Codin Maticiuc, prima reacție după interviul lui Mario Iorgulescu. De ce s-a rupt relația de prietenie dintre cei doi. "N-aș vrea să lovesc un om când este jos, iar el este jos"
Prietenii vechi se cunosc bine, iar rupturile dintre ei nu apar peste noapte. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Codin Maticiuc și Mario Iorgulescu, doi oameni care, cu ani în urmă, făceau parte din același cerc și aveau o relație apropiată. După interviul acordat recent de Mario Iorgulescu la Dan Capatos Show, Codin Maticiuc a vorbit deschis despre șocul resimțit și despre motivele care au dus la distanțarea definitivă dintre ei.
Actorul a mărturisit că revederea fostului său prieten, în contextul primului interviu televizat de după accidentul lui Mario Iorgulescu din septembrie 2019, a fost una tulburătoare.
„Pentru mine, a fost un șoc să-l văd așa”
Codin Maticiuc, în vârstă de 45 de ani, a explicat că i-a fost greu să îl vadă pe Mario Iorgulescu, în vârstă de 30 de ani, în starea în care se află în prezent, având în vedere că îl cunoștea pe fiul lui Gino Iorgulescu dintr-o perioadă complet diferită a vieții sale.
Acum, actorul privește lucrurile cu o maturitate pe care nu o avea în urmă cu un deceniu și a subliniat că nu vrea să fie perceput ca un om care judecă sau atacă pe cineva aflat într-un moment extrem de greu.
„Pentru mine, a fost cumva un șoc să-l văd așa. Într-adevăr, are acele probleme pe care le-a sesizat toată lumea, însă nu atât de grave încât să nu le poată gestiona. Eu îl cunosc pe Mario. Când era mai tânăr, era un băiat prezentabil, care atrăgea atenția când intra într-o cameră. Acum, felul în care se prezintă m-a surprins.
Chiar am fost amici, ne-am îndepărtat la un moment dat, era inevitabil. Încerc să-mi aleg foarte bine cuvintele, pentru că e un om aflat la greu. N-aș vrea să lovesc un om când este jos, iar el este jos. Eu îl cunosc pe Mario de când era mult mai tânăr și el. Îl știm cu toții un băiat prezentabil, care atrăgea atenția când intra într-o cameră.
Îl arăt așa cum e. Unii oameni spun că e rău, dar eu prezint realitatea, fără să exagerez. Mi s-a părut extrem de interesant să-l văd cum se prezintă și să-l aud vorbind. Este un băiat care atrage atenția oriunde merge și se simte asta imediat.”, a declarat Codin Maticiuc la Dan Capatos Show.
De ce s-a rupt prietenia
Potrivit lui Codin Maticiuc, ruptura dintre ei nu a venit brusc și nu a fost cauzată direct de tragedia din 2019. Problemele lui Mario Iorgulescu erau vizibile cu mult timp înainte, iar comportamentul său devenise greu de acceptat. Actorul a povestit că el și alți oameni din anturajul tânărului observau derapaje repetate, mai ales episoade de violență, care i-au determinat să se retragă.
„Problemele lui se vedeau dinainte să aibă această nenorocire, motiv pentru care eu personal m-am îndepărtat de el. Le vedeam noi, cei din jurul lui, și ne deranjau foarte mult. Nu erau chiar astea, dar se vedeau niște chestii care pur și simplu, prin violență, ne-au făcut și pe noi să ne îndepărtăm.
Eu am foarte mulți prieteni în oraș care se droghează. Unii cu constanță mare, alții mai puțin. Dar, în continuare, își păstrează o coloană vertebrală. În cazul lui Mario nu mai era așa. Ne-au zis oamenii: „Dacă știți (n.r.: că prietenii lor consumă), de ce nu vă duceți la poliție să-i dați în gât?”. Nu, nu e chiar așa. Câteodată e bine să fii denunțător, dar nu tot timpul.”, a mai spus actorul la „Dan Capatos Show”.
În timp ce Mario Iorgulescu continuă să fie în centrul controverselor, Codin Maticiuc și-a ales un drum complet diferit. A devenit tată, a îmbrățișat rapid responsabilitatea care vine odată cu acest rol și s-a implicat activ și în zona civică.
În ultimii ani, Codin Maticiuc a pus bazele unei fundații dedicate sprijinirii copiilor cu probleme grave de sănătate, o direcție care l-a schimbat profund.
Codin Maticiuc și-a botezat fetița cea mică în secret, la o biserică ridicată chiar de tatăl lui
Surse articol: Youtube, Romaniatv, Viva
Tags: Codin Maticiuc, Vedete Romania