Rugăciunea de miercuri: cel mai puternic text pentru vindecare

Rugăciunea de miercuri: cel mai puternic text pentru vindecare
Redactor Andreea Baluteanu
Vineri, 06.10.2023

Pentru mulți dintre noi, mijlocul săptămânii constituie cel mai tensionat moment. Oboseala începe să se acumuleze, stresul te ajunge din urmă, iar perspectiva weekendului e încă prea îndepărtată ca să ne aline sufletul și mintea tulburate. Tocmai de aceea, acest prilej e mai mult decât indicat pentru a rosti o rugă, iar rugăciunea de miercuri, cu înalte puteri tămăduitoare, va face minuni.

Descoperă mai jos câteva cuvinte cu însemnătate pe care să le rostești acum!

Cuprins

Cea mai puternică rugăciune de miercuri

Doxologia ne recomandă o minunată rugăciune de miercuri înălțată către Domnul nostru Iisus Hristos. Această rugă e îndreptată mai ales pentru iertarea păcatelor, și cum nu există om nevinovat, suntem sigure că îți va fi de folos.

„Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.”

Rugăciunea de miercuri pentru copii

Nu există o rugăciune de miercuri specifică pentru copii, ceea ce nu înseamnă, nici pe departe, că nu poți dedica această zi a săptămânii pentru a direcționa către Dumnezeu o rugă fierbinte ca să îți ocrotească sau să îți îngrijească pruncii. Vezi mai jos cea mai puternică rugăciune a mamei!

„Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!

Învaţă-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înţelepciuni – frica Ta! Luminează-i cu lumina Înţelepciunii Tale ce cârmuieşte întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima şi să tremure de cuvintele Tale toată viața lor! Dăruieşte-mi pricepere să le arăt că viaţa cea adevărată stă în păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viața de aici mulţumire lipsită de tulburare, iar în veşnicie – fericire negrăită. Descoperă-le lor înţelegerea legii Tale, ca până la sfârşitul zilelor lor să aibă simţământul că Tu eşti pretutindeni! Sădeşte în inima lor teama şi dezgustul de orice fărădelege, ca să fie fără de prihană în căile lor, ca să-şi aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule Atotbune, păzeşti cu gelozie legea Ta şi dreptatea Ta! Ţine-i în curăţie şi în evlavie faţă de numele Tău, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după rânduielile ei! Însufleţeşte-i cu râvna pentru învăţătura folositoare şi fă-i în stare de toate lucrurile cele bune, ca să câştige înţelegerea cea adevărată a cunoştinţelor de care au neapărată nevoie, ca să se lumineze cu ştiinţa cea binefăcătoare pentru omenire.

Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate. Să nu fie furaţi de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine şi să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea şi sănătatea lor şi păcatele să nu le moleşească puterile sufletului şi ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepseşti pe copii pentru păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropeşte-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute şi în sfinţenie, să crească întru bună voirea Ta şi întru dragostea oamenilor evlavioşi.

Părinte al îndurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta! Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţă de pâinea cea spre fiinţă, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepseşte-i şi miluieşte-i, îndreptându-i la calea bineplăcută Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta! Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşită în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbreşte-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea şi calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecată nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednică îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!", ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită şi iubirea Ta veşnică, să preaînalţ preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin”

femeie cu val pe cap care se roaga langa o cruce

Rugăciunea de miercuri făcătoare de minuni

Uneori simți că, orice ai face, oricâte strădanii ai depune, viața ta nu vrea și pace să se așeze pe un curs corect. Cere-I Domnului o minune atunci, prin intermediul unei rugăciuni de miercuri făcătoare de miracole!

Poți intona acum o rugăciune către Sfântul Toma, ce cere de la Ceruri ajutor grabnic și care face parte din categoria rugăciunilor făcătoare de minuni. Ca să aibă efect rapid, e musai să o spui de trei ori și o să vezi cum îți liniștește sufletul!

„O, Preasfinte Apostole al lui Hristos, cel ce îndoielnic şi zăbavnic te-ai arătat spre adeverirea desăvârşită a dumnezeieştii Taine a Învierii Domnului şi a preaslăvirii Preacuratei Sale Maici, cel ce în viaţa ta şi după moarte făcător de minuni te-ai arătat şi cu mucenicească cunună te-ai încununat, apără turma lui Hristos de toată rătăcirea şi îndoiala; pe noi, cei zăbavnici cu inima, ne întăreşte pe piatra mărturisirii Sale; cu rugăciunile tale dă tămăduire rănilor sufletelor şi trupurilor noastre şi ne mijloceşte mântuirea la sfârşitul vieţii noastre. Amin.

Cel ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a îndoielilor spre adeverirea fără putinţă de tăgadă sau de îndoială a Învierii lui Hristos, scapă-ne pe noi cu rugăciunile tale din furtunile lumii şi din valurile îndoielilor vieţii acesteia, ca să-ţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Toma, Apostol al Mântuitorului Hristos!

Spre adeverirea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi spre încredinţarea neamurilor datu-ţi-s-a ţie, Sfinte, şi darul de a săvârşi minuni, ca toţi, văzându-le, să slăvească pe Dumnezeu Cel ce ţi-a dăruit ţie putere multă Apostole Sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sfinte Apostole Toma, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

O, Sfinte Apostol a lui Hristos Toma! Te rugam, ocrotește-ne și păzește-ne pre noi cu rugăciunile tale de ispitele diavolești, de căderile în păcat și cere nouă, robilor lui Dumnezeu (aici se rostește numele celui ce se roagă) ajutor de sus în vremea necredinței, ca să nu ne împiedicăm de piatra ispitirii, ci să mergem neabătut pe calea poruncilor lui Hristos până vom ajunge în fericitele locașuri ale raiului.

O, Apostol al Mântuitorului! Nu ne rușina pre noi, ci fii nouă ajutor și apărător în toată viața noastră și ajută ca această viaţă vremelnică să o săvârșim cu frică de Dumnezeu și cu evlavie și să ne învrednicim de răspuns bine-primit la Strașnica judecată a lui Hristos, ca să preaslăvim preafrumosul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.”

Rugăciunea de miercuri a lui Arsenie Boca

Indiferent de controversele ce îl înconjoară, Arsenie Boca a lăsat multe rugăciuni pline de profunzime, iar una dintre acestea este și rugăciunea de miercuri pe care te invităm să o asculți în filmulețul de mai jos!

Rugăciunea de miercuri dimineața

Cum îți poți începe cel mai bine ziua? Cu o rugăciune! Adoptă această practică în rutina ta de zi cu zi și vei descoperi rezultate remarcabile!

Îți sugerăm o rugăciune a zilei de miercuri rostită imediat după Utrenie!

„Doamna mea, de Dumnezeu Născătoare! Milostivește-te spre mine, cela ce mult am păcătuit și am călcat cu mintea cea de sine stăpânitoare poruncile Fiului tău și Dumnezeului meu. Nu e în mine loc curat, ci totul este spurcat. Nu astupa urechile îndurării tale, ci auzi pocăința mea; nu întoarce fața ta de la ruga trândavului meu suflet; nu trece cu vederea mișcările necuratelor mele buze, ci primește suspinarea sărmanei mele inimi, că iată, înaintea ta stau ca un osândit: de întinăciunea păcatului sunt ținut, trupul și sufletul rănite îmi sunt cu totul și sunt vrednic de toată munca. Tu însă, Fecioară, tinde-mi mâinile tale vindecătoare, pe care Le-ai purtat pe Tămăduitorul și Doctorul a toată lumea, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

O, Scăparea și Apărătoarea mea! Nu înceta a te ruga Lui pentru mine, că sufletul meu s-a umplut de răutăți, și pentru aceasta mă spăimântez și mă cutremur, cu inimă înfrântă și cu lacrimi strig: nu mă lăsa pe mine să pier până în sfârșit, că ai îndrăznire, Doamnă, ca Maică a Celui Preaînalt. Izbăvește-mă de chinul vrăjmașului; rupe legăturile mele; adu-mă înapoi din robia celor potrivnici, sfărâmă cursele lor, pierde amăgirea lor. Acoperă-mă cu ocrotirea ta, Nădejdea tuturor marginilor pământului, Preasfântă Doamnă de Dumnezeu Născătoare, mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea cea înaltă a prorocilor, lauda apostolilor, întărirea cea neclintită a mucenicilor, podoaba cea aleasă a arhiereilor, stăpânirea nebiruită a dreptslăvitorilor împărați și cneji, cinstita podoabă a bisericilor.

Cinului călugăresc îi ești, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, nădejde sfântă; postitorilor le ești, Doamnă Împărăteasă, nădejde nebiruită; tuturor credincioșilor le ești ocrotire tare și celor ce sunt bolnavi tămăduire Iesnicioasă, celor rătăciți povățuitoare neobosită, în necazuri grabnică ajutătoare, celor urâți de oameni smerenie iubitoare, văduvelor și orfanilor hrănitoare, maicilor veselie lină, fecioarelor curăție și laudă, pruncilor învățătură și înțelepțire, celor care plutesc pe mare liman neprimejduit, călătorilor călătorie netrudnică, truditorilor odihnă bună, săracilor bogăție necheltuită, celor obijduiți acoperământ și scăpare, celor întristați mângâiere necontenită. Păcătoșilor tu le ești, Doamnă, Maica lui Dumnezeu, apropiere de Dumnezeu; creștinilor tuturor păzitoare nemincinoasă, lumii întregi mântuire neîndoielnică.

O, Preasfântă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Tu ești singura mea mângâiere: nu te îngrețoșa de mine, spurcatul, că la mila ta am nădăjduit; stinge în mine focul păcatului, adapă uscăciunea mea cu roua pocăinței, curățește inima mea și mintea de gândurile păcătoase și dă buzelor mele grăire lină și ochilor mei izvor de lacrimi, ca să spăl cu ele tina faptelor mele necuvioase. Tu, Doamnă, știi necurăția și spurcăciunea ticălosului meu suflet.

Către tine suspin din adâncul inimii și rugă aduc ție din întinată gură: milostivește-te, Fecioară, și mă miluiește, caută spre ruga mea, vezi durerea săracului meu suflet.

Pleacă-te, Doamnă, spre lacrimile mele, și vezi neputința firii mele, și fii mie mijlocitoare către Fiul tău și Dumnezeul meu și Făcătorul meu pentru mine, nevrednicul robul tău (numele). Îmblânzește, Doamnă, mânia Lui cu rugăciunile tale de Maică, pentru că te primește când te rogi pentru sufletul ticălos, apărătoare te-a arătat celor care te cheamă cu credință.

Eu, Doamnă, întotdeauna spre tine nădăjduiesc, nădejdea și scăparea mea, acoperământul și zidul meu de apărare cel nesurpat; la tine alerg cu credință, cerând vindecarea bubelor sufletului și trupului, că tu știi gândul meu înainte de a cere eu, și ce să mai grăiesc celei ce știe firea mea? Dacă vei voi, Doamnă, poți să mă curățești, și în cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să mă păzești, și spre virtute să mă întăreștl, ca din ceasul acesta să nu mai slujesc gândurilor și dulceților întinate, care mă trag în adâncul deznădăjduirii, ca, slobod fiind cu voia, să slavoslovesc numele tău preasfânt. Stăpână, Povățuirea neștiinței mele! Primește suspinarea mea și ușurează durerea mea, oprește viforul năpastelor mele rele, care se abat mereu asupra mea din pricina păcatelor mele, rupe zapisul fărădelegilor mele și ușurează-mi povara păcatului; dăruiește-mi mântuirea dorită și învrednicește-mă să mă bucur în pământul celor blânzi, în sălașurile drepților, în viața veșnică, în hrană neîmpuținată, în lumină neînserată.

O, Doamna mea! Pleacă-te spre mine, sărmanul, care mă rog ție, că știi cum sunt necazurile mele! Vino, ca o bună, în ajutorul meu, ca să nu pier rău pentru păcatele mele nenumărate, ci, întotdeauna fiind izbăvit de tine, să-ți înalț cuvintele îngerești: bucură-te, ceea ce ești plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Cer pământesc, Tron de foc, Biserică însuflețită, Cămară largă, Sfânt Sălaș al lui Dumnezeu Celui neîncăput, Făclie prealuminoasă, Fulger grabnic ajutător, Stea neapropiată, Potir care umpli de sănătate, Baie ce speli păcatele, Ridicare a neamului omenesc, Masă a Pâinii Vieții, Maică a lui Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care roagă-L să mă izbăvească de munca veșnică pentru rugăciunile tale, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

mana care se intinde catre cer diminaeata

Rugăciunea de miercuri seara

Cât de frumoasă va rămâne în amintirea ta ziua de miercuri, atunci când o închei cu o rugăciune de seară. De această dată îți recomandăm rugăciunea de după Vecernie a Sfântului Chiril al Turovului.

„Seara și dimineața și la amiază-zi mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis să-i afle pe cei rătăciți și să-i mântuiască pe cei pierduți, dintre care cel dintâi sunt eu, care m-am rătăcit de la calea dreaptă, ce duce întru viață, și m-am abătut în hățișurile iubirii de plăceri, m-am împotmolit în tina faptelor mele și cu spinii fărădelegilor sunt străpuns cu totul. Și văzându-mă vrăjmașul că în acestea mă trudesc, cu mari întinăciuni voiește să înece ticălosul meu suflet, dar eu pe Tine, singurul Izbăvitor, Te rog, ajutător Te chem pe Tine, Cel milostiv și iubitor de oameni: nu Te îngrețoșa de mine, Stăpâne, nu mă lepăda de la fața Ta, că toate cele rele le-am făcut înaintea Ta! Mărturisesc Ție, Doamne, păcatele mele, pe care le-am săvârșit asupra săracului meu suflet: călcător m-am făcut tuturor poruncilor Tale, supunându-mă poftelor dobitocești; slujind pântecelui, mi-am umplut de răni sufletul!

Și acum, nădăjduind în îndurările Tale, aduc Ție rugăciune de seară. Ascultă-mă pe mine, Cela ce ai făgăduit că-i vei asculta pe cei ce Te cheamă cu credință!

Dă-mi îngerul Tău, și să certe toate duhurile care se luptă cu mine, și să rușineze pe cei ce caută sufletul meu, și să nimicească de la inima mea toată pornirea gândului meu trupesc, iscată din poftele diavolești. Să fie cu mine întotdeauna, păzindu-mă, întărindu-mă spre faptele cele bune și în toată ziua ducând rugăciunile mele Dumnezeului și Făcătorului meu.

Tu, Preasfinte Împărate, Cela ce ești închinat de făptura toată, Iisuse Hristoase, Care-i iubești pe drepți, ce nu se depărtează nicicând de Tine, iar pe păcătoși miluiești, Care aștepți pocăința și pe toți îi chemi la mântuire, pașii mei îndreptează-i, trupul meu pironește-l de frica Ta, inima mea curățește-o prin dreapta credință, gura mea o umple de harul Tău, limba mea o astâmpără ca să cuvânteze cu smerenie, sufletul mi-l sfințește și-l curățește cu cercetarea Sfântului Tău Duh, gândul mi-l îndreptează ca să nu se lipească de cele pământești, mintea înalță-mi-o cu aripile cugetării la cele dumnezeiești și mă întocmește cu totul ca pe un bineplăcut al Tău; și precum m-ai învrednicit a trece această zi, dă-mi și odihna nopții fără nici o visare a faptelor diavolești, ca și în așternutul meu să pomenesc numele Tău cel sfânt și, de acesta fiind luminat, să nu mă întunec în ziua ieșirii, când se va despărți sufletul meu de trup ci să aflu bucurie înaintea slavei Tale, să mă primească drepții cu veselie în viața veșnică, în lumina neînserată, în bucuria nepovestită, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, și ale Sfinților Tăi Apostoli, luminătorii întregii lumi, și ale sfântului nostru părinte ierarh Nicolae, și ale tuturor sfinților, că bine s-a cuvântat și s-a proslăvit numele Tău de mare cuviință, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Tu vei rosti aceste rugăciuni de miercuri? Spre ce cuvinte sacre te vei îndrepta în ceas de mare restriște? 

Surse foto: iStock, Pixabay, Pixabay, Pixabay

Surse articol: doxologia.ro, rugaciune.eu, cuvantdefolos.ro

Articolul urmator »
Rugăciunea de la 12 noaptea te ajută să treci peste momentele grele
Rugăciunea de la 12 noaptea te ajută să treci peste momentele grele
Raluca Margean | Marţi, 27.02.2024
Incepe quiz
Cât de puternic este sufletul tău?
Cât de puternic este sufletul tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe