Apocalipsa lui Leonardo da Vinci: cum a prezis artistul sfârșitul lumii în Cina cea de Taină?

Apocalipsa lui Leonardo da Vinci: cum a prezis artistul sfârșitul lumii în Cina cea de Taină?

Lorena Pintilie

Nu există om pe Pământ care să nu fi auzit măcar o dată despre Leonardo da Vinci. Considerat unul dintre geniile omenirii, Leonardo da Vinci a fost un personaj de o importanță culturală și științifică ieșită din comun. Artistul este cunoscut pentru numeroasele sale opere de artă și descoperirile sale arhitecturale care au schimbat lumea. Însă, cele mai apreciate și controversate lucrări ale sale au scos la iveală informații care răscolesc sufletul a sute de mii de oameni.

Leonardo da Vinci a activat ca pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist, scriitor și a trăit în perioada renascentismului. El este unul dintre inovatorii picturii fiind considerat, poate, cel mai cunoscut și ingenios pictor al omenirii.

Opera sa cea mai notorie este Mona Lisa (Monna lisa sau La Gioconda), portretul unei femei care a devenit cunoscută pentru zâmbetul său misterios, dar și pentru tehnica folosită de pictor pentru a crea portretul. Tabloul, care datează din secolul 16, se află în prezent în colecția de opere a Muzeului Luvru (Franța) din 1797.

Ce semnifică bucatele din Cina cea de taină, ultima cină a lui Iisus

La fel de celebră este și fresca intitulată „Cina cea de taină” care se află acum la mănăstirea dominicană Santa Maria delle Grazie din Milano. Aceasta măsoară 460/880 de centimetri și înfățișează scena biblică a ultimei cine a lui Iisus Hristos, împreună cu apostolii săi. În pictură se pot observa reacțiile discipolilor lui Hristos după ce acesta le-ar fi destăinuit că printre ei se află cineva care îl va trăda (aflăm mai târziu în Scriptură că este vorba de Iuda).

Însă nu povestea din spatele operei, sau pictura în sine sunt subiectele care au pornit o adevărată căutare printre oamenii de știință, artiști și oamenii bisericii, ci detaliile lăsate de marele pictor prin creația sa.

Leonardo da Vinci, un prezicător al Apocalipsei?

Cercetătoarea Sabrina Sforza Galitzia, care lucrează acum în arhivele Vaticanului, și-a canalizat toată atenția asupra acestei picturi consacrate și a ajuns la concluzia că în ea se găsesc mai multe mesaje codate. Aceasta a declarat că în fereastra aflată deasupra Mântuitorului există un întreg cod matematic și astrologic care prevestește sfârșitul lumii, fiind un soi de „puzzle matematic și astrologic” care deservește la aflarea unor informații cruciale.

După o lungă cercetare și ani de observații, cercetătoarea a reușit să descifreze codul lui Leonardo da Vinci din „Cina cea de taină” și a avertizat că sfârșitul lumii, potrivit celebrului pictor, va fi „sub forma unui potop biblic care va începe în data de 21 martie 4006 și se va încheia în ziua de 1 noiembrie în același an”. 

Galitzia a descoperit, de asemenea, că acel cod se bazează pe informații legate de semnele zodiacului alături de cele 24 de litere ale alfabetului latin care reprezenta cele 24 de ore ale zilei.

Ce reprezintă omul vitruvian și ce semnificaţie are

Sabrina Sforza Galitzia a studiat în trecut manuscrisele lui Leonardo da Vinci, pe vremea când era cercetătoare la Universitatea California din Los Angeles. Între timp, aceasta a început să lucreze la Arhivele Vaticanului. În 2009 a fost publicat unul dintre studiile acesteia în care a examinat o tapiserie realizată ca „o copie” a Cinei cea de Taină, realizată în pentru regele Franței Louis al XIII-lea.

Cercetătoarea a declarat că încă lucrează și acum la studiul menționat, căci încă nu a reușit să descifreze în totalitate codul celebrului artist renascentist.

Leonardo da Vinci și creațiile sale

Cunoscutul artist italian a fost și un săvârșit inventator, nu doar pictor, sculptor și arhitect. Acesta a conceput un prototip al „unei mașini zburătoare”, schițele sale fiind folosite pentru proiectarea aeroplanelor așa cum le cunoaștem noi astăzi. Au fost descoperit, de asemenea, numeroase schițe care întruchipează tancuri, submarine, mașini de socotit și multe altele.

Acesta a făcut mari descoperiri chiar și în domeniul anatomiei, opticii, hidrodinamicii și ingineriei civile, care nu au fost publicate în timpul vieții lui, dar care au fost descoperite ulterior și cu ajutorul cărora s-au ajuns la mari progrese științifice.

Surse foto: iStock

Surse articol: Click!, Digi24Wikipedia

Articolul urmator
Noua Apocalipsă este anunțată de astronomi. Când se așteaptă să se încheie viața pe Pământ
Noua Apocalipsă este anunțată de astronomi. Când se așteaptă să se încheie viața pe Pământ
Cu ce personaj interpretat de Leonardo DiCaprio te potrivesti?
Incepe quiz
Cu ce personaj interpretat de Leonardo DiCaprio te potrivesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.