativ 70% dintre firme se închid în primii trei ani după ce au fost lansate, pierderea resurselor financiare fiind unul dintre cele mai comune motive răspunzătoare de eșec. Existența acestui risc trebuie luată în considerare de orice persoană care vrea să își lanseze propriul business. Astfel, implementarea unor strategii inteligente de economisire nu este doar o activitate ce trebuie avută în vedere și aplicată constant, ci și modalitatea prin care îți poți ține firma în viață. În cele ce urmează îți prezentăm câteva dintre cele mai rapide metode prin care orice antreprenor poate economisi sume importante de bani.

Apelează la soluțiile second hand

Indiferent de nevoi, este indicat să te orientezi către o ofertă second-hand, fără să te arunci să faci un împrumut la bancă pentru o achiziție pe care o ai momentan în lista de dorințe. Mai ales în cazul în care ai nevoie să cumperi o mașină cu care să te deplasezi la clienți, să iei marfa de la furnizori, să duci produse către clienți, să mergi la diferite conferințe ținute în orașele din țară. Stabileşte limita maximă a bugetului în care te poți încadra, gândește-te ce tipuri de mașini ar fi potrivite pe termen mediu care sunt și fiabile, rezistente.

De exemplu, aceste modelele Citroen pot fi o alegere excelentă. Sunt destinate atât traficului urban, cât și pentru deplasări mai lungi. În plus, sunt preferate mai ales de clientela feminină datorită aspectului, dar și ușurinței de utilizare. Creează-ți un clasament cu cele mai potrivite mașini în funcție de nevoile tale, apoi caută ofertele cele mai bune buzunarului tău. Detalii aici!

Creează un depozit avantajos pentru economii

Atunci când compania ta generează sume de bani de care nu ai nevoie pentru o anumită perioadă de timp, cea mai indicată soluție este să îți faci un depozit dedicat persoanelor juridice. Cu astfel de depozite ai posibilitatea să îți mărești veniturile, adăugând lunar noi câștiguri provenite din dobânzi.

Acestea pot varia, în cazul depozitelor în lei, de la 1% până la 2.5% pe lună, în funcție de numărul de luni pe care alegi îți faci depozitul. Astfel, nu doar că vei renunța la tentația de a investi toți banii de care dispui, fără să ai în vedere economisirea lor, ci îi vei și valoriza, obținând sume în plus.

Închiriază echipamentul de care ai nevoie ocazional

Dacă echipamentul de care ai nevoie pentru ca firma ta să își desfășoare activitatea în condiții bune depășește cu mult bugetul sau ai nevoie de un anumit echipament doar ocazional, atunci cu siguranță va fi mai convenabil să apelezi la companii care închiriază produsele necesare.

De la autovehicule, echipamente de curățenie, automate de cafea, produse din domeniile IT, HORECA sau medical, până la piese pentru birou, toate acestea pot fi împrumutate contra cost. Caută cele mai avantajoase oferte puse la dispoziție de firmele din domeniu și închiriază echipamentul atunci când ai nevoie de el.

Negociază ofertele

Cu siguranță, furnizorii tăi îți pot face oferte mai bune decât cele pe care le practici în prezent. De asemenea, chiriile plătite pentru spațiile în care desfășori activitățile firmei, tarifele abonamentelor de telefonie mobilă și internet oferite angajaților, dar și salariile pot fi negociate înainte de a fi acceptate.

Organizează campanii de marketing eficiente și măsurabile

Dacă nu atrag noi clienți, dacă nu generează vânzări și vizibilitate sau nu au un impact pozitiv asupra serviciilor și produselor tale, banii investiți în campaniile de marketing sunt irosiți. Așa că, înainte de a începe să cheltui sume importante de bani pe campanii plătite pe Facebook, Google sau alte medii digitale, stabilește câteva strategii de marketing potrivite.

Creează mai întâi un profil al clientului ideal care are nevoie sau ar fi interesat și ar cumpăra produsele sau serviciile tale. Gândește-te în ce medii găsești acești clienți, ce rețele de socializare folosesc cel mai des și care este cel mai bun canal prin care poți ajunge la ei.

Este posibil ca marketingul offline să fie cheia către succes sau, dimpotrivă, poate este necesar să îți creezi un blog sau un canal de Youtube în care să prezinți tutoriale, videoclipuri și alte materiale prin care să prezinți în detaliu produsele companiei tale. Înțelege mai întâi piața în care activezi, tipologia clienților tăi, apoi începe să investești în campaniile potrivite.

Chiar dacă eficientizarea resurselor financiare dintr-o firmă pare a fi o provocare greu de gestionat, întotdeauna există soluții. Sunt nenumărate exemple de antreprenoare care au ieșit din impasul crizelor financiare chiar și atunci când credeau că nu va exista nicio șansă, iar tu poți deveni una dintre ele.

Surse foto: Shutterstock

Articolul urmator
6 situații care arată că ești supraviețuitor ale unei traume complexe, dar oamenii din jur nu înțeleg asta
6 situații care arată că ești supraviețuitor ale unei traume complexe, dar oamenii din jur nu înțeleg asta
Ce fel de femeie ești, în funcție de cum faci curățenie
Incepe quiz
Ce fel de femeie ești, în funcție de cum faci curățenie

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.