Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Cum să te comporţi şi de ce să ţii cont atunci când participi la un protest

Joi, 02.02.2017
de Andreea Baluteanu

Ultimele zile au fost incendiare în România, după ce sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta față de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG), prin care Codul Penal este modificat. Lovitura la adresa democraţiei, aşa cum a fost caracterizată de protestatari măsura luată de Guvernul Grindeanu, a fost contestată aprig în Bucureşti şi în alte oraşe mari!

Fie că ai participat sau nu la cele mai mari manifestări publice de după revoluţia din 1989, trebuie să ştii că există reguli pe care ar trebui să le urmezi, atât pentru siguranţa ta fizică, dar şi pentru a evita să încalci legea. Află, din rândurile de mai jos, cum să te comporţi şi de ce să ţii cont atunci când participi la un protest!

Decalogul participării la proteste: ce ai şi ce NU ai voie să faci

O mare parte a populaţiei României a fost scandalizată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, care promulgă graţierea în integralitate a tuturor pedepselor cu închisoarea de până la 5 ani, indiferent de modalitatea de executare a acestora. Argumentul oficial oferit de ministrul Justiţiei Florin Iordache a fost că închisorile din România sunt suprapopulate, iar întreţinerea lor costă scump bugetul naţional. Cu toate acestea, contestatarii măsurii adoptate de executiv sunt de părere că la mijloc este o schemă politică, care va încuraja propagarea corupţiei în România.

femei protest

Par vorbe mari, dar ele au unit mulţi români într-o mişcare de solidaritate nemaivăzută pe plan naţional de la revoluţia care punea capăt sistemului politic socialist din 1989. Cu mic şi mare, tineri (mai ales), dar şi oameni în vârstă, persoane obişnuite şi vedete şi-au părăsit casele confortabile şi au ieşit în frigul iernii, înfruntând orice pentru a-şi striga crezurile şi a-şi afirma implicarea şi speranţa într-un viitor mai bun.

Dacă ai participat sau ai de gând să participi şi tu la protestele publice, trebuie să fii informată cu privire la decizia ta. Dreptul la exprimarea opiniilor publice, politice, sociale sau de orice altă natură este garantat prin legea 61/1990, care spune astfel: „Libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege. Asemenea activităţi se pot realiza numai paşnic şi fără niciun fel de arme.” (art 1)

Prin urmare, ai tot dreptul şi nimeni nu poate să te ţină cu forţa în casă. Nu te lăsa manipulată de niciun „aparent atotştiutor”, care ar încerca să te demoralizeze. E adevărat, protestul trebuie declarat, dar nu este obligatoriu să fie şi aprobat, pentru a putea fi desfăşurat. Situaţia se schimbă însă atunci când protestatarii apelează la violenţă, moment în care riscă intervenţia forţelor de ordine şi arestarea.

femeie protestand

Ceea ce ne duce la prima şi cea mai importantă regulă a protestelor: nu recurge şi nu incita la comportamente violente. Chiar dacă pare cool, iar cuvântul revoluţie îţi sună precum un moment dramatic din „Jocurile foamei”, este interzis să înjuri, să loveşti forţele de ordine sau să te ciondăneşti cu unul dintre protestanţi sau cu opoziţia. Strigă-ţi crezurile, poartă pancarte (din nou, cu un limbaj decent) sau pur şi simplu protestează în mod silenţios: nu violenţa, ci presiunea este scopul manifestărilor actuale.

Mai departe, este recomandat să încerci (din nou, pe cât posibil, fără a te aventura în imprevizibil, pentru că nu eşti Katniss Everdeen) să îi calmezi şi pe protestatarii care incită la violenţă. Dacă observi însă că aceştia devin şi mai agresivi, îndepărtează-te de ei: siguranţa trebuie să fie pe primul plan!

Ne simţim datoare să adăugăm şi faptul că forţele de ordine (jandarmeria şi poliţia) nu sunt inamicii tăi. Indiferent de poziţia pe care o adopţi şi de crezul tău politic, trebuie să înţelegi că oamenii legii sunt acolo ca să asigure ordinea şi să te protejeze şi pe tine.

O altă regulă a protestelor, care te va ţine la adăpost, este să eviţi să stai în centrul mulţimii. Ştim, atunci când eşti cuprinsă de avânt, rareori te gândeşti la astfel de măsuri care par a striga „laşitate”, dar trebuie să fii conştientă că, din păcate, protestele nu atrag doar oameni civilizaţi, cu intenţii oneste, ci şi aşa-zişii „agitatori”. Asigură-te că ai întotdeauna o cale de ieşire (nu spunem să stai lângă gura de metrou sau lipită de staţia de autobuz), dar este recomandat să ai mereu la dispoziţie o rută de scăpare, în cazul în care situaţia devine tensionată.

Afară e iarnă şi, chiar dacă sângele tău clocoteşte, nu este cazul să te îmbolnăveşti, doar pentru că furia te apără de frigul de februarie. Îmbracă-te bine, ai grijă să îţi protejezi extremităţile (ghetele solide, geaca groasă, fularul, căciula şi mănuşile sunt de la sine înţelese) şi ia la tine un termos cu ceai cald, îndulcit cu miere şi asezonat cu ghimbir, care se va dovedi minunat după ce ţi-ai strigat crezurile cu preaplinul vocii.

tineri proteste

Pentru că generozitatea iese întotdeauna la iveală în momentele tensionate, împarte şi cu cei mai puţin norocoşi din proviziile tale: un set de pahare de plastic şi un strop din ceaiul sau băutura ta reconfortantă se pot dovedi salvatoare pentru unul dintre amicii tăi aflaţi la ananghie sau chiar pentru un trecător mai puţin precaut.

Noi considerăm că o adevărată divă va şti întotdeauna să îşi apere principiile şi va fi perfect informată, animată de speranţă spre mai bine şi cu inima plină de curaj. În acelaşi timp, suntem conştiente că informaţia înseamnă putere, iar acţiunea de a urma orbeşte pe cineva, fără a înţelege care este natura sau argumentul actelor tale, nu are nimic de-a face cu democraţia şi cu libertatea de exprimare.

Protestează, dacă asta este ceea ce simţi, opune-te răului cu bine, dar nu uita cât de importantă este, în continuare, respectarea legilor şi siguranţa ta fizică. Aplicarea regulilor şi a indicaţiilor privind desfăşurarea protestelor te va transforma într-un cetăţean model, unul care NU poate fi adus la tăcere!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!