Corina Chiriac a vorbit pentru prima dată despre presupusa rivalitate cu Angela Similea. „Publicul este un monstru sacru"
S-a zvonit în repetate rânduri că între Corina Chiriac și Angela Similea s-ar fi născut o rivalitate în anii ’80, pe vreme când amândouă erau pe val. Au avut sau nu o relație cu scântei cele două artiste? Află ce a spus Corina Chiriac despre presupusele neînțelegeri, în prima sa declarație despre acest subiect sensibil!
Corina Chiriac și Angela Similea se numără printre artiștii „Generației de Aur”, iar cântecele lor au devenit adevărate comori ale muzicii românești. Nu sunt ascultate doar de oamenii care au crescut cu versurile lor, ci și de tinerii care le-au descoperit recent.
„Nu trebuie să trăiască și presa din ceva?”
Unii poate s-au gândit că melodiile Angelei Similea fac concurență pieselor lansate de Corina Chiriac și invers. Cele două însă nu au privit niciodată lucrurile așa, după cum aceasta din urmă a explicat. În cadrul unui interviu acordat pentru impact.ro, interpreta melodiei „Strada speranței” a vorbit sincer și deschis despre presupusa rivalitate dintre ea și Angela Similea:
„Dar, nu trebuie să trăiască și presa din ceva? N-am avut, ce rivalitate, ce rivalitate să avem? Publicul este un monstru sacru, nu noi. Am mai dat acest exemplu, dar îl mai zic, că îmi place. În Sala Palatului sunt circa 5.000 de oameni, care vin, iau bilet, nu se cunosc între ei, nu au aceeași pregătire profesională, nu au nimic în comun, nu au aceleași preferințe muzicale, meserii, și, totuși, la anumiți artiști, aplaudă toți, la anumite numere aplaudă toți, mai tare decât la altele.
Dacă un artist reușește să-și creeze propriul lui personaj, propriul lui eu artistic, el nu poate intra în rivalitate. Eu, de exemplu, dacă acum ar mai fi trăit Charles Aznavour, ce rivalitate aș fi avut cu el? El ar fi cântat „La Boheme” și eu aș fi cântat „Ce mică e vacanța mare!”. Ce rivalitate aș fi avut cu el? Mai explic?
Vă dau un exemplu, pe vremea când erau foarte mari creatori de texte de muzică ușoară, texte… Analizam ce subiecte sunt momentan în piață, ca să nu folosim același subiect, căci s-ar fi bătut cântecele între ele și oamenii de la radio nu puteau să difuzeze două despre vacanța de vară. Sau dacă Mirabela Dauer, când era în succesul ei cel mare cu „Fotoliul din odaie”, ar fi fost exclus atunci să apară un alt cântec despre canapeaua din odaie sau despre patul din odaie, biblioteca din odaie, categoric, nu, era exclus…”
O prietenie bazată pe respect și apreciere
În realitate, cele două au o relație extraordinară, se respectă și se apreciază foarte tare. Ba mai mult, se fotografiază împreună când se întâlnesc la concerte sau evenimente mondene și chiar își fac urări pe rețelele sociale în momente importante precum zilele de naștere.
Iată ce mesaj frumos a scris Angela Similea pentru Corina Chiriac în 2021, când aceasta a împlinit 72 de ani:
„La mulți ani, Corina! La mulți ani în liniște, pace, sănătate și iubire! N-ar fi minunat? Eu asta îți doresc! Dar pentru a te bucura de o asemenea viață, mă rog Bunului Dumnezeu, ca tot ce se află în jurul tău să fie în Armonia și Protecția SA! Să fii fericită, Draga mea și a întregii Românii!”
La rândul său, Corina Chiriac, ajunsă la vârsta de 75 de ani, îi întoarce urările în fiecare an pe rețelele sociale.
Angela Similea i-a pus la zid pe jurnaliștii care au publicat o imagine nu tocmai frumoasă cu marea Corina Chiriac
În ultima vreme s-a tot scris în presă despre traiul greu pe care l-ar duce Corina Chiriac la pensie. În octombrie 2024, Angela Similea (78 de ani) a făcut o postare în care i-a mustrat pe jurnaliștii care au asociat un articol despre colega și prietena sa cu o imagine nu tocmai frumoasă. Iată cum i-a luat apărarea în fața întregii țări:
„Unde a dispărut respectul? Aruncați cu mizerii care nu au legătură cu cei ce s-au străduit să aducă un strop de frumos, în sufletul celor ce-l caută! Ce jurnalist este acela care alătură un text oarecum informativ, de o imagine oribilă?!
Doamna Corina Chiriac nu se plânge și nu reclamă! Este dureros că după o viață întreagă, în care publicul a răsplătit dăruirea artistului la cote maxime, să-și permită ....cine ? ... ce ați realizat dumneavoastră, cei ce murdăriți sufletul și imaginea unui ARTIST?
Să vă scriu RUȘINE, ar fi prea puțin! Încercați să lăsați acești artiști în pace, atât de puțini rămași încă în această lume, să se bucure de viață și de semnele celor ce încă îi iubesc!”
Cele două artiste și-au trăit viața personală diferit, dar întotdeauna au avut în comun dragostea pentru muzică, pentru scenă și pentru public. Din păcate, nu au avut cui să lase moștenire talentul lor inegalabil. Motivul? Corina Chiriac nu are copii, iar Angela Similea are un fiu care s-a simțit atras de un alt domeniu. Sorin Hilgen lucrează în IT și locuiește în America, unde a locuit și artista o lungă perioadă după decesul soțului ei.
Și fostul soț al Corinei Chiriac a trecut la cele veșnice, însă ei erau divorțați deja de mulți ani când s-a produs tragedia.
În galerie poți descoperi imagini reprezentative cu cele două dive!
Angela Similea a avut o aventură cu Florin Piersic: „A fost un amor nebun”
Vezi galeria foto »Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook