Reguli de aur care te vor ajuta să ai mereu bani

Reguli de aur care te vor ajuta să ai mereu bani

Roxana R

Dacă vrei să nu te mai surprindă sfârșitul lunii fără un ban în buzunar, trebuie să ții cont de câteva reguli de aur care te vor ajuta să faci economii. Știi bine că de multe ori apar cheltuieli neprevăzute, care îți dau bugetul peste cap. 

Indiferent că trebuie să gestionezi bugetul unei familii mai numeroase sau doar cheltuielile tale, trebuie să ții cont de patru reguli de aur. În funcție de situația și nevoile tale, poți aplica una dintre aceste sugestii, care te vor învăța cum să îți plănuiești bugetul eficient, calculat, ca să nu ai surprize neplăcute.

Iată ce trebuie să faci, ca să nu te mai trezești fără bani!

1. Metoda 50/30/20

Această metodă de gestionare a bugetului este bună dacă ai un venit stabil, dar nu reușești să pui bani deoparte. Astfel, din venitul lunar, alocă 50% pentru cheltuielile de bază: mâncare, întreținere, chirie, întreținere. Apoi, 30% din venitul lunar trebuie alocat pentru cheltuieli mai puțin importante. Aici intră îmbrăcămintea, încălțămintea, dar și facturile pentru internet sau televiziune. Restul de 20% din venitul tău îl poți pune deoparte. Din acest rest vei lua bani la nevoie, pentru cadouri, cheltuieli neprevăzute, iar ce rămâne vei economisi.

2. Metoda simplă

A doua metodă de economisire este bună dacă nu vrei să strângi prea tare „punga”. Astfel, totul este mai simplu. Împarte venitul lunar în două părți: cheltuielile permanente/esențiale și alte cheltuieli. Desigur, în prima categorie intră facturile, chiria, întreținerea, mâncarea, benzina. La categoria „alte cheltuieli” vei include ieșirile în oraș, la concerte, filme, restaurant și alte distracții, tot ce îți place să faci, dar la care poți renunța, la nevoie, pentru că nu este strict necesar.

bani, calcul

3. Metoda bugetului de bază

Dacă nu ai un venit stabil și vrei să economisești bani, trebuie să aplici această metodă. Mai întâi, calculează la cât se ridică lunar toate cheltuielile tale cu strictul necesar. Astfel, vei afla de câți bani ai nevoie. Să zicem că suma totală ajunge la 2.000 de lei. Toți acești bani vor merge lună de lună pentru necesitățile de bază. Tot ce vei câștiga peste această sumă poate merge în alte direcții: cadouri, excursii, haine, ieșiri în oraș. Desigur, o parte din suma câștigată în plus poate fi pusă departe, pentru economisire.

4. Metoda bugetului săptămânal

Dacă ți se întâmplă deseori să rămâi fără bani înainte de ziua salariului și dacă vrei să poți economisi ceva, trebuie să recurgi la această metodă. Calculează câți bani vrei să cheltuiești lunar și cât vrei să pui deoparte. Apoi împarte suma la patru săptămâni și astfel vei stabili bugetul săptămânal din care, dacă ai calculat corect, poți cheltui pe orice îți dorești. Bugetul nu trebuie însă depășit în niciuna din aceste săptămâni.

Iată care sunt cele patru reguli de aur care te pot ajuta să ai mereu bani. Alege metoda care ți se potrivește cel mai bine și respect-o cu strictețe!

Vezi și 10 lucruri pe care o femeie care se respectă nu le acceptă

Surse foto: iStock/Pexels

Articolul urmator
7 metode simple prin care poți economisi bani în fiecare zi
7 metode simple prin care poți economisi bani în fiecare zi
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?
Incepe quiz
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.