Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Coșmar pentru o celebră actriță! A fost plimbată cu ambulanța de la un spital la altul, deși era în stare gravă

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Momente de coșmar pentru o celebră actriță! A fost plimbată cu ambulanța de la un spital la altul, după complicații apărute în urma unei intervenții chirurgicale. Vedeta s-a speriat teribil și s-a temut pentru sănătatea ei.

Ruby Rose, căci despre ea este vorba, le-a povestit fanilor pe o rețea de socializare că a fost transportată de urgență la spital zilele trecute, însă cadrele medicale de la mai multe unități spitalicești au refuzat-o, din cauza supraaglomerării pe fondul pandemiei de coronavirus, deși starea sa era una gravă.

ruby rose zambeste si priveste drept inainte si tine o mana ridicata

Sursa foto: Instagram

Actrița, în vârstă de 35 de ani, a avut complicații în urma unei intervenții chirurgicale la care a fost supusă recent, însă despre care nu a dorit să ofere mai multe detalii. "Am avut o procedură și a trebuit să mă operez, dar a fost bine, operația s-a încheiat cu succes. Dar am avut câteva complicații și a trebuit să mă duc la Urgențe. M-am gândit, OK, mă simt rău, trebuie neapărat să ajung la spital. Am sunat la ambulanță, dar am așteptat cu orele până când am găsit un spital care să mă accepte", a dezvăluit vedeta.

"Au respins pacienți toată noaptea din cauza supraaglomerării", a mărturisit ea. "Cazul meu era destul de grav, dar cu puțin noroc am reușit să fiu acceptată de un spital. M-am plimbat cu ambulanța dintr-un loc în altul", a adăugat Ruby.

Totodată, interpreta "Stellei Carlin" din serialul "Orange is the New Black" a profitat de moment și a ținut să mulțumească personalului medical și a încurajat pe toată lumea să se vaccineze împotriva virusului Covid-19: "Vă rog să aveți grijă de voi, să fiți în siguranță. Vaccinați-vă, dacă puteți! Nu-mi pot imagina ce simt oamenii care se confruntă cu situații mult mai grave decât a mea. Nu trebuie să fie greu să te vaccinezi".

Citește și: Eugenia Șerban a învins două tipuri nemiloase de cancer și acum privește cu încredere spre viitor! Ce planuri are superba actriță

Ruby nu a oferit mai multe detalii despre starea ei actuală de sănătate și a refuzat să spună care au fost motivele pentru care a ajuns pe mâna medicilor.

Surse articol: EOnline / DailyMail / Independent.co.uk

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Te-am văzut, mi-ai plăcut, la altar cu tine! Cupluri de vedete din România care s-au îndrăgostit la locul de muncă (28822 vizite)
    2. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (27073 vizite)
    3. Ce răspuns genial a avut Loredana pentru un urmăritor care i-a spus că e artificială (23409 vizite)
    4. Simona Halep și Toni Iuruc, petrecere de logodnă grandioasă și secretă (18899 vizite)
    5. Mihai Bendeac, logodit cu una dintre cele mai talentate actrițe românce (15589 vizite)
    1. Smiley a împlinit 38 de ani pe 27 iulie! Ce mesaj emoționant a postat cu ocazia aniversării sale (nota 4.6)
    2. Se apropie de 50 de ani, dar arată de 25! Secretul trupului fără cusur al Oanei Zăvoranu (nota 4.5)
    3. Cum arată Gina Pistol în costum de baie, la 4 luni după naștere (nota 4.2)
    4. Metoda prin care Raluca Bădulescu a slăbit 70 de kilograme și ce face ca să nu le mai pună la loc (nota 4)
    5. Simona Halep și Toni Iuruc, petrecere de logodnă grandioasă și secretă (nota 2.6)
    1. Cine a fost primul bărbat pe care l-a iubit Simona Halep, pe când avea numai 18 ani (0 comentarii)
    2. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (0 comentarii)
    3. Surpriză! Viviana Sposub, la cea mai hot emisiune a momentului! (0 comentarii)
    4. Doliu la Hollywood! Comediantul Norm Macdonald a murit la 61 de ani, după o luptă secretă de 9 ani împotriva cancerului (0 comentarii)
    5. Britney Spears și Sam Asghari s-au logodit (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!