Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

„WATER SONG” - mesajul copiilor din România transmis de Ziua Mondială a Apei a ajuns la peste 3.000.000 de persoane

DivaHair

Doar în trei zile de la lansarea sa de Ziua Mondială a Apei, pe 22 martie, mesajul copiilor din România a ajuns la peste 3.000.000 de persoane.

Videoclipul „WATER SONG” este primul proiect sonor participativ al copiilor din România dedicat apei și a fost realizat la inițiativa Administrației Națională „Apele Române”, prin Programul Național Cantus Mundi. Materialul video rezultat a înregistrat peste 100.000 de vizualizări numai pe pagina de Facebook Cantus Mundi România, iar audiența totală a proiectului, cu cele peste 250 preluări în media națională, a cumulat peste 3.000.000 de persoane.

grup de copii cantand pe scena

Producția „Water Song” („Cântecul Apei”) a fost realizată sub îndrumarea artistică a compozitorului și regizorului muzical Gabriel Scîrlet, cu ajutorul înregistrărilor cu sunete ale apei din natură trimise de aproape 1.000 de copii din Cantus Mundi, mixate cu voci ale corurilor din program și cu intervenții sonore ale ansamblului de percuție Young Beats, coordonat de muzicianul Zoli TOTH.

WATER SONG este un proiect muzical educativ și, de asemenea, ecologic, care se înscrie perfect în filozofia Programului Național Cantus Mundi, aceea de a transforma în bine, prin muzică, lumea în care trăim. În același timp, este o creație cu o încărcătură emoțională puternică, iar impactul acestei producții dezvoltate împreună cu Administrația Națională „Apele Române”, la care au contribuit aproape 1.000 de copii din program, din 23 de județe, ne confirmă deschiderea și înțelegerea pe care o au cei mici pentru lucrurile importante pentru viitorul lor” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Dezvoltarea proiectului și a campaniei „Water Song” reprezintă un demers de natură educativă și de protejare a mediului, care are în vedere conștientizarea și valorificarea apei ca resursă esențială în viața noastră, a tuturor. Videoclipul poate fi accesat pe pagina oficială de facebook a Administrației Naționale „Apele Române”, precum și pe pagina oficială de facebook Cantus Mundi România și pe canalul Youtube Cantus Mundi.

Ne-am dorit ca prin această campanie să transmitem două mesaje importante: Prețuiește Apa și Să Păstrăm Apele Curate!, iar cei mai buni mesageri au fost copiii. Water Song este un proiect de impact național care contribuie la campania activă de conștientizare pe care Apele Române o duc în ceea ce privește efectele negative ale poluării apei” - ing. Laszlo Barabas, director general al Administrației Naționale ”Apele Române”.

Creația „Water Song” face parte din campania internațională desfășurată prin programul Națiunilor Unite - UN WATER 22 March WORLD WATER DAY 2021, sub sloganul „Prețuiește apa”.

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bookhub, București FM, Bursa, Calendar Evenimente, Centrul de Parenting, Divahair.ro, Ediția de dimineață, Fashion Premium Magazine, GoodNews.ro, I-tour, KidsNews, miscareaderezistenta.ro, PlayU.ro, QBebe, Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Cariere, Sfatulparintilor.ro, Solonaria Lifestyle Blog, Spotmedia.ro, Zile și nopți

Programul Național Cantus Mundi (www.cantusmundi.ro) este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.665 de coruri. Aproape 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Administrația Națională ”Apelor Române”
Administraţia Naţională „Apele Române” administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!