Acatistul Sfântului Ioanichie cel Mare, pentru vindecarea bolilor sufletești și trupești

Acatistul Sfântului Ioanichie cel Mare, pentru vindecarea bolilor sufletești și trupești
Ramona Jurubita
Marţi, 04.11.2025

Pe 4 noiembrie, întreaga lume ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioanichie cel Mare, unul dintre cei mai mari asceți ai secolului al IX-lea și un veritabil făcător de minuni, cunoscut pentru puterea sa de a aduce alinare celor aflați în suferință, fie trupească, fie sufletească.

Rugăciunile către acest sfânt sunt considerate vindecătoare și protectoare, iar Acatistul Sfântului Ioanichie cel Mare este una dintre cele mai puternice rugăciuni rostite de credincioși atunci când se simt copleșiți de boală, de necaz sau de ispitele lumii.

Cine a fost Sfântul Ioanichie cel Mare

Potrivit scrierilor bisericești, Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia (Asia Mică), într-o familie simplă, dar credincioasă, în timpul împăratului Leon Isaurul (717–740). Deși la începutul vieții sale a fost atras de ideile iconoclaste, adică de prigoana împotriva icoanelor, viața sa s-a schimbat radical în momentul în care a avut o revelație. Un călugăr, necunoscut lui, i-a rostit numele fără să-l fi întâlnit vreodată. Acesta a fost semnul care i-a transformat sufletul.

Tânărul Ioanichie a înțeles atunci chemarea divină și, deși era un soldat viteaz în armata bizantină, a renunțat la viața lumească pentru a se dedica lui Dumnezeu. Se spune că a fost un luptător de o forță și un curaj rar întâlnite, fiind chiar cel care l-a salvat pe împăratul Leon dintr-o luptă aprigă cu bulgarii. După încheierea războiului, a ales să lase armele și să poarte de atunci înainte „sabia rugăciunii”.

Sfântul Ioanichie cel Mare cu barbă lungă și cruce lungă în mână

Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului

Viața de pustnic și credința de neclintit

După ce a viețuit în câteva mănăstiri, Sfântul Ioanichie s-a retras în pustietate, ducând o viață aspră de rugăciune, post și smerenie. Hrana sa era puțină, somnul scurt, iar singura bogăție îi era credința. A trăit zeci de ani în izolare, fără a se plânge de greutăți sau ispite.

În acea perioadă, mulți monahi au venit la el pentru sfat și pentru rugăciune. Însă, din invidie, unii dintre ei au încercat să-l rănească. Un călugăr a vrut să-l otrăvească, altul i-a incendiat chilia, iar un altul a încercat să-l lovească. Dar Dumnezeu l-a ocrotit de fiecare dată.

Sfântul Ioanichie cel Mare nu s-a mâniat pe nimeni, ci i-a iertat pe toți, arătând o blândețe dumnezeiască. Se spune că niciodată nu a judecat pe cineva, chiar și atunci când era asuprit.

A trecut la Domnul în jurul anului 846, fiind cinstit imediat după moartea sa ca un mare făcător de minuni.

Minunile Sfântului Ioanichie cel Mare

Scrierile bisericești spun că Sfântul Ioanichie a făcut minuni atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Vindeca bolnavii care se rugau cu credință, îi izbăvea pe cei stăpâniți de duhuri necurate și aducea alinare celor copleșiți de griji sau dureri.

Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale este legată de darul profeției. Sfântul a prezis sfârșitul împăraților Nichifor I și Mihail I Rangabe și urcarea pe tron a lui Leon Armeanul.

Sfântul Ioanichie cel Mare este considerat un ocrotitor al celor bolnavi și un vindecător al celor apăsați de neliniști sufletești. Credincioșii spun că Acatistul Sfântului Ioanichie cel Mare este o rugăciune cu puteri vindecătoare, mai ales atunci când este rostit cu credință și post.

Sfântului Ioanichie cel Mare, cu barbă mare și veșminte de călugăr, ținând într-o mână un papirus și în cealaltă o cruce

Acatistul Sfântului Apostol Toma, pentru vindecarea sufletească și trupească

Acatistul Sfântului Ioanichie cel Mare

Tropar Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare, glasul 8:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; ș te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare, glasul 8:

Stea prealuminoasă te-ai arătat pe pământ luminând în lume, pe cei ce sunt în negura patimilor strălucindu-i și doctor de mare ajutor fiind celor bolnavi; ci, ca cel ce ai luat har de tămăduiri, celor ce te rugăm pe tine dă-ne toată vindecarea, ca să strigăm: bucură-te, Părinte Ioanichie.

Condacul 1

Ales de Hristos Dumnezeu pentru a-L urma pe drumul Gogotei, al Răstignirii și al Învierii, ai fost binecuvântat cu darul Duhului Sfânt, Sfinte Ioanichie cel Mare, ducând lupta cea bună și primind cununa mântuirii cuvenită cuvioșilor părinți. Cel ce acum te veselești în Împărăția lui Dumnezeu, caută și spre noi rugătorii tăi care te chemăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au mirat de viața ta, Sfinte Ioanichie cel Mare, cel născut din părinți simpli și săraci care te-au trimis de mic să paști animalele. Însă porumbelul Duhului Sfânt s-a așezat în tine, fiind vas curat și neprihănit, iar dragostea ta pentru Dumnezeu și rugăciunea te însoțeau în orice clipă, iar noi te lăudăm așa:

Bucură-te, tânăr îmbunătățit, blând, smerit, răbdător și foarte ascultător;

Bucură-te, cel care nu ai fost dat la învățătura lumească;

Bucură-te, căci Duhul Sfânt te-a călăuzit în știința duhovnicească;

Bucură-te, înțelegând ce este viața – o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu;

Bucură-te, stând în rugăciune toată ziua, fiind cu animalele la păscut;

Bucură-te, căci însemnând turma cu semnul crucii, aceasta rămânea nerisipită;

Bucură-te, căci nu se atingeau de ea nici fiarele nici hoții;

Bucură-te, alegând locurile retrase pentru a-I vorbi lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 2

Dumnezeu a rânduit să dobândești mai întâi disciplina ostășiei lumești, Sfinte Ioanichie cel Mare, fiind luat în armat imperială a Greciei, unde ai devenit foarte iubit de frați tăi de arme dar de temut pentru dușmani, fiind neînfricat și făcând multe fapte de vitejie. Ai slujit în armată douăzecișipatru de ani, dar în acest timp nu ai uitat să Îi înalți lui Hristos cântarea: Aliluia!

Icosul 2

Diavolul te-a atras în eresul luptei împotriva icoanelor, Sfinte Ioanichie, însă Dumnezeu nu te-a lăsat să te pierzi, ci a trimis un monah de pe muntele Olimp care ți-a ieșit în cale să îți vorbească: ”O, fiule Ioanichie, dacă te numești creștin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credința cea dreaptă!”. Te-ai înspăimântat văzând că acesta îți știa numele și căderea, te-ai căit și ai cerut iertare pentru că din neștiință ai greșit și ai făgăduit a te îndrepta și a da cinstea și închinăciunea ce se cuvin icoanei lui Hristos și chipurilor tuturor sfinților. Ne bucurăm și te chemăm:

Bucură-te, războinic neînfricat;

Bucură-te, cel ce i-ai eliberat pe robi din mâinile dușmanului;

Bucură-te, învingându-l pe bulgarul cel mare ca David pe Goliat;

Bucură-te, cel scris de împărat în cartea vitejilor, pentru a fi răsplătit apoi cu bogății;

Bucură-te, căci nu ai primit boieria și darurile acestuia;

Bucură-te, că ți-a părut rău de eresul în care ai trăit;

Bucură-te, căci pentru aceasta te pedepseai cu post și cu tot felul de chinuri ale trupului;

Bucură-te, dormind pe pământ și făcând rugăciune cu sârguință și priveghere de toată noaptea;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 3

Sfârșindu-se războiul și întorcându-se împăratul întru ale sale, ai părăsit oștirea și a mers la cei ce petreceau viață călugărească, Sfinte Cuvioase Ioanichie, vrând a începe războiul împotriva duhurilor răutății celor de sub cer. În mănăstire ai învățat să scrii și să citești, Sfinte Ioanichie, și ai reținut pe de rost treizeci de psalmi ai lui David, iar după fiecare psalm adăugai de la tine rugăciunea: ”Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ție”, rugăciune care ne-a rămas apoi ca îndreptar de credință, strigându-L pe Domnul Hristos: Aliluia!

Icosul 3

Ai viețuit în trei mănăstiri diferite, Sfinte Cuvioase, iar apoi, înarmat cu sabia rugăciunii și alte asemenea arme duhovnicești, ai plecat în pustia cea mult dorită spunând: ”Iată m-am îndepărtat fugind, și m-am sălășluit în pustie. Așteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuiește de puținătatea sufletului și de vifor”. Te rugăm primește laudele acestea:

Bucură-te, cel ce ai renunțat la lume;

Bucură-te, urmând glasul Domnului să te retragi în pustie;

Bucură-te, primind în dar o haină de păr de la doi monahi pustnici;

Bucură-te, căci această haină te ferea de toate atacurile diavolești;

Bucură-te, viețuind trei ani zăvorât într-o peșteră;

Bucură-te, fiind îngrijit de un păstor care îți aducea pâine și apă odată pe lună;

Bucură-te, fugind de slava omenească și de deșertăciunea pământească;

Bucură-te, cel ce ai mers pe apă precum Mântuitorul;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 4

Ai călătorit la Biserica Sfântului Ioan Teologul, Sfinte Cuvioase Ioanichie, unde ți s-au deschis de la sine ușile bisericii și, intrând înăuntru, te-ai rugat timp îndelungat, închinându-te și sărutând sfânta icoană a iubitului ucenic al lui Hristos. Apoi ieșind din biserică, îndată s-au închis ușile singure în urma ta, iar tu Îl slăveai pe Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icosul 4

Trecând la întoarcere pe lângă o mănăstire de femei, o maică te-a rugat să o miluiești pe fiica ei ce era cuprinsă de dorința lumească, vroind (voind/vrând) să lase cinul său călugăresc și pe maica sa, să se ducă în lume și să se mărite cu un bărbat, arzând în ea flacăra patimii. Dar tu, Sfinte Ioanichie, chemând-o pe ea, i-ai zis: „Pune, fiică, mâna ta pe grumajii mei!”. Când a făcut aceasta fecioara, te-ai rugat cu lacrimi către Dumnezeu ca să se izbăvească de acea patimă și de ispita diavolului, iar greutatea războiului ei să fie pe grumajii tăi și toate patimile ei cele trupești să fie asupra ta, ceea ce a și fost. Ne minunăm de toate acestea și te lăudăm:

Bucură-te, scăpând-o pe fecioară de toate gândurile necurate și de poftele cele trupești;

Bucură-te, căci ea a petrecut apoi în mănăstirea de maici fără de patimi;

Bucură-te, luând asupra ta războiul ei duhovnicesc;

Bucură-te, răbdând și ostenindu-ți trupul cu mari nevoințe;

Bucură-te, căci ai vrut să te dai drept mâncare unui balaur decât să păcătuiești;

Bucură-te, aruncându-te în fața balaurului să fii mâncat de el;

Bucură-te, căci acesta, atingându-se de tine, a murit pe loc;

Bucură-te, căci în clipa aceea a încetat și războiul tău cu patima desfrânării;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Acatistul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, pentru perioadele de suferință și grele încercări

Condacul 5

Dumnezeu te-a înzestrat din acea zi cu darul de a avea stăpânire asupra balaurilor văzuți și nevăzuți, ca să calci peste dânșii și să sfărâmi capetele lor, Sfinte Cuvioase Ioanichie. Ai primit și putința de a îmblânzi animalele sălbatice, și în toată lucrarea ta duhovnicească te rugai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul 5

Ai pătimit ispite nu doar de la diavol ci și de la oameni, Sfinte Ioanichie cel Mare, căci de-a lungul vieții ai fost încercat de invidia călugărilor. Un monah pornit cu zavistie împotriva ta te-a otrăvit dar te-a salvat de la moarte Sfântul Eustatie care ți s-a arătat în vedenie. Alt monah a dat foc la muntele și la chilia unde te sălășluiai ca să arzi de viu, dar ai fost păzit de Dumnezeu ca cei trei tineri în cuptorul din Babilon; când te-ai dus la acela să îl întrebi cu ce i-ai greșit și să îți ceri iertare, el a vrut îți să înfigă în pântece toiagul lui care avea un vârf ascuțit de fier, dar Dumnezeu te-a păzit nevătămat de acea lovitură, iar noi Îi mulțumim și ne bucurăm:

Bucură-te, căci și ucenicul tău îți pândea rugăciunea cu viclenie;

Bucură-te, căci te rugai înălțat de la pământ cu trupul;

Bucură-te, zidind biserică în numele Sfântului Marelui Mucenic Eustatie și o mănăstire lângă dânsa;

Bucură-te, biruind diavolii ce stăpâneau peșterile;

Bucură-te, cel apărat de Dumnezeu de invidia fraților călugări;

Bucură-te, vindecător de boli de pântece și de oase;

Bucură-te, căci odată fiind lovit în coastă de diavol, nu ai putut respira șapte zile;

Bucură-te, fiind tămăduit de Doctorul sufletelor și al trupurilor, Hristos;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 6

După doisprezece ani petrecuți în pustie, a venit către tine un glas de sus, Sfinte Ioanichie cel Mare, poruncindu-ți să mergi în mănăstirea care se numește Erist și acolo să te îmbraci în rânduiala călugărească. Ai ajuns la mănăstire pe vremea secerișului, i-ai spus dorința ta egumenului mănăstirii care se numea Ștefan iar acesta, a doua zi, făcând rugăciunile cele obișnuite, te-a îmbrăcat în chipul călugăresc, deși mai înainte de chipul acela erai călugăr desăvârșit și pe mulți călugări îi întreceai cu faptele bune, rugându-te pentru tine și pentru alții lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

După aceasta ai plecat din nou în pustie, Sfinte Cuvioase, și te-ai închis într-un loc ce se numea Critama, unde te-ai ferecat cu un lanț de fier lung de șase coți și ai petrecut în acea închisoare trei ani în legături, fiind singur de voie legat și mucenic al lui Hristos. Ne minunăm de marea ta iubire pentru El, îți lăudăm nevoința și te chemăm:

Bucură-te, că după călugărie ai adăugat osteneli peste osteneli;

Bucură-te, trăind trei ani în legături de fier;

Bucură-te, căci sufletul tău zbura liber spre Cer;

Bucură-te, căci după trei ani ți-ai dezlegat singur legăturile;

Bucură-te, trăind apoi trei ani cu marele pustnic Gheorghe;

Bucură-te, învățând de la aceasta toată Psaltirea pe de rost;

Bucură-te, ostenindu-te cu munca fizică la ridicarea de mănăstiri;

Bucură-te, căci ridicând odată pietre, deși vipera te-a prins de mână, nu te-a mușcat;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 7

Multe minuni dumnezeiești ai făcut, Sfinte Cuvioase Ioanichie, de aceea mulțime de popor alerga la tine, chemându-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Binecuvântarea Domnului Hristos te însoțea oriunde mergeai, Sfinte Părinte, și cei vindecați de tine te chemau așa:

Bucură-te, scoțând demonii cu cuvântul;

Bucură-te, tămăduind boli cu semnul Sfintei Cruci;

Bucură-te, izbăvind de vătămările șerpilor;

Bucură-te, vindecând-o pe fiica boierului care singură cinstea icoanele cu curaj;

Bucură-te, rugându-te să orbească cumnatul tău, căci prigonea icoanele și avea mintea întunecată;

Bucură-te, curățând casele și pământurile de demoni;

Bucură-te, vindecător de boli trupești și sufletești;

Bucură-te, având mare evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 8

Venind, Sfinte Ioanichie, la cetatea unde erau grecii ținuți în legături, te-ai apropiat de temniță nevăzut căci străjerii cei ce păzeau ușile temniței nu te puteau vedea, apoi ai făcut semnul Crucii pe uși și îndată s-a deschis temnița în care intrând, pe toți i-ai dezlegat din legături cu semnul Crucii și le-a poruncit să meargă după tine, iar aceștia Îi mulțumeau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cu mila lui Dumnezeu au ieșit toți cei legați din temniță deși straja era acolo dar neștiind nimic de ceea ce se făcuse. Iar tu, Sfinte Ioanichie cel minunat, precum Hristos a scos din iad sufletele drepților, așa și tu i-ai slobozit pe greci din legături și din temniță și i-ai călăuzit noaptea ca un alt Moise, în strălucire de lumină până la hotarele stăpânirii grecești. Ne închinăm și te chemăm, Sfinte:

Bucură-te, având darul de a te face nevăzut;

Bucură-te, cel ne salvezi și pe noi din temnița vieții păcătoase;

Bucură-te, căci ne acoperi cu mantia ta de ochii celor răi;

Bucură-te, făcându-ne și pe noi nevăzuți celor care ne vrăjmășesc;

Bucură-te, rupând legăturile făcute de demoni;

Bucură-te, stricând uneltirile dușmanilor văzuți și nevăzuți;

Bucură-te, biruitorul vrăjitorilor și al celor ce uneltesc împotriva noastră;

Bucură-te, dezlegând blesteme și scoțându-ne la liman bun și ferit;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 9

Împovărat uneori de multele vizite pe care le primeai de cei credincioși, îți petreceai viața încât nu toți oamenii puteau să te vadă, Sfinte Ioanichie, căci mulți care veneau la tine în chilie nu te vedeau deși erai înăuntru. Iar aceia ducându-se, tu grăiai cu adâncă smerenie către ucenicul tău: „Frate Eustatie, cu rugăciunile tale am fost nevăzut de cei care au venit”, și Îl lăudai pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeu ți-a dat multe daruri, Sfinte Ioanichie Cel Mare: pe bolnavi i-ai tămăduit, limbile celor gângavi le-ai îndreptat, pe cei iuți și mânioși i-ai schimbat în blândețe, pe eretici i-a întors din rătăcire și ai prevăzut multora mai înainte sfârșitul, căci erai plin de darul Sfântului Duh care viețuia în tine iar noi te strigăm:

Bucură-te, căci nu erai văzut de oameni din voia lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce doreai să stai în liniștire;

Bucură-te, că Domnul te-a trimis să Îi lucrezi via;

Bucură-te, arzând de dorul de rugăciune curată;

Bucură-te, împlinind poruncile lui Hristos cu sfințenie;

Bucură-te, căci pentru aceasta ai fost învrednicit cu și mai multe harisme;

Bucură-te, primind și harisma de a te face nevăzut, ca răsplată;

Bucură-te, cel cu inima caldă și plin de iubirea lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 10

Erai atât de duhovnicesc și ochii tăi sufletești îi erau atât de luminați, Sfinte Cuvioase Ioanichie, încât duhurile cele cerești și sufletele drepților puteai să le vezi. Odată, stând tu la rugăciune, ai văzut sufletul Părintelui Petru purtat de îngeri cu slavă la cer, strălucind împrejur cu negrăită lumină; și ai spus aceasta ucenicilor săi, pentru folosul lor, iar ei s-au bucurat și au strigat Domnului: Aliluia!

Icosul 10

Împăratul Teofil care stăpânea pe atunci Grecia, fiind mare luptător împotriva sfintelor icoane a trimis doi învățați la tine, Sfinte Părinte, să îți ceară părerea despre eresul lor, dar tu le-ai grăit din înțelepciunea cea dată ție de sus, iar bărbații aceia s-au rușinat neputând a se împotrivi nici a răspunde vreun cuvânt împotriva cuvintelor tale și s-au lepădat de eresul contra icoanelor, căci prin tine grăia Dumnezeu, Care a zis ucenicilor Săi în Evanghelie: ”Nu vă îngrijiți mai înainte ce veți grăi, că Eu vă voi da vouă gură și înțelepciune”. Ne închinăm în fața ta, Sfinte, și te chemăm:

Bucură-te, cel primit la Masa lui Hristos cu candela plină;

Bucură-te, cel învrednicit de a vedea sufletele drepților și duhurile cerești;

Bucură-te, văzând înălțarea la cer a unui monah;

Bucură-te, iubindu-L pe Hristos și chipul Lui Sfânt din icoane;

Bucură-te, apărând dreapta credință și deschizând ochii ereticilor să primească Adevărul;

Bucură-te, cel ce ai fost iubit de Dumnezeu ca Sfânt încă din viața aceasta;

Bucură-te, căci Dumnezeu ne vorbește prin tine;

Bucură-te, cel plin de înțelepciune duhovnicească;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 11

Prin harul lui Dumnezeu ai primit darul prorociei, Sfinte Cuvioase Ioanichie, primind înștiințare de la El despre cele ce urmau să fie, și pentru aceasta te-ai smerit și mai mult în fața bunătății Lui, strigându-L: Aliluia!

Icosul 11

Ai vestit sfârșitul prigonirii sfintelor icoane, Sfinte binecuvântat, spunând: ”Așteaptă puțin, frate, și vei vedea puterea lui Dumnezeu, căci va lua ocârmuirea Bisericii un oarecare Metodie. Acela o va îndrepta cu dumnezeiescul Duh, va stârpi eresurile și va întări Biserica cu dogme sfinte, va aduce liniște și unire; iar pe cei ce se împotrivesc, îi va smeri dreapta Celui Preaînalt”, iar cei din jur te-au lăudat așa:

Bucură-te, prorocind trecerea la viața veșnică a unor monahi și multe alte întâmplări;

Bucură-te, căci murind Teofil, împărăția a luat-o fiul său Mihail cu maica sa Sfânta Teodora Împărăteasa;

Bucură-te, căci patriarhul nou ales Metodie a restabilit cinstirea icoanelor;

Bucură-te, întărindu-l pe patriarh în luptele sale cu ereticii;

Bucură-te, sprijinindu-l prin înțelepciunea și cuvintele tale;

Bucură-te, aducând pacea Bisericii și mântuirea sufletelor;

Bucură-te, căci diavolul care o tulbura a fugit cu rușine;

Bucură-te, căci acesta se topea ca ceara de la fața focului de la rugăciunile tale;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 12

După cinci ani de la ridicarea pe tron a lui Mihail, patriarhul cel dintre sfinți Metodie a venit la tine cu alai mare, Sfinte Cuvioase Ioanichie, căci văzuse cu duhul apropiata ta mergere la Domnul. Ai vorbit cu el, Sfinte, dându-i povețe despre dreapta credință, iar acesta ți-a cerut rugăciunea și binecuvântarea cea de pe urmă, căci știa că Îi vei cânta lui Dumnezeu fiind în Cer cu El: Aliluia!

Icosul 12

Te-ai întors la chilia ta, Sfinte Părinte, rugându-te și pregătindu-te pentru sfârșitul tău, iar a trei zi de la plecarea patriarhului ai trecut la Domnul. Pe când mureai, Sfinte, părinții cei ce viețuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălțându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-ți ușile Raiului și ridicându-te spre fericirea cea de acolo, iar noi te chemăm cu lacrimi:

Bucură-te, cinstit cu vizita patriarhului ca semn de prețuire lumească;

Bucură-te, primind după moarte slava cea cerească;

Bucură-te, mare făcător de minuni;

Bucură-te, căci sfintele tale moaște sunt aducătoare de izbăvire;

Bucură-te, vindecând prin atingerea lor boli și neputințe;

Bucură-te, alungând demonii și vrăjmașii;

Bucură-te, căci așa te-a preamărit Dumnezeu cu multe minuni și în viață și după moarte,

Bucură-te, și te rugăm primește jertfa noastră de rugăciune;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 13

O, Sfinte Ioanichie cel Mare, mare ai fost într-adevăr cu viețuirea ta cea sfântă! Cel ce acum te îndestulezi de roadele Duhului Sfânt în Rai, adu și pentru noi cei ce te chemăm luminarea harului peste inimile și mințile noastre, ca îmbunătățiți de tine duhovnicește, să avem darul de a discerne binele de rău, să ajungem și noi la viața veșnică, înălțându-I lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au mirat de viața ta, Sfinte Ioanichie cel Mare, cel născut din părinți simpli și săraci care te-au trimis de mic să paști animalele. Însă porumbelul Duhului Sfânt s-a așezat în tine, fiind vas curat și neprihănit, iar dragostea ta pentru Dumnezeu și rugăciunea te însoțeau în orice clipă, iar noi te lăudăm așa:

Bucură-te, tânăr îmbunătățit, blând, smerit, răbdător și foarte ascultător;

Bucură-te, cel care nu ai fost dat la învățătura lumească;

Bucură-te, căci Duhul Sfânt te-a călăuzit în știința duhovnicească;

Bucură-te, înțelegând ce este viața – o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu;

Bucură-te, stând în rugăciune toată ziua, fiind cu animalele la păscut;

Bucură-te, căci însemnând turma cu semnul crucii, aceasta rămânea nerisipită;

Bucură-te, căci nu se atingeau de ea nici fiarele nici hoții;

Bucură-te, alegând locurile retrase pentru a-I vorbi lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 1

Ales de Hristos Dumnezeu pentru a-L urma pe drumul Golgotei, al Răstignirii și al Învierii, ai fost binecuvântat cu darul Duhului Sfânt, Sfinte Ioanichie cel Mare, ducând lupta cea bună și primind cununa mântuirii cuvenită cuvioșilor părinți. Cel ce acum te veselești în Împărăția lui Dumnezeu, caută și spre noi rugătorii tăi care te chemăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Te ferește de rele, boli și dușmani

Surse foto: Facebook, FacebookAcoperamantulmaiciidomnului

Surse articol: Acoperamantulmaiciidomnului, CrestinortodoxRomaniatv

Articolul urmator »
Tradiții de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ce nu ai voie să faci în această zi cu Cruce Roșie
Tradiții de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ce nu ai voie să faci în această zi cu Cruce Roșie
Ramona Jurubita | Marţi, 24.06.2025
Incepe quiz
Care este cel mai mare defect al tau?
Care este cel mai mare defect al tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe