Cele mai frumoase locuri din lume

Cele mai frumoase locuri din lume

Redactor Alexa Galgau

Pasionatii de calatorii cauta mereu locuri noi in care sa poata sa admire fie maretia constructiilor realizate de oameni , fie a peisajelor din natura. Iata cateva dintre cele mai frumoase locuri din lume, cu care sa iti clatesti ochii si pe care - de ce nu? - sa le vizitezi macar o data in viata.

Salar de Uyuni, Bolivia, printre cele mai frumoase locuri din lume

Acest loc miraculos este cea mai intinsa platforma de sare din lume, iar in sezonul ploios se transforma in cea mai mare oglinda. Aceasta minune a naturii a luat nastere dupa ce mai multe lacuri preistorice s-au unit. Oglinda naturala din Bolivia are o reflexie atat de buna, incat este folosita pentru calibrarea satelitilor.

Santinelele arctice, Finlanda

Formele ireale, parca rupte dintr-un film SF, sunt de fapt copaci acoperiti cu zapada si gheata. Acest peisaj bizar si fermecator in acelasi timp poate fi admirat iarna, cand temperaturile in aceasta regiune scad sub -40 grade Celsius.

Pestera spectaculoasa in China

In China se gaseste o pestera de 240 metri lungime cu propriul sistem climatic si este una dintre cele mai admirate atractii turistice din zona. Stalactitele superbe, stalagmitele si stalpii de piatra au fost create prin eroziune, iar in prezent sunt luminate de becuri colorate, care dau un aspect suprarealist acestui loc spectaculos.

Pestera de gheata Skatafell, Islanda, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume

Zonele nordice ale globului nu contenesc sa ne uimeasca cu minunantile naturale care se gasesc pe teritoriile lor. Pesterile de gheata sunt structuri temporare care se formeaza la marginile ghetarilor, atunci cand apa curgatoare creeaza adancituri in acestia. Bucatile de gheata ramase au foarte putine bule de aer si absorb toata lumina, in afara undelor albastre, de unde rezulta si aspectul incredibil al pesterii.

Marea de stele, Insula Vaadhoo, Maldive

Desi in timpul zilei arata normal, aceasta plaja incredibila se schimba complet in timpul noptii. Perdeaua de stele ia nastere datorita organismelor marine de foarte mici dimensiuni, cunoscute sub denumirea de fitoplancton. Iti poti imagina o seara romantica alaturi de iubitul tau intr-un astfel de peisaj mirific?

Marele izvor prismatic, Wyoming

Cuvintele sunt de prisos in fata unei asemenea imagini spectaculoase! Unul dintre cele mai frumoase locuri din lume este cu siguranta Marele izvor prismatic din Parcul Yellowstone, ale carui culori sunt datorate microbilor care traiesc la marginile acestei ape pline de minerale.

Valea Moarta, Namibia

Imaginea de mai jos nu este o pictura suprarealista, ci o fotografie a Vaii Moarte. Copacii sunt fotografiati cu dune imense pe fundal. Aceasta era candva o padure luxurianta, insa desertul care s-a extins a omorat orice forma de viata din zona respectiva.

Lacul Baikal, Rusia

Baikal este cel mai mare lac de apa dulce din lume. In timpul iernii, el ingheata, insa apa este atat de limpede, incat poti vedea la zeci de metri adancime. In martie, soarele provoaca aparitia unor crapaturi in gheata, care rezulta in aceste bucati turcoaz, adevarate nestemate ale naturii.

Muntii colorati Zangye Danxia, China, printre cele mai frumoase locuri din lume

Formatiunile pietroase din Gansu sunt rezultatul depozitelor de minerale slefuite de- alungul unei perioade de 24 de milioane de ani. Vantul si ploaia au ajutat la formarea vailor, culmilor si cascadelor care transforma acest peisaj intr-unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Tunelul iubirii, Ucraina, locul preferat al romanticilor

Pentru sufletele indragostite, acesta este unul dintre cele mai fermecatoare locuri pentru o plimbare romantica alaturi de persoana draga. Candva o simpla padure de-o parte se de alta a unei sine de tren, acest tunel natural s-a format in ani de zile, din cauza trenurilor care treceau de trei ori pe zi. Natura s-a adaptat, ca de obicei, si ne-a daruit inca o priveliste care ne lasa fara cuvinte.

Lacul Hillier, Australia

Primul lucru care iti trece prin minte cand vezi culoarea acestui lac este interventia umana. Totusi, se pare ca apa este roz datorita algelor si a bacteriilor subacvatice, fenomen care nu are niciun efect vizibil asupra florei si a faunei din mediul inconjurator.

Cele mai frumoase locuri din lume: Raul Cano Cristales, Columbia

Datorita faunei si florei din jur, acest rau are o cromatica speciala si apare in rosu, albastru, verde si negru daca mergi de-a lungul malului sau. Aceasta apa curgatoare este considerata a fi unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Acestea sunt doar o parte din cele mai frumoase locuri din lume, insa, pentru pasionatii de calatorii, natura nu conteneste cu surprizele si peisajele stupefiante, iar atractiile turistice spectaculoase sunt nenumarate!

Sursa: www.spiritscienceandmetaphysics.com

Articolul urmator
Litoralul românesc: de ce să îl alegi și unde sunt cele mai frumoase plaje
Litoralul românesc: de ce să îl alegi și unde sunt cele mai frumoase plaje
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.