Codin Maticiuc și-a prezentat soacra întregii lumi. Gestul făcut de Paula pentru nepoate spune tot despre relația lor: „Închide taraba doar când vine să mă ajute cu fetele”
Codin Maticiuc, în vârstă de 45 de ani, are o relație specială cu cei din familia sa și îi iubește nespus pe toți, de la mic la mare, fie că au același sânge sau nu. Urmăritorii lui din online știu cât de apropiat este de părinții lui și acum au avut ocazia să descopere ce legătură strânsă are cu soacra sa, Paula, mama Anei Pandeli.
Află ce mesaj emoționant a transmis Codin Maticiuc despre soacra sa, după ce a realizat ce gest deosebit face aceasta pentru nepoatele ei! Actorul a prezentat-o, cu mândrie, pe doamna Paula comunității sale de pe TikTok, unde este urmărit de aproape un milion de oameni.
Codin Maticiuc se mândrește cu soacra pe care o are
Cunoscut pentru umorul cu care povestește inclusiv întâmplări din viața personală, Codin Maticiuc a făcut de această dată o declarație neașteptat de tandră despre soacra sa. Actorul și producătorul a publicat imagini rare cu Paula, mama soției sale, Ana Maticiuc, cunoscută drept Ana Pandeli, și a dezvăluit cât de importantă este femeia în viața familiei lor.
Soacra lui Codin Maticiuc este florăreasă și are o mică afacere în zona 1 Mai a Capitalei. Deși iubește enorm ceea ce face și ar sta zi și noapte printre flori, femeia își pune visul pe pauză de fiecare dată când nepoatele au nevoie de ea. Acestea sunt singurele momente în care ține florăria închisă.
Cu toate că femeia nu are o profesie construită cu ani de studiu academic, actorul este foarte mândru că o are ca soacră. Bărbatul a observat cât de implicată este în creșterea nepoatelor și cât de bucuroasă este când i se cere ajutorul.
„Vă iubesc și sunteți familia mea încă de când nu ne cunoșteam”
Pentru a-și arăta recunoștința față de mama soției sale, Codin Maticiuc a făcut o postare emoționantă pe TikTok, în care a vorbit despre gestul impresionant pe care doamna Paula îl face pentru fiicele lui, Smaranda și Ilinca.
În mesajul cu pricina, actorul i-a spus soacrei cât de mult o iubește și că o consideră parte din familie.
„Ea e Paula. E soacra mea. Vinde flori pe 1 Mai și își închide taraba doar când vine să mă ajute cu fetele în vacanță. Aici eram în aeroport, după o plecare, a cerut și ea săraca o poză cu ele. Am și filmat-o. Dacă ajunge acest video la dumneavoastră, să știți că vă iubesc și că sunteți familia mea încă de când nu ne cunoșteam.”, a scris Codin Maticiuc pe TikTok.
„Toată admirația pentru cum știți sa vă respectați soacra”
Videoclipul lui Codin Maticiuc în care apar fiicele lui și soacra a impresionat zeci de mii de oameni, care au reacționat la postare. Unii dintre ei au lăsat și comentarii, în care l-au complimentat pe producător pentru felul în care vorbește despre mama soției sale, dar și pentru educația aleasă primită de la părinți.
De asemenea, soacra lui a reușit să atragă admirația celor ce au privit-o în imagini, pentru legătura specială pe care o are cu nepoatele. Iată cum sună câteva dintre comentariile internauților:
„Pentru această postare te iubesc de un milion de ori mai mult! Ai o soacră normală! O femeie modestă pentru unii! Dar e bunica fetelor tale minunate! Ceva au și de la ea!”, „Felicitări, Codin Maticiuc! Pentru cine ești astăzi!”, „Ce educație ai, Codin! Felicitări părinților tăi și felicitări ție pentru omul devenit! Felicitări pentru educația fetițelor!”, „Bravo Codin ești un om de toată isprava! Dumnezeu să te binecuvânteze.”, „Ce femeie minunată! Care a adus pe lume omul care te-a făcut pe tine să vezi dincolo de cifre, dincolo de aparențe. Stimă domnul Maticiuc!”, „Toată admirația pentru cum știți sa vă respectați soacra!”, „Felicitări pentru cât de frumos îți iubești și respecți soția și pentru cât de frumos îți educi fetele! Postarea aceasta m-a lăsat fără cuvintele! Bravo!”
Ce relație specială au Codin Maticiuc și femeia care i-a dat viață. „Prima mea dragoste”
Codin Maticiuc le poartă și părinților săi același respect și nu de puține ori a scris în online și despre valorile pe care le admiră la ei. În plus, la fiecare ocazie specială scrie mesaje admirative la adresa femeilor din viața lui sau la adresa tatălui său, care îi este model și sprijin.
Copiii lui Codin Maticiuc sunt norocoși că au un asemenea exemplu acasă, căci pot învăța de la el să își aprecieze familia și să fie recunoscători pentru gesturile pe care cei din jur le fac pentru ei.
Surse foto: Facebook, Tiktok, Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Libertatea, Romaniatv
Tags: Codin Maticiuc, Vedete Romania