Ce mesaj emoționant i-a transmis Elena Udrea, din spatele gratiilor, fiicei sale pentru prima zi de școală: "O zi pe care mi-am imaginat-o mereu altfel"

Prima zi de școală este un moment special pentru orice copil și părinte, însă pentru Elena Udrea, fost politician și mamă a unei fetițe care tocmai a început clasa întâi, această zi a fost deosebit de grea. Aflată în detenție la penitenciarul Târgșor, ea nu a putut fi alături de fiica sa Eva, dar i-a transmis un mesaj plin de emoție.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Elena Udrea și-a exprimat dorința de a fi lângă fetița ei, în această zi importantă. Vedeta, care se află de doi ani în spatele gratiilor, mărturisește că fiecare zi fără familia ei este o suferință.
În fotografiile care au însoțit mesajul, Eva apare la școală, alături de tatăl său, Adrian Alexandrov, pregătită să pășească cu încredere în această nouă etapă.
„Astăzi este prima ta zi de școală, o zi pe care mi-am imaginat-o mereu altfel, o zi în care ar fi trebuit să fiu acolo, să-ți țin mâna și să te privesc cum pășești în această nouă aventură. Mi-am dorit atât de mult să fiu lângă tine, să-ți șoptesc că totul va fi bine și să te strâng în brațe, dar, chiar dacă sunt departe, te simt aproape cu toată ființa mea.
De doi ani sunt departe de tine, iar fiecare zi fără tine este o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte. Mă gândesc la tine mereu, fiecare gând, fiecare rugăciune este pentru tine. Știu că este greu, și pentru tine, și pentru mine, dar vreau să știi că sunt cu tine în fiecare pas, în fiecare emoție, în fiecare zâmbet. Oriunde sunt, inima mea este acolo, lângă tine.
Sunt atât de mândră de tine! Deși viața ne-a pus la încercare, ești puternică, curajoasă și luminoasă, exact așa cum te-am crescut să fii. Nu uita, dragostea mea pentru tine nu cunoaște granițe, nici ziduri, și nici distanțe. Într-o zi, vom fi din nou împreună și voi putea să-ți spun cât de mult te iubesc și cât de dor îmi este de tine, dar până atunci, te rog să știi că te port cu mine, în fiecare respirație, în fiecare bătaie a inimii mele!
Fii curajoasă, iubita mea, și pășește cu încredere în această nouă lume. Voi fi mereu cu tine, chiar și atunci când nu mă vezi. Te iubesc până la infinit și dincolo de el. Mama ta, mereu aproape de tine”, a scris fostul politician pe Facebook.
De ce Elena Udrea nu-și cunoaște "soacra": motivul i-a surprins pe mulți
Ce pasiuni are fiica Elenei Udrea
Într-un interviu recent, Adrian Alexandrov a vorbit despre pasiunile fiicei sale, subliniind cât de mult îi place micuței să cânte. Printre artistele ei preferate se numără Andra, Delia și Alina Eremia.
„Ca pasiuni și ce îi place să facă este să cânte toată ziua prin casă. Le adoră pe Andra, Delia şi Alina Eremia. Cred că le știe toate piesele de apar pe la TV. De altfel, îmi tot spune că vrea să devină cântăreață.
Dar nu vrea să nu cânte în fața publicului, e foarte timidă. Sigur că eu o încurajez în tot ce își dorește să facă pe viitor”, a povestit Adrian Alexandrov. Chiar dacă Eva este încă mică, tatăl ei o susține în tot ce își dorește să facă în viitor și îi încurajează pasiunile.
Iubitul Elenei Udrea a vorbit și despre cât de importantă este familia pentru el, menționând că planurile lui de viitor se concentrează în jurul fetiței lui și a fostului politician.
„Planurile mele de viitor se învârt în jurul familiei! În rest, mă focusez pe tot ce ține de prezent. Îmi dedic timpul, energia, iubirea și toată dragostea mea fetiței mele. Are mare nevoie de ea!”, a mai declarat el.
Este greu pentru o mamă să fie departe de copilul ei, mai ales în momente speciale, însă, datorită iubirii și susținerii din partea tatălui, micuța a făcut primul pas într-o nouă etapă a vieții cu încredere și curaj. Îți reamintim că vedeta este încarcerată la Penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute”.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Știri pe Surse, Facebook, Digi Fm
Tags: Elena Udrea, Vedete Romania