Angela Similea a scăpat de datorii. Ce casă frumoasă și-a cumpărat lângă București

„Casa mea-i un cântec cu acorduri ample/ E o caldă melodie casa mea/ Eu sunt sufletul din ea, ea e însăși viața mea/ Viața mea cu tot ce-i bun în ea”. Așa descria Angela Similea căminul ideal, pe acorduri muzicale, în melodia „Casa mea”.
Acum, cea mai mare dorință i s-a îndeplinit! Este proprietară cu acte în regulă a unei căsuțe cochete, nu prea departe de capitală.
A stat aproape un deceniu în casa unor amici!
Celebra interpretă este foarte fericită că a scăpat de problemele financiare cu care s-a tot confruntat. Decesul soțului ei, Victor Surdu, i-a lăsat nu numai multă durere în suflet, ci și greutăți financiare.
Aproape un deceniu a trăit artista în casa unor amici din zona Plevnei, dar anul acesta a reușit să-și achiziționeze o vilă în Chiajna. În aceeași localitate stă și Mirabela Dauer.
Vila de la marginea Bucureștiului este nou-nouță, dar artista a făcut câteva mici modificări pentru a o transforma în căminul la care a visat dintotdeauna.
Interpreta celebrului șlagăr „Să mori de dragoste rănită” este foarte fericită că problemele financiare au luat sfârșit. I s-a luat o piatră de pe inimă!
„Angela Similea și-a achiziționat o casă nouă, dar a dorit niște modificări, pe care le-a făcut după bunul său plac. Solista este bucuroasă că vila nouă în care abia s-a mutat e într-o zonă liniștită din Chiajna”, a mărturisit un vecin al artistei pentru Viva.
Cu ocazia spectacolului organizat în acest an de Ziua copilului, în comuna Chiajna, Angela Similea declara: „de două luni am devenit fiică a comunei Chiajna”.
Angela Similea are probleme mari cu banii la 78 de ani. A rămas pe drumuri
Cum a ajuns Angela Similea să își piardă vila cu 16 camere din comuna Belciugatele?
Una dintre doamnele muzicii românești, cu o carieră de succes în anii '70 și '80, Angela Similea s-a confruntat în ultima vreme cu nenumărate probleme financiare. Chiar înainte ca soțul ei să treacă la cele veșnice, luase un credit bancar în valoare de aproximativ 700.000 de euro, în 2007.
Acești bani au fost investiți într-o vilă cu 16 camere din comuna Belciugatele. Însă, după decesul soțului, restituirea banilor către bancă a fost tot mai grea pentru cântăreață.
Tocmai de aceea artista a fost nevoită să-și vândă casa visurilor, dar și apartamentul de lux din București, pentru a acoperi creditul bancar.
La vârsta de 78 de ani, Angela Similea a fost nevoită să se mute în casa unor prieteni plecați în străinătate. Dar acum, visul de a avea un acoperiș asupra capului, și, mai mult, căsuța desprinsă parcă din melodia pe care a interpretat-o, s-a împlinit.
Angela Similea și-a ales locul de veci!
Retrasă din muzică și din viața publică de mai bine de un deceniu, îndrăgita artistă a ales deja locul în care își va dormi somnul de veci. Va fi înmormântată alături de cel de-al patrulea ei soț, Victor Surdu, la Mănăstirea Samurcășești.
Victor Surdu s-a stins din viață în 2011, în urma unui cancer pancreatic, la vârsta de 63 de ani. Angela Similea a fost căsătorită de patru ori. Primul ei soț a fost Andi Constantin, de meserie electrician. Au urmat căsniciile cu Sorin Movileanu, de meserie chitarist, și cu Jan Hilgen, un om de afaceri din Olanda. Dar cel care i-a păstrat inima pentru totdeauna a rămas Victor Surdu, cu care s-a căsătorit în 1999.
Interpreta are un singur copil, provenit din căsătoria cu Sorin Movileanu. Tânărul a părăsit România în urmă cu mai bine de 20 de ani. S-a stabilit în America, iar mutarea lui departe de țară a produs o enormă suferință în sufletul Angelei Similea.
Achiziția căsuței visurilor sale aduce stabilitate și liniște pentru interpreta melodiei „Un albastru infinit”. Acum, Angela Similea poate în sfârșit să privească cu optimism către viitor!



Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: libertatea.ro, viva.ro, kanald.ro