Cătălin Măruță a fost numit cetățean de onoare în Târgu Jiu. I-a dedicat titlul regretatului său tată

Cătălin Măruță a fost numit cetățean de onoare în Târgu Jiu. I-a dedicat titlul regretatului său tată
Alexandra Siromașenco
Luni, 26.05.2025

Ieri, 25 mai, Cătălin Măruță a primit una dintre cele mai deosebite distincții: titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Târgu Jiu. Omul de televiziune i-a dedicat acest titlu tatălui său, care a încetat din viață anul trecut.

Evenimentul a avut loc duminică, 25 mai, în cadrul unui eveniment festiv organizat de către autoritățile locale.

În fața unei săli încărcare de emoție, primarul municipiului, Marcel Romanescu, i-a înmânat distincția prezentatorului TV, în semn de recunoaștere pentru cariera sa remarcabilă, dar mai ales pentru atașamentul profund față de orașul natal.

Târgu Jiu, așa cum a mărturisit Cătălin Măruță, a rămas mereu „acasă”, chiar dacă a plecat pentru a-și construi o carieră în capitală.

Mircea Beuran și Cseke Attila au fost și ei premiați

În cadrul aceluiași eveniment, au primit distincția de cetățean de onoare și ministrul Cseke Attila, pentru contribuția sa la dezvoltarea urbană și protejarea patrimoniului din municipiu și reputatul medic Mircea Beuran, pentru meritele sale în domeniul medical.

Momentul cel mai așteptat a fost, însă, discursul lui Cătălin Măruță. Vizibil copleșit, acesta a vorbit despre copilăria trăită în Târgu Jiu, despre părinții săi și despre drumul parcurs de la băiatul din Târgu Jiu la omul de televiziune cunoscut în toată țara.

 prezenta la eveniment, andra a fost emotionata pana la lacrimi. andra si catalin maruta

Andra, soția lui Cătălin Măruță, s-a emoționat până la lacrimi. Cei doi copii ai lor, Eva și David Măruță, au fost de asemenea prezenți la eveniment, iar din public nu a lipsit nici mama prezentatorului.

Câți bani scot din buzunar Andra și Cătălin Măruță pentru școlile private ale copiilor. Dau aproape o avere pe taxe

„E ca o întoarcere acasă”

După eveniment, Cătălin Măruță a dorit să împărtășească momentul special cu fanii și a postat videoclipul pe rețelele de socializare, alături de un mesaj special.

„Azi vorbesc nu ca om de televiziune, ci ca un fiu al acestui oraș frumos. Ca om crescut în Târgu Jiu, pe străzile de aici, în școlile din localitate, cu oamenii locului, să știți că am purtat mereu orașul în suflet.

Am avut mereu cu mine, undeva, mirosul teilor din parc, glasul părinților și al bunicilor, liniștea serilor de iarnă si gălăgia din vara pe care o făceam când mă jucam cu băieții. Sunt copleșit de emoție și recunoștință pentru onoarea pe care mi-o faceți.

Să fiu numit cetățean de onoare al orașului în care m-am născut înseamnă mai mult decât o diplomă. E ca o întoarcere acasă, cu toată inima. O iau ca pe o îmbrățișare caldă din partea a TOT si a tuturor celor care m-au format.

Și vreau să vă mai mărturisesc ceva. Inima mea bate mai tare când ma gândesc la copilul care am fost, aici, la Târgu Jiu. Aș vrea să-l privesc pe băiatul acela în ochi și să-i spun, simplu: “Mulțumesc”.

Mulțumesc pentru curajul de a visa. Mulțumesc pentru încăpățânarea de a merge înainte. Mulțumesc până și pentru greșelile care m-au învățat atâtea. Mulțumesc pentru tot”, a scris Cătălin Măruță pe Facebook.

Andra, anunțul neașteptat despre relația cu Cătălin Măruță, după 19 ani împreună. „Oamenii nu știu”

Cătălin Măruță i-a dedicat titlul tatălui său

Prezentatorul i-a dedicat această distincție tatălui său, care s-a stins anul trecut și i-a mulțumit mamei sale pentru tot sprijinul și toată iubirea oferită.

 catalin maruta i-a dedicat titlul tatalui sau, care a decedat in 2024. catalin maruta si tatal sau

„Gândul meu cel mai puternic merge însă către tatăl meu. Îi simt lipsa, dar simt și prezența lui. Știu că azi dacă ar fi fost aici ar fi aplaudat mai tare ca toată lumea.

Și după aia mi-ar fi zis un “Bravo, măi băiatule! O diploma adevărată! Acum ai și tu ce pune în ramă!“ Tata, mai mare decât dorul pe care il simt nu e decât recunoștința pe care o am fata de tine. Această onoare e și a ta!

Mama este astăzi lângă mine, și nu pot decât să-i spun cu toată sinceritatea: Mulțumesc că ești și că ai fost mereu acolo. Mulțumesc că ai știut să fii sprijinul meu absolut.

Ai reușit mai mult decât îți dai seama și tot ce îmi doresc e să știi, dar să știi cu adevărat, că ești cea mai bună mamă pe care o poate avea cineva.”

Tatăl lui Cătălin Măruță a murit: „Am pierdut o parte din sufletul meu”

Cătălin Măruță a ținut să mulțumească și familiei

Bineînțeles, în mesajul său, Cătălin Măruță nu a uitat nici de Andra și de cei doi copii ai lor. 

„Mulțumesc soției mele, Andra. Mă susține și mă înțelege și când mai pot puțin și dacă simt că vreau o pauza. Îți mulțumesc, iubire pentru că ești cel mai bun OM! Și te iubesc!

Mulțumesc, David și Eva, prin voi învăț, zi de zi, ce înseamnă(,) cu adevărat, dragostea necondiționată. Să știți că fiecare lucru bun care mi se întâmplă de când ați venit pe lume - iar acesta e un astfel de lucru, are în el și ceva din voi. Pentru că aduceți lumina si sens”, a mai spus omul de televiziune.

catalin maruta a multumit familiei. catalin maruta alaturi de andra si cei doi copii ai lor, david si eva

În finalul postării, Cătălin Măruță a pus din nou accent pe importanța orașului Târgu Jiu pentru el și pentru evoluția lui ca persoană.

„A fi cetățean de onoare nu e doar o diplomă, așa cum spuneam. Înseamnă multe lucruri frumoase si e si o promisiune. Promisiunea de a purta acest oraș în sufletul meu mereu.

Cu respect, cu iubire și cu recunoștință. Târgu Jiu nu este doar orașul meu natal. Este locul unde am învățat să fiu om. Și pentru asta, vă mulțumesc din nou si din nou”.

Chiar dacă are o carieră de succes la București, se pare că o parte din sufletul lui Cătălin Măruță a rămas acasă, la Târgu Jiu!

Tradiția de suflet a lui Cătălin Măruță la fiecare început de an. De data asta și-a luat și copiii cu el

Surse foto: facebookfacebookfacebookfacebook

Surse articol: libertateafacebookradiooltenia

Tags: Andra Maruta, Catalin Maruta, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ai fost un Grinch sau un Mos Craciun?
Ai fost un Grinch sau un Mos Craciun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe