Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Jurnalul - pauza de amintiri

Joi, 27.08.2009
de Laura Chivu

Experiente. Secrete. Sentimente. Iluzii. Momente care ne schimba viata. Aud foarte clar ceasul de pe birou: " Tic-tac! Tic-tac!". Parca devin una cu secundarul ceasului, caci fiecare clipa imi sopteste in ureche alta idee. Dimineata dupa dimineata ma trezesc cu alta stare de spirit. Zilele seamana sau nu intre ele, emotiile si actiunile mele sunt uneori puternice, alteori lipsite de intensitate. De ce? Pentru ca eu cea de ieri sunt cu totul alta persoana azi.

Fiecare secunda ma pune la incercare si fara sa observ sau sa controlez, pe raftul subconstientului se ascund ganduri care imi modeleaza personalitatea. Azi pot fi sensibila, dar maine pot fi de neclintit. Ceva se intampla. Ceva ce stiu doar eu. Ceva ce stii doar tu.

   Am adus vorba despre subconstient, penrtru ca nu stiu daca sa-l consider prieten sau inamic. Pare un jurnal nescris, o ciorna cu fraze neterminate, care se deschide in momentele cele mai nepotrivite.

Cateodata, mi se intampla sa fiu in tramvai si sa-mi apara in minte o frantura de amintire, pe care o credeam demult uitata. Noaptea povestilor de groaza - involuntar, incep sa rad de copiii naivi si creduli de acum ceva ani. Apoi, imi sterg repede zambetul de pe buze, inainte sa observe cineva. Realizez cat de mult a trecut de atunci... Alteori, nu pot dormi noaptea, pentru ca in cap incepe sa deruleze un film, care mai adauga o scena.La nesfarsit.

De-a lungul vietii acumulam amintiri, pe care dorim sa le pastram sau sa le stergem. Ne amagim ca timpul le poate vindeca pe toate si ingropam o mare parte din noi, pana dispare. Mergem inainte, fara sa meditam asupra unor momente de rascruce, asupra unor greseli sau victorii. Fara sa stim ce ne-a schimbat, cand ne-am maturizat sau care au fost urmarile actiunilor noastre.

De multe ori ma uit in oglinda si-mi spun : « Nu vad nicio schimbare ». Am aceeasi inaltime, greutate si trasaturi. Dar cei care ma cunosc de-o viata ma contrazic. Si au dreptate... Atunci, eu de ce nu vad diferenta? Pentru ca viata mea este simpla. Pentru ca lucrurile merg normal. Pentru ca nu se intampla nimic iesit din comun. Sau nu-mi amintesc eu?

Zilele trecute, faceam curatenie in biroul de acasa, asezand pe jos si in pat carti din adolescenta - « La rascruce de vanturi », « Pentru cine bat clopotele », « Anna Karennina » - si caiete de la diferite materii din liceu. Le-am scuturat de praful anilor si le-am citit pentru a suta oara. Sunt pline de insemnari, de biletele si alte glume, pe care le aruncam de la un coleg la altul. Gasesc desene si mesaje din partea unor prieteni lasati demult in urma. La sfarsitul unui caiet, sta indoita o pagina plina cu floricele si inimioare adresate unui baiat anume, iar la mijlocul altuia - povestea tragica a unei prietene. In cel de engleza, pe marginea paginilor - discutii despre cum a fost la petrecerea de aseara. Lucruri simple.

In fundul sertarului, coltul unui carnetel negru iese dintre foi si pixuri. La sfarsitul liceului imi propusesem sa il arunc, dar aman momentul acela de multa vreme. Nu stiu daca sa il deschid sau nu. Pentru ca fiecare zi din adolescenta, fiecare amintire este prizoniera in cuvinte, fara sa poata evada din randurile ingramadite. Pentru ca retraiesc, cu fiecare episod, sentimente care acum par atat de puerile.

Acesta este jurnalul meu de adolescent. Imi placea sa umplu pagini intregi de intamplari, carora, pe atunci, le acordam o mare importanta. Urmaream traiectoria tuturor relatiilor mele, bune sau rele, cu prieteni, parinti, profesori, persoane noi.  

 


Eveniment dupa eveniment - descopar primul meu sarut si comentariile amuzante asupra lui, descopar complicitatile dintre mine si bunicul in fata mamei, descopar inceputul unei bune prietenii si sfarsitul ei, descopar regrete asupra greselilor mele, apoi repetarea lor, din nou si din nou.

Dovezi de slabiciune si momente cand reusesc sa-mi inving temerile.Actiuni care mi-au influentat fiecare pas. Actiuni care m-au transformat in omul de azi. La sfarsitul carnetului, ultima fraza suna asa: " Plec la facultate. S-au dus si cei mai frumosi ani. De azi incep o viata noua". Sfarsit.

Astazi, pun pe o pagina alba primele cuvinte. Pentru ca nu vreau sa uit cine am fost si cine sunt. Nu-mi doresc sa mai tresar la o amintire din subconstient fara sa stiu cand si din ce perioada a vietii s-o iau.

Cuvintele si, cel mai important, sentimentele demonstreaza ca si cel mai nesemnificativ detaliu poate da alt sens unei situatii. Pentru ca fiecare zi iti rezerva o surpriza. Pentru ca eu cea de ieri sunt cu totul alta persoana azi. Pentru ca-mi place sa am un secret numai al meu - jurnalul, pauza amintirilor mele.


 

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (25)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    andra (anonim)
    28 noiembrie 2009 13:01

    frumos

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!