Nu Skin

Adelina Pestrițu a născut. Află sexul și numele copilului

Vineri, 03.08.2018
de Ana Munteanu

Adelina Pestrițu, 31 de ani, a devenit mamă pentru prima oară. Vedeta a dat naștere vineri, 3 august, într-o clinică privată din Capitală, unei fetițe sănătoase, al cărei nume va fi Zenaida Maria.

Adelina Pestrițu a născut

Micuța s-a născut prin cezariană, are 49 cm și 2690 kg și totul a decurs perfect. “A fost dragoste la prima vedere. Aşa emoţii nu am trăit niciodata”, au fost primele cuvinte ale Adelinei.
“Astazi s-a întâmplat minunea. Ziua de 3 august s-a transformat dintr-o dată fără doar şi poate în cea mai importantă zi din viaţa noastră. Zenaida Maria ne-a împlinit şi ne-a făcut cei mai fericiţi. Este un sentiment pe care nu-l putem descrie în cuvinte, oricât ne-am strădui.” a declarat proaspătă mămică Adelina Pestriţu.

„După seri întregi petrecute pe internet în căutarea numelui pentru micuţă, am căzut de comun acord să o numim Zenaida-Maria. Este de origine grecească şi provine de la numele Divinităţii Supreme din mitologia greacă, Zeus. Semnificaţia numelui este lumina, cer luminos. Sigur îi va plăcea. Ne-am dorit mult să fie un nume rar întâlnit şi plăcut auzului, iar noi îl considerăm special şi potrivit pentru îngeraşul nostru” - și-a justificat vedeta alegerea numelui.

În ultima poză cu burtica de graviduță postată pe contul ei de Instagram, Adelina a scris: "Ziua Z(en) a sosit!

Adelina Pestrițu gravidă

Sursa foto: Instagram

„Au trecut nouă luni frumoase și pline de suspans… V-am scris un articol despre concluziile și pregatirea pentru cea mai importantă zi din viața mea, dar și despre câte kilograme am luat, pentru a vă raspunde la toate întrebările! Să fiți alături de mine astăzi!”, a anunțat Adelina Pestrițu. Fericita mămică a anunțat pe 2 februarie că este însărcinată în 3 luni cu copilul iubitului ei, Virgil Şteblea: ”Dragii mei prieteni, la vârsta de 31 de ani a venit cu cel mai minunat dar pe care puteam să-l primesc vreodată. Eu și iubitul meu, Virgil, suntem fericiți să împărtășim cu voi vestea că vom deveni părinți. Fericirea noastră este cu atât mai mare cu cât în curând vom sărbători și un an de relație. Suntem copleșiți de emoții și abia așteptăm să treacă cele 6 luni rămase până vom fi 3. Sperăm să ne descurcăm bine în rolul de părinți.”. Virgil, poreclit și Fucky, nu este un personaj monden, deși este unul dintre cei mai cunoscuți băieți de oraș ai Capitalei.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!