Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Adrian Văncica, dincolo de "Celentano". A trăit într-o viață cât alții în 10!

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro
"Serialul mi-a schimbat viața în toate felurile posibile"

"Serialul mi-a schimbat viața în toate felurile posibile"

Adrian Văncică s-a alăturat distribuției serialului "Las Fierbinți" încă de la lansarea acestuia, în anul 2012, iar de atunci face deliciul publicului cu replicile sale spumoase care au intrat în dicționarul urban și cu umorul desăvârșit. Celentano este unul dintre cele mai îndrăgite personaje din cadrul producției, iar actorul mărturisește că a fost o adevărată provocare să îl joace pe bețivul cu suflet de copil și cu porniri filosofice.

"Serialul mi-a schimbat viața în toate felurile posibile, în așa fel cum nu mă gândeam că mi se va întâmpla vreodată, deși îmi doream asta. Nu am cuvinte să descriu cât de tare, nici cât de greu a fost să fac față schimbării. Mă bucur că n-a venit când aveam 18 sau 20 de ani pentru că sigur nu știam cum să o gestionez. Notorietatea asta e ca un tren care te scoate de pe linie dacă vine prea devreme", a declarat el, într-un interviu pentru TV Mania.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Cum l-a marcat pe Robert Powell, actorul care l-a jucat pe Iisus din Nazaret, rolul din celebrul film

Toată România îl cunoaște și îl îndrăgește pe celebrul Celentano din "Las Fierbinți", bețivul filosof al satului care este sarea și piperul în serialul difuzat la Pro Tv. Adrian Vâncică (44 de ani), actorul care interpretează personajul de peste nouă ani, este foarte diferit în realitate față de imaginea pe care o afișează pe micul ecran.

A trăit cât alții în zece vieți și are o poveste ce depășește orice scenariu de film. Dincolo de rolul care l-a consacrat, el este un bărbat discret și un familist convins. Află totul despre viața fascinantă a actorului, în galeria foto!

Surse articol: Libertatea / Click.ro / Adevarul

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Facebook, Imgur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Te-am văzut, mi-ai plăcut, la altar cu tine! Cupluri de vedete din România care s-au îndrăgostit la locul de muncă (28837 vizite)
    2. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (27090 vizite)
    3. Ce răspuns genial a avut Loredana pentru un urmăritor care i-a spus că e artificială (23420 vizite)
    4. Simona Halep și Toni Iuruc, petrecere de logodnă grandioasă și secretă (18902 vizite)
    5. Mihai Bendeac, logodit cu una dintre cele mai talentate actrițe românce (15591 vizite)
    1. Smiley a împlinit 38 de ani pe 27 iulie! Ce mesaj emoționant a postat cu ocazia aniversării sale (nota 4.6)
    2. Se apropie de 50 de ani, dar arată de 25! Secretul trupului fără cusur al Oanei Zăvoranu (nota 4.5)
    3. Metoda prin care Raluca Bădulescu a slăbit 70 de kilograme și ce face ca să nu le mai pună la loc (nota 4)
    4. Simona Halep și Toni Iuruc, petrecere de logodnă grandioasă și secretă (nota 2.6)
    5. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (nota 2.0)
    1. Cine a fost primul bărbat pe care l-a iubit Simona Halep, pe când avea numai 18 ani (0 comentarii)
    2. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (0 comentarii)
    3. Surpriză! Viviana Sposub, la cea mai hot emisiune a momentului! (0 comentarii)
    4. Doliu la Hollywood! Comediantul Norm Macdonald a murit la 61 de ani, după o luptă secretă de 9 ani împotriva cancerului (0 comentarii)
    5. Britney Spears și Sam Asghari s-au logodit (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!