Programul Teatrului Elisabeta. Săptămâna 27 octombrie-2 noiembrie
Teatrul Elisabeta din București este unul dintre cele mai importante puncte culturale pentru petrecerea timpului liber. Săptămânal, mii de spectatori trec pragul teatrului pentru a urmări comedii de calitate și, adesea, spectacole muzicale susținute de artiști consacrați.
În săptămâna 27 octombrie-2 noiembrie, poți vedea la Teatrul Elisabeta:
- “Musafirul”, o comedie în care un soț ar face orice pentru a recâștiga admirația soției sale. Cu ajutorul unui prieten actor, înscenează intrarea prin efracție a unui “hoț”. Doar că planurile nu ies mereu așa cum ne dorim. Spectacolul se joacă joi, 30 octombrie, de la ora 19:00.
- “Despre dragoste, cu ură”, o comedie romantică în care lipsa de comunicare joacă rolul principal. Două cupluri, aflate în etape diferite ale relației, au de luat o decizie: dacă vor continua împreună sau nu, dacă minciunile pe care și le-au spus își găsesc sau nu iertarea. Se joacă vineri, 31 octombrie, de la ora 19:00.
- „Fanteziile soțului meu aproape că m-au înnebunit”, o comedie despre încercările eșuate ale unui cuplu de a-și salva căsnicia, punând în scenă cele mai neobișnuite fantezii, recomandate de un psiholog. Spectacolul se joacă sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 17:00.
- “Bucluc la Operă”, o comedie care te duce în culisele unui spectacol mult așteptat… unde totul merge pe dos! Partiturile s-au pierdut, orchestra nu e pregătită iar marea vedetă a show-ului a dispărut subit. Se joacă duminică, 2 noiembrie, de la ora 14:00.
Totodată, la parterul clădirii din Bd. Regina Elisabeta 45, unde își desfășoară activitatea Restaurantul Elisabeta, publicul iubitor de comedie este așteptat la:
- “Mă mut la mama!”, o comedie în care o mamă reînvață să fie femeie și să iubească - atât timp cât o lasă copiii ei. Se joacă miercuri, 29 octombrie, de la ora 20:00.
- “Răzbunare pe tocuri”, o comedie în care 4 soții și logodnice ale unui singur bărbat se întâlnesc în casa acestuia. Pe cine se vor răzbuna? Una pe cealaltă sau toate pe el? Se joacă joi, 30 octombrie, de la ora 20:00.
- „Haos la motel”, o comedie în care liniștea unui motel de provincie este dată peste cap de apariția unui jucător faimos de baseball, urmărit de fane înfocate, de sosia sa și de… soție. Spectacolul se joacă duminică, 2 noiembrie, de la ora 19:30.
Programul complet și biletele sunt disponibile pe www.TeatrulElisabeta.ro