Cristina Șișcanu, declarație șocantă după 15 ani de căsnicie. „Din cauza lui Mădălin Ionescu, eu nu am avut o carieră strălucitoare în televiziune”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu formează unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă. Românii încă își amintesc de începutul tumultuos al relației lor, iar fanii acestora au fost martorii numeroaselor provocări prin care au trecut împreună.
După 15 ani de căsnicie, Cristina Șișcanu a făcut una dintre cele mai neașteptate declarații despre prețul profesional pe care spune că l-a plătit după ce a început relația cu Mădălin Ionescu. Invitată în emisiunea „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, jurnalista a mărturisit că, deși povestea lor de iubire i-a adus rapid notorietate, efectul imediat asupra carierei sale nu a fost cel la care s-ar fi așteptat.
„Mi-a făcut foarte mult rău”
Cristina Șișcanu era foarte tânără când l-a cunoscut pe actualul ei soț. Potrivit spuselor ei, avea doar 25 de ani și se afla într-un moment în care mai mulți producători importanți din televiziune îi remarcaseră potențialul.
Din perspectiva ei, scandalul mediatic care a însoțit începutul relației a ajuns să cântărească mai mult decât calitățile profesionale pe care încerca să le demonstreze.
„Din cauza lui Mădălin Ionescu, eu nu am avut o carieră strălucitoare în televiziune. Da, dar asta știm amândoi (n.r. mai mult a încurcat-o decât a ajutat-o). A fost alegerea mea și, Doamne ferește, nu se pune problema așa. Dar așa s-a întâmplat. Eu când am început să am o relație cu Mădălin, acum nu vreau să spun că mă laud, foarte mulți producători de renume, cei pe care noi îi știm, publicul nu îi cunoaște, dar oameni cu experiență și foarte bine cotați, trăgeau toți de mine, pentru că aveam 25 de ani.
Văzuseră un potențial, văzuseră că sunt foarte muncitoare, că sunt capabilă și voiau să mă formeze într-o astfel de direcție. Însă a apărut relația cu Mădălin. Lumea ar spune că, vai, mi-a adus nu știu câtă notorietate, ceea ce este adevărat, dar nu întotdeauna notorietatea asta vine la pachet cu neapărat ceva benefic. Ulterior, da, pot să zic că a fost benefică și din punct de vedere profesional, dar peste foarte mulți ani. Atunci, la început, mi-a făcut foarte mult rău.”, a spus Cristina Șișcanu la emisiunea „În oglindă”.
Cum a început relația dintre Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu
Important de precizat este că jurnalista nu spune că regretă relația și nici nu îl acuză pe soț de o decizie concretă care i-ar fi blocat cariera. Vorbește, mai degrabă, despre contextul creat în jurul lor și despre felul în care imaginea publică a relației a ajuns să o afecteze profesional.
Cristina Șișcanu și soțul ei s-au cunoscut în redacția emisiunii „Acces Direct”, acolo unde el era moderator și realizator, iar ea lucra ca reporter. Cristina a explicat că, în prima sa zi la emisiune, auzise deja discuții despre faptul că Mădălin ar fi fost separat sau pe punctul de a se separa de prima soție:
„Când am fost angajată la emisiunea la care era el moderator atunci și realizator, în prima zi am auzit ceva despre faptul că el s-a separat sau că urmează să se separe de soție. Eu îl văzusem atunci, l-am văzut pentru prima oară în viața mea, iar relația noastră a început peste doi ani. Adică la el lucrurile erau înainte.”
Mădălin Ionescu are doi copii cu fosta soție
Divorțul lui Mădălin Ionescu de prima soție a fost mult timp un subiect intens comentat în presă. Prezentatorul a fost căsătorit cu Mihaela Coșerariu timp de 14 ani, iar despărțirea lor a fost oficializată în 2011. Din acel mariaj Mădălin Ionescu are doi copii, pe Ștefania și Filip.
Deși erau despărțiți în fapt de mai mult timp, realizatorul TV nu a vorbit o perioadă despre acest aspect al vieții sale, iar unii oameni au crezut că și-a început relația cu actuala soție în timp ce era căsătorit cu fosta.
Cristina Știșcanu, acum în vârstă de 41 de ani, spune că tocmai această asociere cu un scandal deja foarte mare a făcut ca lumea să o privească prin prisma relației, nu a muncii sale.
Cine este fostul iubit al Cristinei Șișcanu? Vedeta s-a iubit cu el când avea puțin peste 20 de ani
„Televiziunea la care lucram atunci i-a impus să nu facă public faptul că s-a separat”
Ea a mai susținut că despărțirea nu fusese făcută publică la momentul respectiv și că televiziunea unde lucra Mădălin îi ceruse să nu vorbească despre separare.
„Acum, știi cum e, cineva divorțează, iese, pune pe Facebook: „Am divorțat, vă rog frumos, respectați intimitatea” și așa mai departe. Pe vremuri nu se făceau lucrurile așa și, mai ales dacă erai de nivelul lui Mădălin Ionescu, un realizator important, o vedetă, o celebritate, televiziunea de atunci, televiziunea la care lucram atunci, i-a impus să nu facă public acest lucru, faptul că s-a separat.”, a mai spus jurnalista pentru aceeași sursă.
Astăzi, Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu, au depășit toate neplăcerile provocate de acea situație de la debutul relației lor și sunt fericiți împreună. Încă de la început, aceasta a acceptat să-i crească alături de el pe copiii lui din prima căsnicie, iar în 2017 a adus și ea pe lume o fetiță, pe mezina Petra, care a completat tabloul familiei.
Surse articol: Youtube, Romaniatv, Ziarulprofit
Tags: Cristina Șișcanu, Mădălin Ionescu, Vedete Romania, Stiri Romania