Cum să scoți mai ușor petele persistente de pe haine

Cum să scoți  mai ușor petele persistente de pe haine

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Oricât de atente am încerca să fim, pare imposibil să nu ne pătăm uneori hainele. În alte cazuri, ne dăm silința să scoatem petele persistente din hainele copiilor sau ale partenerului.

Pentru că unele materiale nu sunt la fel de rezistente la curățarea intensă, trebuie să găsim metode ingenioase pentru a scoate pata fără a distruge haina respectivă. Unele pete, precum cele de ceai, cafea, vin roșu, sânge, ruj sau iarbă, ne dau mereu bătăi de cap, însă, cu puțină răbdare și câteva metode inteligente, putem scăpa de ele fără să mai depunem efort.

Pete haine

Curăță materialul imediat ce l-ai pătat

Vinul roșu sau sosul de roșii este mult mai dificil de scos odată ce pătrunde în țesătură, așa că este bine să acționezi imediat ce ți-ai pătat hainele. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face în această situație este să freci pata cu o cârpă. Nu numai că aceasta se va extinde, dar riști și să deteriorezi materialul. În schimb, tamponează ușor zona pătată, pentru a absorbi excesul.

Petele de grăsime sunt mai ușor de scos dacă pui puțină sare pe zona respectivă și o lași să își facă efectul. Chiar dacă pata va rămâne, o parte din ulei va fi absorbit de sare. De asemenea, nu uita să ai mereu în geantă un stilou special pentru scoaterea petelor. Reține că ai întotdeauna mai multe șanse să scoți petele proaspete decât pe acelea care s-au uscat pe material.

Folosește programul corect de spălare

Deși mașinile de spălat moderne sunt dotate cu numeroase programe performante de spălare, se întâmplă adeseori să ne facem obiceiul de a folosi un singur program. Atunci când vorbim despre hainele pătate, este important să te asiguri că programul de spălare pe care îl alegi este cel potrivit pentru a curăța temeinic hainele și a îndepărta eficient petele. De exemplu, s-ar putea să ai nevoie de o temperatură mai înaltă a apei sau o viteză de rotație mai mare pentru a scăpa de petele care persistă.

Acționează direct asupra petei

Înainte de a pune piesa vestimentară la spălat, înmoaie în apă zona pătată și aplică puțin detergent pe ea, asigurându-te că acesta a pătruns profund în țesătură. Detergentul lichid poate da rezultate mult mai bune în astfel de situații.

Ai grijă să nu folosești substanțe pe bază de clor sau înălbitor pe țesăturile sensibile, care se pot îngălbeni sau uza mult mai rapid apoi. După ce ai lăsat detergentul să acționeze, poți băga hainele la spălat așa cum faci de obicei.

Testează puterea apei oxigenate

Apa oxigenată poate fi de mare ajutor când nu reușești să scoți o pată. Apa oxigenată este foarte eficientă mai ales pentru îndepărtarea petelor de iarbă sau noroi, dar funcționează la fel de bine și asupra petelor de mucegai, sânge, fructe de pădure sau vopsea. În general, este recomandat să testezi apa oxigenată pe o mică porțiune de material, pentru a te asigura că nu vei avea surprize neplăcute.

De asemenea, este indicat să eviți folosirea ei pe haine colorate, din cauza efectului de înălbire pe care îl poate avea. Pentru a scoate petele folosind apă oxigenată, aceasta trebuie aplicată cu ajutorul unui spray pe pată și lăsată să acționeze timp de zece minute. După aceea, poți pune hainele la spălat ca de obicei. Dacă materialul este suficient de rezistent, poți încerca să freci pata cu ajutorul unei periuțe moi, pentru a înlesni pătrunderea substanței în țesătură.

Articolul urmator
Cum refuzi politicos o invitație la nuntă?
Cum refuzi politicos o invitație la nuntă?
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?
Incepe quiz
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.