Filme de Valentine`s Day

Cuprins
Luna februarie este speciala pentru cei care traiesc o frumoasa poveste de iubire. Valentine's Day se apropie rapid si, pentru ca sigur vrei ca aceasta zi sa fie perfecta, trebuie sa te decizi si asupra unui film romantic cu care tu si iubitul tau sa va delectati. Fie ca optezi pentru o comedioara simpatica sau o drama cu o abordare mai serioasa a iubirii, noi venim in ajutorul tau cu cateva sugestii de filme de Valentine's Day, care garantat te vor face sa te ghemuiesti in bratele jumatatii tale si sa ii spui cat de mult il iubesti!
Cele mai bune filme de Valentine's Day
The Notebook
Povestea unei iubiri aparent imposibile - suna cunoscut, nu? Chiar daca abordeaza o tema cliseica, The Notebook te va face sa plangi si sa visezi la o dragoste minunata, ca in carti...sau filme. Unde mai pui ca il poti admira in rolul principal pe Ryan Gosling? Actiunea se desfasoara in anii '40, in Carolina de Sud. Allie este o tanara dintr-o familie bogata, venita sa petreaca vacanta la conacul parintilor sai, iar Noah este un tanar muncitor - da, ai ghicit - foarte sarac. Cei doi se indragostesc nebuneste, insa, asa cum te-ai astepta, familia fetei se opune iubirii lor. Apoi, pentru ca intervine si razboiul, Allie si Noah pierd legatura timp de 7 ani, pana cand, intr-o zi, el o zareste pe strada. Cand afla ca tanara urmeaza sa se marite, soarta pare sa ii fie ostila, insa in curand se dovedeste ca povestea lor nu este nici pe departe incheiata.
Love Actually
Noua povesti diferite, un singur numitor comun: dragostea. Asa ar putea fi rezumat acest film perfect pentru Valentine's Day. Distributia incantatoare o sa te cucereasca din start, iar nota optimista a filmului iti va aduce zambetul pe buze si te va face sa iti amintesti ca, dincolo de conflicte si obstacole, iubirea este ceea ce ne uneste pe toti. Printre personajele in jurul carora evolueaza povestea amintim de David (Hugh Grant), noul prim ministru care se indragosteste de o tanara subalterna, de Sarah (Laura Linney), al carei devotament fata de fratele sau bolnav mental ii afecteaza viata amoroasa si de Karen(Emma Thompson), care incearca sa reaprinda flacara iubirii in casnicia ei, fara sa stie ca sotul are o pasiune pentru o colega de munca. La final, cele noua povesti se impletesc si concluzia filmului este una singura: "Love actually...is all around" (trad. Dragostea de fapt...este peste tot).
Notting Hill
Trebuie sa recunosti: ai visat cel putin o data in viata sa ai o poveste de dragoste cu o persoana faimoasa. Aceasta fantezie comuna in randul barbatilor si femeilor deopotriva este perfect ilustrata in Notting Hill, un film romantic pe care il poti savura de Valentine's Day. William (Hugh Grant) este un librar din Londra a carui viata pare sa fi intrat pe o linie cat se poate de monotona. Intreaga sa existenta este data peste cap atunci cand in libraria sa intra Anna Scott (Julia Roberts), una dintre cele mai cunoscute actrite americane. Intamplarea face ca un mic accident sa ii conduca spre un sarut, iar mai departe, de la aceasta scanteie porneste o poveste de iubire incendiara. Diferenta de statut si de stil de viata isi spun cuvantul, iar cei doi incearca cumva sa isi echilibreze relatia care pare sa atarne de un firicel cat se poate de subtire. Amuzant, inteligent si optimist, Notting Hill nu are cum sa nu te binedispuna!
Crazy, Stupid, Love.
Ce faci cand totul pare sa mearga struna in viata ta amoroasa, apoi trebuie sa iti schimbi brusc directia? Iti iei un consilier, desigur. Cal Weaver (Steve Carell) are o existenta care se apropie de perfectiune: o meserie bine platita, o casa mare, copii adorabili si o sotie frumoasa, Emily (Julianne Moore). Toate bune si frumoase pana cand Cal afla ca sotia i-a fost necredincioasa si ca vrea sa divorteze, iar el este nevoit ca, la 40 de ani, sa reintre in lumea intalnirilor. Aceasta este straina pentru el, insa norocul ii surade cand Jacob Palmer (Ryan Gosling), un Don Juan modern, il ia sub aripa sa pentru a-i preda complicatele tehnici ale artei seductiei. Plina de haz si foarte inteligenta, aceasta comedie trebuie inclusa pe lista filmelor de Valentine's Day. In plus, este inca o ocazie sa iti clatesti privirea cu aparitia lui Ryan Gosling. Convingator, nu?
Eternal Sunshine of the Spotless Mind
Atunci cand o relatie nu a mers bine, uneori ti-ai dori sa uiti complet despre ea. Aceasta este si ideea care sta la baza filmului de fata. Clementine (Kate Winslet) se supune unei proceduri de stergere a memoriilor legate de fostul ei iubit, Joel (Jim Carrey). Cand acesta descopera ce s-a intamplat, se decide sa urmeze aceeasi procedura si incepe, incet-incet, sa o uite pe cea pe care a iubit-o. Ce va face, insa, atunci cand isi va da seama ca nu vrea sa isi piarda memoria singurei lui iubiri, chiar daca aceasta ii provoaca suferinta? Eternal Sunshine of the Spotless Mind este un film de dragoste profund, care abordeaza dintr-o alta perspectiva relatiile, in toate complexitatea lor, si reactia noastra la suferinta. Pregateste-te sa razi, sa plangi, sa te enervezi si, mai presus de toate, sa intelegi ca amintirile sunt pretioase, chiar daca nu sunt intotdeauna cele mai placute.
Amour
In general, cand ne gandim la iubire, avem tendinta de a o asocia cu tineretea. Cele mai multe filme de dragoste sunt cu si despre oameni aflati in floarea varstei, insa nu si Amour. Georges, un profesor de muzica pensionat, si Anne, sotia sa, si-au petrecut vietile dedicandu-se muncii si familiei, fiindu-si mereu alaturi, la bine si la rau. Cuplul octogenar trebuie sa faca fata celei mai mari provocari atunci cand Anne sufera un atac cerebral care o incapaciteaza. Georges, desi sufera la randul sau de o serie de afectiuni serioase, face un efort supraomenesc pentru a-si ingriji sotia si este determinat sa isi pastreze promisiunea ca aceasta nu va mai ajunge pe patul de spital. Acesta este unul dintre filmele care te marcheaza pe viata si care iti aminteste ca dragostea nu are varsta si nu dispare odata cu anii.
Cu aceste filme de Valentine's Day poti sa inchei o zi romantica petrecuta alaturi de iubitul tau si mai mult ca sigur ca ele vor da tonul unei seri pasionale si incarcate de emotii!
Simti ca vrei sa iti faci relatia cu partenerul si mai frumoasa? Citeste despre obiceiurile marunte care fac relatia perfecta !


