Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Semnificația zilei de 1 decembrie pentru români. Ce poți face în această zi

Joi, 29.11.2018
de Dana Ungureanu

1 decembrie este Ziua Națională a României. Această dată marchează unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Transilvaniei cu România, în anul 1918, și va rămâne una dintre cele mai importante pagini din istoria țării noastre. Anul acesta, data de 1 a ultimei luni din an marchează împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Steagul Romaniei arborat pe Casa Poporului

1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie-4 decembrie 1918. Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.

Adunarea Naţională de la Albă Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Albă Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

1 decembrie a fost adoptată că Ziua Națională a României în anul 1990, fiind promulgată de fostul președinte Ion Iliescu și publicată ulterior în Monitorul Oficial.

Prima zi națională a României nu a fost 1 decembrie. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerate sărbătoarea națională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.

După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. Astfel, ziua de 24 august a fost adoptată drept ziuna naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

militari care defileaza in cadrul paradei de Ziua Nationala a Romaniei

Programul paradei de 1 decembrie la București  

Cei care vor să sărbătorească această zi importantă pentru istoria României pot participa la parade și festivități organizate atât în țară, în special la Alba Iulia, cât și în capitală.

În București, aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa pe 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf.

Cei aproximativ 500 de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina, anunţă MApN.

Tot în Bucureşti va avea loc, pe 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Festivitatea de Ziua Națională va începe la ora 11.00, în Piața Arcului de Triumf, când este programată sosirea președintelui Klaus Iohannis. Va urma salutul Drapelului de Luptă, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și salutul gărzii.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Programul paradei de 1 decembrie la Alba Iulia

La Alba Iulia va avea loc o paradă militară la care vor participa 1.000 de militari, transportoare blindate, mașini de luptă, avioane și elicoptere. 

La ora 07:00 are loc un Serviciu Religios la Catedrala Ortodoxă a Încoronării, urmat de marșul Unirii care începe la ora 08:00, citirea “Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia”, primirea Soliilor din Cetățile de Scaun, dezvelirea plăcilor omagiale, Marea Adunare Națională ce va avea loc în Piața Tricolorului și o serie de concerte de muzică populară, ziua fiind programată să se încheie cu un spectacol de artificii. 

Ce poți face de 1 decembrie în București

Din moment ce mai este foarte puțin până la Crăciun, ziua de 1 decembrie poate fi cu siguranță un bun prilej și pentru a vizita câteva târguri și expoziții dedicate sărbătorilor de iarnă.

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează Târgul de Crăciun Oficial al Capitalei, între 30 noiembrie – 26 decembrie 2018, în Piața Constituției, eveniment care atrage peste 1 milion de vizitatori din țară și din străinătate. Este un târg pe care nu trebuie să îl ratezi, deoarece este dedicat întregii familii și transformă centrul capitalei într-un oraș de poveste. Astfel, in cadrul târgului te poți bucura de concerte și spectacole, de un târg tradițional format din peste 100 de căsuțe cu decorațiuni și produse de sezon, precum și de o zonă gastronomică unde poti degusta preparate românești autentice. Intrarea este liberă.

targ amenajat de Craciun in centru capitalei

Tot pe aceeași temă poți vizita târgul de Crăciun Rembrandt Christmas Fair, ce va avea loc în Hanul cu Tei, pe strada Lipscani nr. 63-65. Târgul se deschide pe data de 1 și ai la dispoziție 26 de zile magice pentru a vedea obiecte de artizanat, cadouri inedite, expoziții în aer liber, ateliere de arts&crafts, delicii culinare și decorațiuni handmade.

Începând cu 1 decembrie, esplanada cu statui din Piața Universității va fi animată de momente specifice sărbătorilor de iarnă și de multe surprize menite să însuflețească kilometrul 0 al Capitalei. Bucureștenii și turiștii sunt așteptați să se bucure de sărbători alături de cei dragi într-un cadru de poveste,  în jurul unui brad înalt de 14 metri, plin de culoare și să savureze un pahar cu vin fiert și preparate delicioase. 

Și cei mici se pot bucura de zilele magice de iarnă, datorită târgului de poveste de Crăciun 2018, care își va redeschide porțile și anul acesta, pentru a treia ediție, la Opera Comică pentru Copii, din Calea Giulești 16, sector 6, București. Programul de vizitare este de luni până vineri, între orele 16:00 și 21:30, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 22:00. Intrarea la târg este liberă. Părinții dornici să viziteze târgul alături de cei mici vor putea găsi aici atracții precum: spectacole pentru copii, salonul lui Moș Crăciun, atelierele spiridușilor, curtea renilor, patinoarul copiilor, caruselul cu jucării, tărâmul oamenilor de zăpadă, scena colindătorilor, magazinul brazilor împodobiți, dar și cadouri și mâncare delicioasă.

În cadrul Muzeului Național de Artă Contemporană poate fi vizitată expoziția “Văzând istoria – 1947 – 2007 | Colecția MNAC”, ce prezintă istoria artei contemporane din România pusă în context politic, economic și social. Expoziția are loc la etajul 1.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” îi invită pe toți cei interesați, între 30 noiembrie și 2 decembrie 2018, la seria de evenimente dedicată Zilei Naționale a României, De 1 Decembrie la Muzeul Satului. Programul va debuta cu un târg al meșterilor populari, chiar de ziua Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României. 

De 1 Decembrie vizitatorii vor afla, printr-o piesă inedită de teatru de umbre, cine a fost Măriuca Zaharia, fetița eroină din Primul Război Mondial, care se odihnește în prezent în Mausoleul de la Mărășești. Spectacolul va începe la ora 12:00 și va avea loc în sala Victor Ion Popa. De la ora 13:00 se vor primi onorurile membrilor Asociaţiei Tradiţia Militară în uniformele militare din Primul Război Mondial și astfel vizitatorii vor putea afla cum se pregăteau soldații de război acum 100 de ani. De asemenea, se pot cunoaște poveștile celor care au luptat pe front vizitând expoziția-concept "Eroi de război. 100 de portrete". 

Muzeul National Cotroceni poate fi vizitat sâmbătă, 1 decembrie, intre orele 09:30 si 15:30. Ziua Naţională a României poate fi sarbatorită printr-o remarcabilă incursiune în istoria locului în care Regele Ferdinand a semnat “Proclamaţia către ţară”, prin care se afirma idealul naţional – unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România. Pe lângă povestea impresionantă a ansamblului Cotroceni, va avea loc si o expoziţie eveniment - „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari”, pe care MNC a prezentat-o, pe parcursul anului 2018, la Roma, Baku, Istanbul, Vilnius, Riga şi Chişinău. 

Cu ocazia Zilei Naționale, Grand Cinema & More găzduiește din nou Festivalul Filmelor Românești, aflat deja la a treia ediție. Astfel, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, o selecție de filme va întregi programul cinematografului, iar biletele vor avea un preț special de 20 de lei. Filmele ce vor putea fi urmărite sunt: „Moromeții 2”, „Touch Me Not”, „Coborâm la prima”, „Dragoste 1. Câine”, „România neîmblânzită” și „Secretul fericirii”. Programul oficial al difuzarilor este disponibil pe site-ul oficial al cinematografului.

Între orele 18:00 și 19:00, la ParkLake, centenarul poate fi sărbătorit cu dans și cântece tradiționale, care fac parte din moștenirea națională a României. Astfel, îndrăgitul artist Gheorghe Turda va susține un concert de muzică populară, iar intrarea este liberă. 

În cadrul mall-ului Sun Plaza va putea fi văzut proiectul "Femei pe Bancnote", o expoziție care include prezentarea a 7 dintre cele 100 de femei remarcabile ale țării, această prezentare făcând parte din proiectul de celebrare a personalităților feminine marcante ale României. Inițiativa susținută de Sun Plaza cu prilejul Centenarului va cuprinde și activări în rândul vizitatorilor, pentru a spori interacțiunea și interesul de a vota pe site figurile preferate dintre cele prezentate. Astfel, cei care votează primesc câte o bancnotă cu chipul celor 7 femei, putând cumpăra cu aceasta obiecte specifice Zilei Naționale, de la Info Point-ul de la etajul 1 al centrului comercial.

Subcarpați păstrează tradiția și invită publicul, și în acest an, la un concert aniversar ce va avea loc sâmbătă, de Ziua Națională a României, la Arenele Romane (cort încălzit).

Pink Martini revine la București cu două reprezentații muzicale ce vor avea loc pe 1 și 2 decembrie 2018, la Sala Palatului. Mica orchestră de 12 artiști, ce cântă în nu mai puțin de 25 de limbi, deschide sezonul de concerte de iarnă din București. Este o Aventură muzicală în jurul lumii, ce își trage inspirația din filmele musical Hollywoodiene ale anilor ’40 și ’50 și îmbină o varietate de genuri într-o compoziție modernă și eclectică. 

La Teatrul Mic – Sala Studio poate fi vizionată piesă de teatru “Scrisori de pe front”, care își propune o viziune foarte simplă asupra evenimentului Marii Uniri, o viziune care nu pune accent pe artizanii politici, ci pe oamenii simpli care au luptat în Marele Război. Scenariul se bazează pe scrisori autentice trimise între cei de pe front și familiile lor, atât din partea românească, cât și din partea maghiară. Piesa începe la ora 19:00.

Muzeul Tricolorului va fi deschis publicului în perioada 1-2 decembrie 2018, la Palatul Universul, sala Mezanin. Seara, trupa Partizan concertează în cadrul muzeului, începând cu ora 20:00. Intrarea este liberă.

Comedia “Românie dragă, Elveția mea!” se joacă sâmbătă, la ora 20:00, la The Hub, în București. Este o piesă de actualitate, care reușește să atragă atenția publicului și pe care cu siguranță îți vei dori să o vezi, dacă nu ai alte planuri pentru finalul de zi.

Evenimentul “Ziua Națională pe ritmuri rock” are loc în Club Fabrica pe 1 decembrie 2018, începând cu ora 20:30.

Tot pe 1 decembrie 2018, Smiley își sărbătorește onomastica și calitatea de român la Berăria H printr-o #DublaAniversare de exceptie, pentru al doilea an consecutiv. Programul show-ului este între orele 22:00 și 01:00, însă, țînând cont că artistul vine direct de la Finala Vocea României 2018 (emisiune live), este posibil ca programul să înceapă cu o mică întârziere. Accesul se face în baza biletelor, după cum urmează: 149 de lei Categoria A (in fața scenei, cu loc la masă), 95 de lei Categoria B (acces general cu loc la masă) și 70 de lei Categoria C (părțile laterale cu loc la masă). 

Program metrou și RATB

În vederea desfășurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf se vor executa lucrări pentru amplasarea, respectiv dezafectarea, sistemului de sonorizare, a tribunei oficiale și a celei pentru mass-media, conform ratb.ro.

Din această cauză se vor lua următoarele măsuri: 

  1. În perioada 23.11 ora 10:00 - 01.12.2018 ora 20:00, stația de autobuz „Arcul de Triumf” (linii: 131, 331, 335, 783) sens Piața Presei, va funcționa pe Bd. Constantin Prezan la cca. 35m înaintea întrării în Piața Arcul de Triumf.
  2. În perioada 30.11. ora 09:00 - 01.12.2018 ora 20:00, va fi restricționat traficul rutier pe bandă I pe Șos. Kiseleff, sensul de circulație Piața Presei - Arcul de Triumf, precum și pe Str. Alexandru Constantinescu, sensul de circulație Piața Presei - Bd. Mărăști.

Din această cauză, la dispoziția Brigăzii Rutiere vor fi aplicate următoarele măsuri:

- autobuzele liniei 205, pe sens Gara de Nord, vor execută virajul dreapta din Șos. Kiseleff în Str. Alexandru Constantinescu prin efectuarea rondului din Piața Arcul de Triumf

- stația de autobuze „Muzeul Satului” (linii 131, 205, 330, 331, 335 și 361) situată pe Șos. Kiseleff, sens Piața Victoriei, va fi suspendată;

- stația de autobuze „Arcul de Triumf” (linii 205, 282 și 330) amplasată pe Str. Alexandru Constantinescu, sens Bd. Mărăști se va suspendă. Autobuzele liniilor 282 și 330 pe sens Gara de Nord, respectiv Piața Presei, vor opri comun cu cele ale liniilor 131, 331, 335 și 783, înaintea intersecției cu Piața Arcul de Triumf, iar cele ale liniei 205 nu vor efectua stații la Arcul de Triumf.

Pe de altă parte, pentru desfășurarea repetiției generale, precum și a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în zilele de 24.11.2018, respectiv 01.12.2018, între orele 04:00-16:00 se va restricționa total traficul rutier pe Șos. Kiseleff între Piața Presei Libere și Piața Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști, pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști, pe Bd. Constantin Prezan între Piața Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle.

Programul de circulație a trenurilor de metrou se desfățoară între orele 5:00-23:00, cu mențiunea că ultimele trenuri de metrou pleacă la ora 23:00 din stațiile de capăt ale Liniilor de metrou, iar la stațiile Piaţa Unirii 1 și Piața Unirii 2 se așteaptă transferul călătorilor între Liniile de metrou 1,3 și 2. 

strada din Bucuresti cu restrictii rutiere pentru parada de 1 decembrie

Restricții rutiere

Pe 1 decembrie, între orele 6:00 – 16:00, se va închide traficul rutier pe bandă I de circulaţie pe Bd. Aviatorilor, de la intersecţia cu Bd. Beijing către Str. Arh. I. Mincu şi, la necesitate, bandă I pe sensul de mers dinspre Str. Arh. I. Mincu către Bd. Beijing, precum şi pe breteaua adiacentă Bd. Aviatorilor (respectiv Parcului Herăstrău), între rondul Pescăruş şi Piaţa Charles de Gaulle.

Tot pe 1 decembrie, pe Str. Arh. I. Mincu, sensul de deplasare către Bd. Ion Mihalache, din zona adiacentă Piaţetei Regelui, vor fi instalate garduri metalice, pe ambele sensuri de deplasare, precum şi pe Şos. Kiseleff, tronsonul cuprins între Str. Arh. I. Mincu şi Piaţa Victoriei, stânga-dreapta, cu sprijinul Administraţiei Străzilor – Direcţia Parcaje şi al Poliţiei Locale competențe teritorial.

Rute ocolitoare recomandate

  • Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;
  • Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;
  • Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;
  • Şos. Ştefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – DN 1.

Important

Conform comunicatului de presa publicat de MAPN, trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:

  1. Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems – RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestări dedicate Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern nr. 912/2010;
  2. Jurnaliştii acreditați la eveniment vor avea sâmbătă, 1 Decembrie, acces pietonal doar prin Bd. General Constantin Prezan (Piaţa Charles de Gaulle) până la ora 8:30;
  3. Se recomanda publicului spectator să vină la Paradă, pe cât posibil, fără bagaje voluminoase.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!