"Fac cumparaturi. Cand cumpar lumea devine mai buna. Lumea este mai buna. Si apoi nu mai este. Si am nevoie sa o fac din nou.". Cuvintele apartin micutei jurnaliste Rebecca Bloomwood, dependenta de cumparaturi din filmul "Confessions of a shopaholic".
Datorita viciului ei, Rebecca ajunge sa-si petreaca mai tot timpul prin magazinele cu reduceri, sa acumuleze datorii de mii de euro si, in final, sa-si piarda marea iubire, cea mai buna prietena si integritatea.
Mi-as dori sa stiu cat timp dedicati voi shoppingului. Personal, am momente cand stau cu ochii pe ceas, numarand ultimele minute pana la iesirea sefului pe usa. Uneori, imi doresc ca vinerea sa nu existe in calendar si weekendul sa dureze patru zile. Asta, pentru ca ma gandesc obsesiv la rochia care, probata dimineata, imi venea perfect. Mi-a luat doua saptamani sa o gasesc.
 |
Am purtat-o la petrecerea zilei mele de nastere, acum trei luni. Am scos-o din sifonier zilele trecute, gandindu-ma ca o s-o port la un eveniment. Doar ca, uitandu-ma mai bine la ea, am realizat ca si-a pierdut stralucirea. Imi amintesc de experientele mele in ceea ce priveste hainele. Am fost crescuta intr-un mic orasel de provincie, unde nimeni nu auzise de Zara,Gucci, Prada sau Dolce&Gabana. Hainele pe care mi le cumpara mama erau chinezesti, dupa moda timpului respectiv. "Pe vremea noastra, o pereche de tenesi chinezesti insemna un lucru bun si rezistent. Si nu isi permitea oricine." - asa tinea tata sa-mi repete. Sincer, nu prea imi pasa. Eram doar un copil, in lumea lui de nisip, fara televizor si fara internet. |
La liceu, lucrurile au inceput sa se schimbe. Colegii mei incepusera sa-si faca cumparaturile din mall-urile din Constanta. Prin a noua, nici nu stiam de existenta aripioarelor de la KFC, daraminte de Kenvelo sau Nike. Imi invidiam colegele pentru emblema acea mica de pe bluze, care pareau, de altfel, identice cu ale mele, numai ca eu inca traiam in lumea etichetelor chinesti.
La facultate, lucrurile au luat o turnura foarte ciudata. Desi eram convinsa ca haina nu face pe om, am observat ca multi dintre studenti vorbeau limbajul brandurilor si ca pentru ei conta foarte mult exteriorul. zesti.
| De aici, a pornit totul. Am inceput sa ma schimb incet, incet si sa-mi doresc haine, care imi depaseau cu mult bugetul. Am inceput sa bag in seama tocurile, desi eram adepta balerinilor si pantofilor comozi. Am inceput sa port rochii, desi nici la balurile din liceu nu acceptasem sa ma despart de pantaloni. Prietenii au inceput sa ma considere o snoaba si au racit relatiile cu mine. Dar eu deja umblam in alte cercuri. |
 |
Eram la curent cu toate reducerilor brandurilor mari. Timpul liber mi-l imparteam cu noile "prietene" prin mall-uri. Ma interesa foarte mult cum ma priveau ceilalti. Eram convinsa ca brandul de pe poseta imi da acces la orice.
M-am angajat inca din primul an, pentru ca banii veniti de la ai mei nu-mi satisfaceau noile pretentii. Mare mi-a fost bucuria cand am obtinut primul card. Stiam ce o sa raspund la intrebarea: "Platiti cash sau cu cardul?". Uitasem demult vremurile de nisip si tenesii chinezesti.
De ce credeti ca am inceput articolul cu citatul personajului Rebecca Bloomwood? Pentru ca m-am identificat cu ea, o dependenta de cumparaturi, care-si da la o parte persoanele dragi. Pentru ca ajungi sa cheltuiesti peste masura fara sa-ti mai pese.
In momentul in care te imbraci diferit, lumea se schimba. Este mai buna. Intri in randul ei. Te admira. Colegii nu ma mai excludeau din cercurile lor, iar eu nu ma mai simteam fata din provincie.
 |
In timp, am ramas singura. Cu un grup de prieteni din plastic. Fara sprijin moral. Fara caldura. Fara intelegere. Trebuia sa decid cine avea sa ramana: vechea sau noua eu. Am ales o cale de mijloc. In final, am cerut iertare tuturor persoanelor importante din viata mea. |
Imi plac in continuare tocurile, dar le pastrez pentru ocazii speciale. Si nici de atatea rochii nu am nevoie. Din douazeci de posete mai pastrez cinci.
Daca ma gandesc mai bine, rochia achizitionata acum trei luni, arata foarte bine. Nu mai am nevoie de alta. Merita sa economisesc niste bani. Weekendul asta plec la munte cu prietenii. Pentru ce mi-ar trebui o emblema pe buzunarul pantalonilor de trening? Pentru nimic.
Am dorit sa impartasesc cu voi aceste experiente, pentru ca la un moment dat toate ne confruntam cu ochiul critic al lumii. Cumparaturile sunt bune, fac parte din viata noastra. Dar ca si alte actiuni sau decizii ale noastre, trebuie sa invatam sa le controlam. Pentru echilibru. Pentru noi. Pentru cei din jur. Pentru ca schimbarea vine din interior.
Urmareste-ne pe Google News
