Ce mare și frumoasă a crescut fetița Danielei și a lui Culiță Sterp. "Ești perfectă și iubită așa cum ești"
Timpul zboară, iar asta o simt cel mai bine părinții. Culiță Sterp și soția lui, Daniela Sterp, trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor, iar imaginile recente cu micuța lor au topit internetul. Fetița lor, Miray, a împlinit 11 luni la începutul lui februarie 2026, iar mesajele publice pe care i le-au transmis au emoționat mii de oameni.
Pe 3 martie 2025, atunci când Daniela Sterp a născut pentru a doua oară, familia lor s-a mărit cu încă o minune. După băiețelul Milan, în vârstă acum de patru ani, a venit pe lume și fiica lui Culiță Sterp, o fetiță perfect sănătoasă, care a adus și mai multă lumină în casa lor. Vezi, în GALERIA FOTO, cum arată mezina cântărețului la aproape un an!
„Să nu fii niciodată nevoită să te întrebi dacă ești destul”
Cu ocazia aniversării de 11 luni, mediul online a devenit locul unde părinții i-au dedicat mesaje profund și pline de sensibilitate micuței Miray.
„De 11 luni, zâmbim mai des🩵 și îți promit, că voi încerca, cu toată ființa mea să te susțin, să-ți dăruiesc iubire, să te protejez și să sădesc în tine toată încrederea de care ai nevoie, ca să nu fii niciodată nevoită să te întrebi dacă ești destul de frumoasă, de bună, deșteaptă 🥰 să știi mereu ca ești perfectă și iubită așa cum ești 🩵”, a scris Daniela Sterp pe Facebook.
Daniela Sterp a născut-o pe Miray cu doar câteva luni înainte ca fiul ei să împlinească patru ani. Copila a fost așteptată cu nerăbdare de fratele mai mare, care astăzi se bucură să o aibă ca partener de joacă.
„11 luni de când Dumnezeu ne-a trimis această minune”
La rândul lui, Culiță Sterp, în vârstă de 33 de ani, a transmis un mesaj la fel de intens. A vorbit despre binecuvântare, despre sprijin necondiționat și despre promisiunea de a-i fi tată și prieten pentru tot restul vieții.
Iată ce a scris Culiță Sterp pe Facebook:
„11 luni de când Dumnezeu ne-a trimis această minune în viața noastră! 11 luni de fericire și iubire fără margini! La mulți ani, fetița mea frumoasă, peste o lună faci un an!
Un an de când ai completat familia noastră cu cea mai mare bucurie! Îți promit că o să-ți fiu sprijin și alinare în momentele grele din viață, dar și prieten și tată în momentele frumoase.
O să fiu mereu lângă tine, să te apăr, să te îndrum și să te iubesc necondiționat, indiferent de drumurile pe care vei merge. Ești binecuvântarea noastră, sufletul meu mic, iar dragostea mea pentru tine nu va avea niciodată sfârșit. Tata te iubește infinit. 🤍🙏”
Culiță Sterp, condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare
Copiii lui Culiță Sterp sunt învățați de mici să crească în lumina reflectoarelor alături de tatăl lor celebru și de mama care a strâns în online o comunitate de sute de mii de oameni.
Daniela Sterp, fostă Daniela Iliescu, este o mamă fericită, căci reușește să îmbine excelent rolurile de antreprenor și influencer cu rolurile de mamă și soție. Artistul este mândru cu o așa soție care i-a dăruit doi copii ce îl împlinesc în totalitate. Succesul său profesional este completat de fericirea din plan personal.
Surse foto: Facebook, Instagram, Facebook, Facebook