Adorabile e puțin spus! Ce fetițe minunate au Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Adorabile e puțin spus! Ce fetițe minunate au Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru
Ramona Jurubita
Vineri, 05.05.2023

Vladimir Drăghia (37 de ani) și Alice Cavaleru (31 de ani) sunt împreună de aproape un deceniu, iar viața lor s-a schimbat în bine cu fiecare an care a trecut. S-au maturizat împreună și iubirea lor a înflorit, mai ales după ce au venit pe lume cele două fetițe: Alaia Zora (5 ani) și Alegra Nova (8 luni).

Actorul și-a cunoscut soția într-un mod atipic, având în vedere că ea habar nu avea cât de celebru era la acea vreme. S-au întâlnit pe stradă, s-au plăcut și restul este poveste – una care pare să treacă de granițele timpului.

Ea, o fată simplă, care a terminat Facultatea de Design, secțiunea Modă din cadru Universității Naționale de Artă din București și care avea vise mărețe. El, un cuceritor care primea zi de zi mesaje de la femei interesate de bani și faimă. Și-au găsit liniștea unul în brațele celuilalt, iar astăzi formează o familie frumoasă, invidiată de mulți. Cele mai mari comori ale lor sunt cele două fetițe, care au apărut în viața lor pentru a le arăta că iubirea nu are limite.

Vrei să vezi cât de dulci sunt fiicele lui Vladimir Drăghia? În galeria foto găsești imagini cu întreaga familie, descoperi cât de frumoasă este soția actorului și cu cine seamănă micuțele.

Vezi galeria foto » Au avut parte și de momente grele S-au căsătorit în 2018

Surse foto: FacebookFacebookFacebook, InstagramFacebookFacebookFacebookFacebookInstagram

Surse articol: PaginademediaCiaoDemamiciLibertateaVivaCancanSpynews

Articolul urmator »
Mădălina Pamfile divorțează de soțul ei albanez la un an de la nunta din Dubai. Au împreună două fetițe și o relație de opt ani
Mădălina Pamfile divorțează de soțul ei albanez la un an de la nunta din Dubai. Au împreună două fetițe și o relație de opt ani
Mariana Voinea | Joi, 06.02.2025
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe