Andrei și Cristina de la ”Insula iubirii” au trecut testul timpului și acum încearcă să treacă testul fidelității, după 10 ani de căsnicie

Andrei și Cristina de la ”Insula iubirii” au trecut testul timpului și acum încearcă să treacă testul fidelității, după 10 ani de căsnicie
Ramona Jurubita
Vineri, 19.07.2024

Andrei și Cristina Rotaru s-au cunoscut la finalul lui august 2013, iar la un an distanță s-au căsătorit în fața ofițerului de stare civilă. Când s-au întâlnit, erau concurenți în emisiunea „Mireasă pentru Fiul Meu”, în sezonul cu numărul trei, pe vremea când moderator era Mirela Vaida. Iubirea lor s-a înfiripat în timpul acestei competiții și iată că durează și acum, la un deceniu distanță.

Cei doi își trăiesc în continuare povestea de iubire și împreună au trecut prin multe. Nimic nu le-a putut distruge încrederea pe care și-au construit-o stând zi de zi împreună, în casa show-ului matrimonial de la Antena 1.

Au decis să își testeze iubirea

„Andrei și Cristina de la Mireasa”, așa cum îi numesc susținătorii lor, au decis să își testeze relația după 10 ani și s-au înscris la „Insula Iubirii”, de la același post TV, pe care o prezintă Radu Vâlcan. În videoclipul de prezentare, cei doi au dat de înțeles că au încredere unul în altul, dar că vor să încerce lucruri noi, pentru a-și condimenta puțin căsnicia. Potrivit declarațiilor oferite pentru Antena 1, bărbatul ar fi acela care își dorește să treacă prin cât mai multe experiențe alături de soția sa.

Filmările pentru această emisiune s-au terminat și există zvonuri potrivit cărora Andrei și Cristina s-au despărțit. Acum, toată lumea așteaptă cu sufletul la gură deznodământul noului sezon din Insula Iubirii, pentru a vedea dacă ispitele au destrămat un mariaj de un deceniu. Important de menționat este că acesta a fost primul cuplu căsătorit care a participat la această emisiune. În toate cele șapte sezoane de dinainte, concurenții erau cel mult logodiți.

Elvira Deatcu trăiește o frumoasă poveste de iubire de mai bine de 20 de ani: „N-a fost întotdeauna însorit pe strada noastră”

Au avut un început controversat

Andrei și Cristina de la MPFM 3 s-au căsătorit civil la finalul lui august 2014, după 10 luni de relație. La trei ani de la cununie, cei și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu, iar alături le-au fost familiile și prietenii apropiați.

Au petrecut împreună ani buni și au depășit cu brio orice obstacol, ajungând să se cunoască extrem de bine, dar nu vor uita niciodată cât de greu le-a fost la început. Trecutul controversat al lui Andrei Rotaru a făcut-o pe aleasa lui să intre cu pași timizi în relație, iar gelozia lui exagerată a speriat-o în primă fază. În timp, cei doi s-au dat unul după celălalt și au ajuns să formeze un întreg.

„Eu l-am plăcut din prima pe Andrei, doar că el având povestea aceea, m-am ținut tare și nu i-am arătat. Povestea cu fosta lui care intra în direct și plângea, îi zicea să meargă acasă. O băgau în direct în gală și îl ruga să meargă acasă, el voia…am zis: ok, nu mă leg la cap cu așa ceva. Dar m-am făcut văzută în ochii lui.”, a recunoscut femeia, la „Insula Iubirii”, în clipul de prezentare al cuplului.

În urmă cu 10 ani, aceștia au trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața lor, cea în care Cristina a trecut pe numele lui Andrei, după ce au semnat actele de căsătorie. Această amintire frumoasă nu s-a estompat în timp, chiar dacă amândoi s-au schimbat. Important este că au crescut împreună, nu?

„Am intrat cu gândul să îmi demonstrez că iubirea adevărată există, deși nu mi-a fost dat să mă bucur de ea până în acel moment! Aici mi-am îndeplinit cel mai mare vis, m-am căsătorit!”, spunea Andrei la finalul competiției „Mireasă pentru fiul meu”.

Soția sa a pășit în concursul matrimonial cu mai puține speranțe, însă viața a surprins-o, scoțându-i în cale marea dragoste.

„Îmi doream să îmi găsesc jumătatea, deși visul meu părea de neatins, cu toate astea l-am întâlnit pe el, alesul inimii mele, Andrei. Cine ar fi crezut? Nici măcar eu…”, a mărturisit ea în trecut.

Ce gânduri au cei doi, după 10 ani de căsnicie

La ieșirea din casa Mireasa, cei doi s-au mutat imediat împreună, căci erau deja soț și soție. De atunci, au făcut totul doar împreună și nu au stat nicio secundă despărțiți. Până și job-urile lor sunt interconectate, într-un fel sau altul. În prezent, el este artist tatuator și frizer, iar ea cosmeticiană.

„Am devenit dependentă de a petrece timp cu Andrei. Îmi dă siguranță și putere. Pentru mine chiar va fi un test acum să stau la distanță 21 de zile, să văd cum e fără el…Mie îmi place să trăiesc cu el totul.

Andrei a fost gelos la cote maxime când ne-am cunoscut. Dar fiindcă i-am oferit atâta încredere, nu poate să aibă gelozie din aia nebună cum o avea în trecut. Au fost 10 ani cu rele și bune. Am avut și tensiuni, neînțelegeri, frici, dar totul a fost perfect. Dacă aș da timpul înapoi, chiar nu aș schimba nimic. (...) Din partea mea nu există îndoieli, noi suntem tot timpul spontani.

Andrei spune tot timpul că vrea să aibă încredere în mine, dar odată ce vrea să mă pună în fața faptului împlinit, înseamnă că ceva, undeva…sunt dubii. Deși eu sunt omul care l-a făcut să renunțe la geloziile lui exagerate din trecut. Aveam limite de cum să mă comport cu persoanele din jurul meu, cum să mă îmbrac.”, a mărturisit ea, despre bărbatul său, în noua emisiune la care participă.

Acesta a ținut să o completeze și să explice de ce și-a dorit să participe la acest concurs în care partenerii din cupluri sunt ispitiți. Iată ce a zis:

„În trecut m-ar fi putut face gelos, dar am depășit limita aia. De la începutul relației am trăit în frică, fiindcă am fost înșelat toată viața, batjocorit și bătut cu pietre. Nu este vorba de Cristina, este vorba de celelalte șapte relații pe care le-am avut în trecutul meu. Au trecut 10 ani de când suntem împreună și nu am mai avut ocazia să fiu gelos. Nu mi-a dat motive de gelozie. Tocmai de asta vreau să văd ceea ce sunt, cum sunt și cum voi reacționa.”

Vrei să vezi cum arătau Cristina și Andrei la începutul căsniciei, în urmă cu 10 ani? În galeria foto găsești imagini cu ei, din toate etapele relației lor. Transformarea este uimitoare!

Povestea de iubire dintre Marius Șumudică și soția lui. Se iubesc de peste trei decenii

Vezi galeria foto » Andrei și Cristina de la ”Insula iubirii” locuiesc împreună de 10 ani Andrei și Cristina de la ”Insula iubirii” fac totul împreună de 10 ani

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: A1SpynewsYoutubeYoutube

Articolul urmator »
Irina Loghin și Ion Cernea, o poveste de iubire cu totul specială. Cum au trecut testul timpului, fiind căsătoriți deja de 50 de ani
Irina Loghin și Ion Cernea, o poveste de iubire cu totul specială. Cum au trecut testul timpului, fiind căsătoriți deja de 50 de ani
Mariana Voinea | Vineri, 14.02.2025
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe