Tradiţii şi obiceiuri pe care trebuie să le respecţi în Săptămâna Luminată
Cuprins
Suntem în Săptămâna Luminată, cea care urmează după Învierea Domnului. Aşa cum există tot felul de tradiţii şi obiceiuri care se respectă (mai mult ori mai puţin) în Săptămâna Patimilor, la fel există şi superstiţii legate de această perioadă sfântă.
Aşadar, iată ce ar trebui să faci şi ce să eviți în Săptămâna Luminată, pentru a-ţi merge bine tot anul!
Ce trebuie să faci şi ce să eviți în Săptămâna Luminată
Săptămâna Luminată este o perioadă de o însemnătate deosebită pentru creştinii ortodocşi, astfel că ei o respectă prin urmarea anumitor tradiţii şi obiceiuri. Citeşte la ce trebuie să fii atentă pentru a nu avea probleme tot anul.
1. În Săptămâna Luminată nu se fac treburi casnice (spălat, cusut, curăţenie etc.) și nici munci agricole. Este indicat să se respecte acest obicei, altfel se pot abate boli, pagube şi alte ghinioane asupra celui care l-a încălcat.
2. Totuşi, în anumite zone ale ţării, se spune că miercurea, zi care poartă numele de Sfânta Mercurie, bărbaţii pot să muncească pe câmp, însă nu şi femeile. Conform superstiţiilor, nu este bine să munceşti de „nunta şoarecilor”, altfel vor veni rozătoare în casă şi te vei confrunta cu sărăcie tot anul.
3. Miercuri şi vineri, zilele în care se ţine post de obicei, sunt însemnate cu harţi. Acest lucru înseamnă că credincioşii au dezlegare la mâncărurile de dulce (carne, ouă, lactate). Totul este în cinstea Învierii Domnului.
4. În această săptămână nu se citeşte Psaltirea şi nici nu se fac parastase pentru cei decedaţi. Astfel de obiceiuri sunt reluate după Duminica Tomii.
5. Nici slujbele de înmormântare nu sunt oficiate precum cele din timpul anului. Slujba obişnuită este înlocuită de slujba Învierii, în care se pune accent pe biruinţa vieţii asupra morţii.
6. La fel ca în noaptea de Înviere, în Săptămâna Luminată este bine să te rogi cu ardoare pentru dorinţele tale. Se spune că sunt mari şanse ca ele să se împlinească, mai ales dacă sunt alese cu inima curată.
7. În joia din Săptămâna Luminată, zi numită şi Joia Verde, se cinstesc grădinile, holdele şi grânele. Cel care munceşte în această zi va aduce ghinionul în casa lui.
8. Vinerea poartă denumirea de Vinerea Scumpă ori Fântâniţa şi este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Numele ei provine de la o poveste care relatează faptul că Maica Domnului a făcut o fântână ce avea apă doar în această zi. Motivul este unul sfânt: apa era dătătoare de viaţă.
9. Sâmbătă este bine să faci pomeni pentru sănătatea celor vii, iar Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată.
Mai cunoşti şi alte obiceiuri şi tradiţii care ar trebui respectate în Săptămâna Luminată?