Ce mai face gimnasta Corina Ungureanu la 44 de ani și ce regret are, la 25 de ani de la retragere
A adus României 14 medalii câștigate cu multă muncă și bine meritate după performanțele în gimnastică. S-a retras din rolul de sportivă și activează acum ca antrenoare. Corina Ungureanu face dezvăluiri interesante despre viața de mămică, despre copilăria petrecută în sala de gimnastică și despre marile regreteale unei mari sportive!
Dubla campioană mondială în anii 1997 și 1999 și dublă campioană europeană în anul 1998 a împlinit frumoasa vârstă de 44 de ani în această vară. Este o soție și o mămică împlinită, dar mărturisește că are un regret în ceea ce privește evoluția ei sportivă.
Despre Corina Ungureanu este vorba, fosta gimnastă căsătorită cu antrenorul de golf Santiago Munoz, alături de care are un copil în vârstă de trei ani, pe micuțul Carlo. Recent a acordat un interviu pentru Fanatik în care vorbește despre copilăria ei, viața de sportivă, dar și viața de soție și mamă. Care este totuși cel mai mare regret pe care îl are după retragerea din lumea sportivă?
Amintiri din copilăria unei campioane la gimnastică
La 44 de ani, cea mai mare realizare a fostei sportive este micuțul Carlos. Dacă la 16 ani pleca la lotul de senioare de la Deva și spera să prindă un loc în echipa României, acum cea mai mare bucurie și împlinire a ei este micuțul Carlos.
„La 16 ani plecam la lotul de senioare de la Deva unde speram să prind echipa României. Am prins-o, am avut câteva rezultate frumoase, am reușit să finalizez frumos acei ani de muncă. Azi, la 44, am însă cea mai mare realizare a mea, pe Carlos. Sunt tot în sală, antrenez zi de zi copii frumoși după care vin acasă la Carlos și la Santi. Nici nu îmi doresc mai mult”, spune antrenoarea.
Viața de sportivă a fost foarte grea pentru Corina Ungureanu. Aceasta își amintește că avea zile pline deoarece pleca la antrenamente foarte devreme pentru a ajunge la sală. La ora 7:00 când ieșea din bloc era prea devreme să-i întâlnească pe copiii cu care conviețuia pe scara blocului, tocmai de aceea prefera să-și serbeze zilele de naștere în familie sau la sală cu colegele, iar la lot le serba în cantonament.
Cu ocazia aniversării recente, Corina Ungureanu își amintește de gustul inconfundabil al tortului mamei sale: „Mama are tortul ei care este cel mai bun și pe acela îl făcea de fiecare dată când eu sau fratele meu ne serbam ziua”.
„Am iubit gimnastica din prima zi”
Fosta sportivă a decis să urmeze acest drum în continuarea baletului pe care îl practica la vârsta de 4 ani. Coincidențele favorabile au curs în viața campioane la gimnastică, iar rezultatele au fost spectaculoase pentru că a iubit acest sport din prima zi.
„Gimnastica a venit în continuarea baletului pe care îl practicam de la 4 ani. Mama m-a dus acolo. Tata, din întâmplare, a cunoscut-o pe antrenoarea emerită de la Petrolul, doamna Leana Sima.
Aveam 7 ani când am început gimnastica într-o grupă care practica acest sport deja de la 1 sau 2 ani. Am câștigat acea selecție pentru performanță și am renunțat la balet. Am ales gimnastica fără nici o reținere pentru că am iubit-o din prima zi”, a declarat sportiva pentru Fanatik.
A fost Corina Ungureanu nevoită să renunțe la jocurile copilăriei la plăcerile adolescenței de dragul gimnasticii? Ba chiar deloc! Sportiva are amintiri foarte frumoase din sala de gimnastică, unde susține că jocurile erau mult mai interesante. Cât despre plăcerile adolescenței, susține că nu le-a cunoscut.
„Plăcerile adolescenței nu le-am cunoscut, cum nici un sportiv de performanță nu le-a cunoscut. Nu le poți avea pe amândouă. Ori faci performanță, ori te distrezi. Sigur că a meritat! Azi încă sunt în sală și fac ce iubesc”, a continuat campioana.
„Îmi doream o medalie la sol, știam că o pot lua, dar nu mă așteptam la aur”
Fiind un sport destul de greu, fosta gimnastă și amintește că nu a avut în evoluția ei accidentări grave, ci doar dureri, entorse, întinderi de pe urma cărora reușea să își revină destul de rapid.
Despre cel mai frumos moment din cariera ei își amintește cu drag: „Cel mai bun și frumos moment au fost finalele de la Campionatul European din 1998, la Sankt Petersburg, unde am avut 3 finale. La paralele am terminat pe locul patru, bârna am ratat-o în finală unde mă calificasem prima, dar am reușit să câștig solul. Îmi doream o medalie la sol, știam că o pot lua, dar nu mă așteptam la aur”.
În 1999 Corina Ungureanu se retrăgea din gimnastică. Momentul decisiv a fost depășit cu bine, campioana susținând că a reușit să regăsească emoțiile competiției prin sportivele pe care le antrenează. Pentru că a rămas în sală și face performanță din poziția de antrenor, tranziția a fost ușoară pentru cea care a adus României medalii de aur.
„Tot ce am greșit eu ca gimnastă le învăț pe fete azi să nu repete ce am făcut eu”
Corina Ungureanu are și un regret în ceea ce privește cariera ei de sportivă. Puteți ghici care? Deși a adus României 8 medalii de aur, 3 de argint și 3 de bronz, regretă că nu a avut mai multă încredere în capacitățile ei și că nu a muncit atât de mult pe cât ar fi trebuit.
„Aș avea mai multă încredere în capacitățile mele de sportivă. Aș munci mai mult la sărituri, aparatul care m-a tras în spate și nu am reușit să intru în față la individual compus. Aș fi putut mai mult dacă îmi dădeam mai mult interesul, dar m-am mulțumit cumva cu 3 aparate bune.
Tot ce am greșit eu ca gimnastă le învăț pe fete azi, să nu repete ce-am făcut eu. Le educăm și pregătim să fie bune pe 4 aparate, chiar dacă fiecare are un aparat de care fuge sau nu îi place”, a concluzionat ea.
„Nu încerc să fiu mama perfectă”
Despre rolul de mamă, Corina Ungureanu spune că i se potrivește ca o mănușă. Deși nu încearcă să fie acea mamă perfectă, este mai mult decât mândră de copilul ei, care a moștenit abilitățile de sportiv de la părinți.
„Nu încerc să fiu mama perfectă. Mă joc mult cu Carlos atunci când sunt acasă. Dealtfel este un copil care se joacă mult și este pasionat de multe lucruri. Este motric, a moștenit de la noi abilitățile de sportiv. Joacă golf, ceea ce mă bucură foarte mult.
Merge și la grădiniță de la 2 ani, tocmai pentru dezvoltarea lui cât mai bună. O am pe mama mea care mă ajută enorm cu Carlos și cu casa. Din cauza asta am destul timp pe care îl pot petrece cu Carlos”, a adăugat fosta mare sportivă.
Regretă Corina Ungureanu că a făcut pictorialele nud în anii 2000 și 2008?
După ce a pozat nud pentru o celebră publicație, fosta gimnastă a iscat mari controverse, dar a rămas în atenția publicului din România. Ce spune ea despre decizia pe care a luat-o?
„Nu voi spune că nu a contat partea financiară. A contat enorm. Erau mai mulți bani decât primisem pentru titlul mondial. Aveam o casă de terminat și…
A fost și chestia că pozase o patinatoare și că au mai fost gimnaste înaintea mea… Am zis „OK, bun”. M-am autodepășit, dacă vrei. Noi nu am fi vorbit azi fără chestia asta. Eu nu sunt o mare gimnastă. Nu mă consider în primele 15.
Eu știu unde îmi e locul în ierarhia marilor gimnaste din România. Nu o să mă auzi că spun „Sunt o mare gimnastă”. OK, comparativ cu rezultatele de azi, putem spune. Dar poate dacă nu făceam acele poze lumea nu știa că Ungureanu e și campioană mondială”, a declarat Corina Ungureanu pentru gsp.ro.
Gimnastă română de talie mondială, retrasă din activitatea competițională la momentul actual, Corina Ungureanu a avut o activitate competițională internațională intensă între anii 1993 și 1999. A fost membră a echipei de gimnastică artistică a României care a câștigat de două ori titlul mondial și a fost campioană europeană la sol în 1998.
A ocupat locul al doilea în top 40 cele mai sexy gimnaste, clasament publicat de site-ul de sport Bleacher Report. În anul 2011, a cochetat cu politica. Corina Ungureanu s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României și a fost aleasă președintele departamentului de tineret și sport a UNPR Prahova. S-a înscris în calitate de candidat independent pentru Parlamentul European în 2014.
La 25 de ani după retragerea din cariera de gimnastă profesionistă, Corina Ungureanu se afișează în fața publicului care a iubit-o și a respectat-o în ipostaza de mămică, antrenoare, soție și sportivă care a dus numele României pe cele mai înalte culmi.
Vezi galeria foto »Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: fanatik.ro, prosport.ro
Tags: Corina Ungureanu, Vedete Romania