Adela Popescu și Radu Vâlcan, sărbători de vis la Șușani. „Am avut casa plină”

Adela Popescu și Radu Vâlcan, sărbători de vis la Șușani. „Am avut casa plină”
Ramona Jurubita
Miercuri, 15.04.2026

Pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan, Paștele nu înseamnă agitație, destinații exotice sau vacanțe luxoase, ci întoarcerea la rădăcini. Anul acesta, cei doi au ales din nou să petreacă sărbătorile la Șușani, locul în care actrița a copilărit și unde familia ei păstrează vie tradiția întâlnirilor de suflet. Atmosfera a fost una caldă, autentică, iar vedeta a împărtășit cu fanii ei momentele speciale trăite acolo.

Adela Popescu vorbește frecvent despre cât de importantă este pentru ea legătura cu locurile natale. Casa de la țară, cunoscută deja de public drept casa de la Șușani a Adelei Popescu, a devenit un adevărat refugiu pentru întreaga familie. Acolo, vedeta și Radu Vâlcan își duc cei trei băieți în vacanțe pentru a le oferi o copilărie cât mai apropiată de natură și de valorile simple, dar esențiale.

Adela Popescu, părere sinceră despre vacanțele de cuplu atunci când apar copiii: „Niște ‘paranteze’ care fac mai mult rău”

„Pentru noi, Duminica de Paște este foarte importantă”

Pregătirile pentru sărbători au început cu câteva zile înainte, iar întreaga familie s-a implicat. De la curățenie și grădinărit până la noi amenajări, fiecare detaliu a fost pus la punct pentru a crea un spațiu primitor. În imaginile postate pe Instagram, vedeta ne-a prezentat cum arată acum locuința lor din Șușani, un loc care îmbină confortul modern cu farmecul autentic al satului românesc.

Momentul central al sărbătorilor a fost, fără îndoială, ziua de Paște, trăită în stil tradițional. Împreună cu Radu Vâlcan și întreaga familie, actrița a mers la biserică, ducând cu ei bucatele pregătite pentru sfințire. Interesant este că toți cei trei copii ai Adelei Popescu au ocazia să vadă cum arătau sărbătorile în copilăria mamei lor și să trăiască și ei aceleași emoții.

„De Paște mergem la Șușani, chiar cu multe zile înainte, vom sta 10 zile la țară. Pentru noi, Duminica de Paște este foarte importantă, mergem cu toată familia, facem așa un alai mare, mergem la biserică, cu mâncare la noi, preotul sfințește bucatele, apoi mâncăm.”, povestea Adela Popescu înainte de sărbătorile pascale, potrivit spynews.ro.

„Am avut casa plină”

După zilele de liniște și pregătiri intense, casa s-a umplut de oameni și de energie. Locuința vedetelor și cea a părinților Adelei Popescu au fost pline de rude și prieteni.

Pentru fosta prezentatoare TV, aceste momente sunt mai valoroase decât orice alt tip de vacanță. Ea a povestit că a crescut într-o casă mereu plină de oameni, iar acum se bucură să vadă că aceeași tradiție continuă. Copiii ei cresc înconjurați de bunici, verișori, animale și natură, într-un univers simplu, dar profund.

Ca la fiecare reuniune importantă de familie, verișorii și frații Adelei Popescu au fost nelipsiți.

„Am stat zece zile la Șușani. Primele patru de pregătire. Am curățat casa, am plantat floricele, copăcei, ne-am bucurat de poarta nouă, de aleea pietruită, am verificat copăceii plantați de tati dacă s-au prins, am stat pe liniște seara la șemineu și ne-am rugat să fie vremea la fel de bună în următoarele zile când urmau să ne vină prietenii în vizită.

A fost. Am avut casa plină. Și a noastră și a părinților. Noi de când ne știm casa de la Șușani e plină. Așa am crescut. Mai întâi cu petrecerile fraților, cu rudele, cu sărbătorile când se adună tot neamul. Mă bucură peste imaginație faptul că tradiția se păstrează și copiii cresc cu aceste amintiri. Cu ancorele astea puternice care știu că îi vor face mai puternici. Cu verișori, vecini, prieteni, bunici, unchi, mătuși, găini, câini, pisici.”, a scris Adela Popescu pe Instagram.

Radu Vâlcan are un frate mai mic frumos de pică, numai bun să servească drept ispită la Insula Iubirii! Vezi cum arată Cristian Vâlcan

Într-o perioadă în care viața publică este adesea dominată de aparențe, povestea Adelei Popescu vine ca o gură de aer proaspăt. Relația dintre Radu Vâlcan și soția lui rămâne una dintre cele mai solide din showbizul românesc, iar alegerile lor reflectă dorința de echilibru și autenticitate.

Vezi galeria foto » Adela Popescu și Radu Vâlcan, sărbători de vis la Șușani. „Am avut casa plină”. Au stat 10 zile la țară Adela Popescu și Radu Vâlcan, sărbători de vis la Șușani. „Am avut casa plină”. S-au bucurat de revederea cu oamenii dragi

Surse foto: Instagram

Surse articol: LibertateaSpynewsTVvmaniaSpynews

Tags: Adela Popescu, Radu Valcan, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
In ce casa ar trebui sa locuiesti?
In ce casa ar trebui sa locuiesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe