Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Pilda purității: vezi totul clar, dacă geamurile sufletului tău sunt curate

Luni, 30.09.2019
de Otilia Geavlete

De multe ori privim în jurul nostru cu un ochi critic și avem tendința să-i judecăm pe ceilalți, observând doar ceea ce fac ei greșit sau proiectând asupra lor ideile noastre eronate. Deși suntem atât de îngăduitori față de propria persoană, ne concentrăm cu ușurință pe părțile negative ale celor din jur și ale lumii. De aceea, ni se pare mereu că Universul este nedrept, că persoanele care ne înconjoară sunt pline de defecte și că nu avem niciun motiv de mulțumire și de recunoștință în viață. Dar oare lucrurile stau chiar așa?

Pilda purității, un nou mod de a vedea lucrurile

privind pe fereasta

Un bun exemplu stă și această pildă, supranumită și pilda purității, care te va face să îți dai seama că singurul mod prin care te poți încărca cu pozitivitate este să renunți la a-i critica pe ceilalți și să te întorci asupra eu-ului tău, reașezându-l pe harta optimismului!

Un cuplu proaspăt căsătorit s-a mutat într-o casă nouă, într-un orășel liniștit de provincie. Duceau o viață mulțumită, fără prea multe griji, în afara micilor treburi cotidiene. Cu toate acestea, soția nu se simțea în largul ei, pentru că nu prea avea cu cine să vorbească. Într-o dimineață, în timp ce îi pregătea soțului ei micul dejun, femeia a privit pe fereastră și a observat că vecina de alături își așeza hainele spălate pe sârmă.

- Uită-te și tu la femeia asta, îi spuse ea soțului cu un ușor dispreț. Nici măcar nu știe să spele. Hainele ei sunt cenușii, pline de pete. Nici nu cred că folosește detergent!

Bărbatul o privi zâmbind și nu spuse nimic.

De atunci, în fiecare zi, tânăra femeie privea pe fereastră, vânând momentul când vecina apărea să-și pună lucrurile la uscat. De fiecare dată, comentariile ei erau aceleași, uneori chiar mai răutăcioase.

- Nu este posibil să fii așa de neglijentă. Cum poți să-ți ții copiii și soțul îmbrăcați în hainele alea murdare? Ar trebui să-i atragă cineva atenția, spunea ea cu indignare.

Și, de fiecare dată, bărbatul ei o privea cu un zâmbet indulgent, fără să zică nimic.

După câteva săptămâni, suficiente pentru ca femeia să-și facă cea mai proastă părere posibilă despre vecină, ea și-a aruncat din nou privirea pe fereastră, în timp ce îi așeza soțului pe masă cafeaua. În secunda următoare, a rămas încremenită, cu gura căscată și aproape că a vărsat ceașca de cafea pe covor.

-Ia te uită! Nu pot să cred! Ce s-o fi întâmplat cu ea?, exclamă femeia, plină de uimire.

Rufele de pe sârmă erau perfect curate, atât de albe și de strălucitoare încât îți luau ochii.

- Dragule, privește și tu, vecina a învățat, în sfârșit, să spele. Mă întreb cum s-a întâmplat asta! îi spuse ea soțului, nedumerită.

Acesta a luat-o de mână și i-a arătat ferestrele:

- Iubito, m-am trezit devreme și am spălat geamurile, îi spuse cu același zâmbet puțin ironic, pe care îl afișa de fiecare dată când venea vorba despre acest subiect. 

Abia în momentul acela, femeia a înțeles că problema nu a fost niciodată la rufele vecinilor, ci că geamurile murdare i-au schimbat total perspectiva. 

Privirea noastră schimbă lumea

De multe ori vedem lucrurile din jur printr-o fereastră întunecată de prejudecăți și de critică, de așteptările noastre negative și chiar de preconcepții moștenite de la părinți și de la generațiile anterioare. De multe ori, nu „rufele” vecinilor sunt murdare, ci modul nostru de a privi lumea este alterat.

Atunci când hotărâm să observăm frumusețea și lucrurile bune, totul se schimbă în jurul nostru. „Pentru cel pur, toate lucrurile sunt pure!”, spun înțelepții.

mana atinge apa

Este adevărat că, într-un singur moment, ne putem transforma privirea, dar nu înseamnă că nu trebuie să ducem o luptă grea înainte, cu toate credințele nefondate ce ne populează mintea. Putem începe căutând mai degrabă calitățile decât defectele celor din jur, concentrându-ne pe ceea ce fac bine, nu pe punctele lor slabe. Acest lucru îl putem face în căsnicie, la serviciu sau cu persoanele care ne displac. Practica aceasta cere timp și răbdare, dar merită din plin, pentru că va schimba radical modul în care percepem Universul și ființele din jur.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Trei zodii de femei frumoase și deștepte (100662 vizite)
    2. Suada Agachi, specialist în tehnici de citire a chipului: „Trăsăturile feței arată dacă relația ta va dura” (12715 vizite)
    3. Primele semne care îți spun că restaurantul în care ai intrat îți va oferi mâncare proastă (6109 vizite)
    4. Dramă în România! Tamara Buciuceanu-Botez a fost internată de urgență! (5298 vizite)
    5. Care este numele sufletului tău, în funcție de ziua în care te-ai născut (5173 vizite)
    1. Alertă alimentară fără precedent în România: 17 amenzi și 7 restaurante din mall închise în urma unui control sever (nota 4.8)
    2. Avertizare ANM de ultimă oră: ploi abundente, frig crâncen și intensificări ale vântului (nota 4.8)
    3. Dramă în România! Tamara Buciuceanu-Botez a fost internată de urgență! (nota 4.4)
    4. Primele semne care îți spun că restaurantul în care ai intrat îți va oferi mâncare proastă (nota 4.3)
    5. Suada Agachi, specialist în tehnici de citire a chipului: „Trăsăturile feței arată dacă relația ta va dura” (nota 4.2)
    1. Care este numele sufletului tău, în funcție de ziua în care te-ai născut (0 comentarii)
    2. Suada Agachi, specialist în tehnici de citire a chipului: „Trăsăturile feței arată dacă relația ta va dura” (0 comentarii)
    3. Se deschide Baby Boom Show – ediţia de toamnă - 17-20 octombrie, la Romexpo (0 comentarii)
    4. 8 mesaje de la Dumnezeu. Ce vrea El să știi despre viață (0 comentarii)
    5. Dramă în România! Tamara Buciuceanu-Botez a fost internată de urgență! (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!