Așa părinți, așa copil! Emma, fiica Amaliei și a lui Ilie Năstase a fost admisă la o facultate de prestigiu. Ajunge pe băncile unde au studiat Prințul William și Kate Middleton

Toată țara știe că Ilie Năstase are cinci copii din căsniciile anterioare. În ultimii ani, acesta s-a văzut tot mai rar cu patru dintre ei, pentru că aceștia locuiesc sau studiază în străinătate. Acum, și mezina din mariajul său cu Amalia Năstase le calcă pe urme fraților mai mari.
Emma Năstase (18 ani) a fost admisă la o universitate prestigioasă din Europa, acolo unde au studiat Prințul William și Kate Middleton. Fata cea mică a fostului cuplu Amalia și Ilie Năstase a urmat modelul surorii sale, care este plecată deja din țară. Alessia Năstase (20 de ani) studiază la Paris și chiar a obținut bursă la facultate, încă din primul an.
Deși îi este greu să își știe fiicele departe, Amalia Năstase este foarte mândră de realizările acestora. Își ține permanent urmăritorii la curent cu schimbările din viața tinerelor și publică des imagini cu ele sau cu reușitele lor școlare.

Când Emma Năstase a terminat liceul, mama ei a scris pe rețelele sociale un mesaj emoționant. Iată cuvintele de laudă folosite de fosta soție a lui Ilie Năstase:
„Ultima zi de școală pentru iubita mea, @emmaaanastase. Suntem atât de mândri de tine, iubita mea, ești un copil extraordinar și te iubim enorm. Nu știu când au trecut anii, dar parcă ieri intrai la grădiniță și acum te pregătești să mergi la universitate.”
Emma Năstase va studia la Universitatea St. Andrews din Scoția
Când tânăra a aflat că a fost admisă la Universitatea St. Andrews din Scoția, Amalia Năstase a fost în culmea fericirii și a simțit nevoia să împartă bucuria cu prietenii din online. A fost dublu motiv de sărbătoare, căci lista de admitere s-a afișat fix în ziua în care aceasta a împlinit 48 de ani.
„Nu puteam să primesc un cadou mai frumos de ziua mea, felicitări iubita mea Emma! Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru cei mai buni copii din lume.”, a scris Amalia Năstase pe Instagram, în dreptul unei fotografii cu scrisoarea de admitere a Emmei.
Vezi această postare pe Instagram
Pentru a se vedea pe lista celor admiși, adolescenta a susținut 19 examene dificile, cărora le-a făcut față cu brio.
„Emma a terminat, în sfârșit, examenele de Bacalaureat. A avut de susținut 19 examene și a și 'graduat' liceul, adică l-a terminat. A avut petrecerea și ceremonia. E foarte mult de învățat, mai ales în ultimii ani, în anii de liceu și Bacalaureatul acesta, să dai 19 examene, este greu.
Emma a fost acceptată la St. Andrews în Scoția, universitatea pe care au urmat-o Kate și Prințul Wiliam. Va face antropologie, sociologie și economie.”, a povestit Amalia Năstase pentru viva.ro.
Universitatea St. Andrews din Scoția este locul în care Prințul William și Prințesa Kate s-au cunoscut. Amândoi au studiat acolo, doar că au urmat specializări diferite. El a fost la Geografie, iar ea la Istoria Artelor.

Emma și Alessia sunt fiicele pe care Ilie Năstase le are din căsnicia cu Amalia Năstase, însă acesta mai are încă trei copii din alte relații. Fata lui cea mare, Nathalie Năstase (49 de ani), este rodul iubirii dintre el și modelul belgian Dominique Grazia și este stabilită în Spania. Ulterior, acesta s-a căsătorit cu Alexandra King și împreună i-au adoptat pe Nicholas (37 de ani) și Charlotte (34 de ani), care locuiesc în America. Acum, fostul tenismen nu va mai avea aproape de el niciunul dintre copii.
Amalia Năstase este ceva mai norocoasă, căci ea se mai poate bucura de prezența lui Toma (8 ani), fiul ei din mariajul Răzvan Vasilescu. Băiatul este încă mic, așa că va mai dura până când se va desprinde și el de cuib.
Ce mai face David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel: „Nu sunt deloc bine”



Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Viva, Protv, Okmagazine