Cristina Bălan și-a retras copiii de la școală! ”Noi nu am avut noroc cu școala, cu un cadru didactic căruia să îi pese de noi"

Cristina Bălan și-a retras copiii de la școală! ”Noi nu am avut noroc cu școala, cu un cadru didactic căruia să îi pese de noi"

Alida Enache

Să fii părintele unui copil cu sindrom Down poate fi de-a dreptul dificil, mai ales într-o țară în care sunt ignorate nevoile micuților cu un astfel de diagnostic. Cântăreața Cristina Bălan și soțul ei, Gabriel Bălan, se confruntă cu noi dificultăți în ceea ce privește educația gemenilor lor. 

UPDATE 18 iulie: A trecut mai bine de jumătate de an de când artista Cristina Bălan și-a adus pe lume fetița și, dacă se uită în urmă, nu poate fi altfel decât extrem de fericită și de împăcată. Se bucură în continuare că a luat decizia de a naște acasă și chiar poate aduce argumente suficiente pentru toți oamenii care o judecă și o întreabă de ce nu a mers la spital. Nu toată lumea știe, dar la prima naștere, când a devenit mamă de gemeni, vedeta a avut parte de o experiență traumatizantă pe care nu a dorit să o repete. Sătulă de neregulile din spitalele de stat și îngrijorată de costurile clinicilor private, a hotărât că ar fi mai bine pentru ea să nască acasă.

„Am dorit să dețin eu controlul și să mă simt împuternicită. Știu că unii oameni nu vor înțelege acest lucru și vor spune că am fost inconștientă. Sunt… conștientă de acest lucru. Dar nu a fost nimic inconștient în decizia mea.
Inițial, mă gândisem să nasc în clinică privată, în bazin. Și doream să am soțul, tatăl copilului, lângă mine. Și doream să nu fie tăiat cordonul ombilical imediat după naștere. Și doream ora magică, cu bebe la piept și nimeni să nu ne deranjeze. Și am dorit atât de multe, dar nicăieri nu am găsit toate doleanțele mele îndeplinite. Sau am găsit, în Constanța, dar pe o sumă de bani cu care poți cumpăra și o mașină la mâna a doua.
Este foarte scump să naști în clinică privată, în România. Noi abia răzbim cu doi copii cu dizabilități, care au nevoie de multe terapii și sunt multe cheltuieli.”, a declarat Cristina Bălan pentru revista Viva.

Încă își aduce aminte perfect momentul respectiv și a explicat, pas cu pas, prin ce a trecut în ziua aceea. Iată ce dezvăluiri a făcut pentru aceeași sursă:

„Am avut parte de sprijinul soțului și doula mă încuraja și era atentă la mine, supervizând tot procesul. Eu mă simțeam în transă, dar în sensul cel mai frumos, eram conștientă de ce se întâmpla, însă, în același timp, parcă eram pe altă lume. O lume doar a mea și a bebelușului meu.
Expulzia în sine a durat puțin, până în jumătate de oră. Totul a decurs firesc, natural și frumos. Nu pot explica exact pentru că nu sunt cuvinte pentru tot ce am simțit. Am avut tot ce mi-am dorit, plus demnitate și blândețe.
(…)Nu m-am temut absolut deloc, teama nu face decât ca organismul să secrete cortizol, un hormon care nu ajută nașterea. (…) Există metode de a menține calmul și relaxarea, nu e nevoie să lăsăm panica să ne controleze. Eu am fost foarte fericită să nasc cum mi-am propus, și asta a ajutat mult. Starea emoțională este crucială în orice facem.”

În cadrul aceluiași interviu, Cristina Bălan a ținut să sublinieze și un alt motiv important pentru care a ales să stea departe de spital în momentul nașterii micuței Sofia Nadeea. Nu va uita niciodată prin ce clipe dramatice a trecut în 2013, când a aflat că băieții ei, Toma și Matei, diagnosticați cu sindrom down, au și alte probleme din cauza unor infecții intraspitalicești.

„Ca fapt divers, bebelușii mei (gemenii) aveau E-coli, iar mie analizele îmi ieșiseră negative. Bebelușii mei erau infectați din spital, nu de mine. Erau pe antibiotice pentru că în mediul spitalicesc de la noi pacienții ajung să aibă încă 2-3 afecțiuni suplimentare pe lângă cea cu care s-au internat. Este o realitate cruntă și lumea mă mai întreabă de ce am preferat să nasc acasă.”, a detaliat Cristina Bălan.

Bineînțeles, pentru ea a contat enorm și confortul emoțional pe care a simțit că nu îl poate avea decât acasă. Acesta a fost un alt motiv pentru care a ales să își aducă fetița pe lume într-o cadă cu apă.

„Pe scurt, medicul de gardă cu care am avut ghinionul să nasc m-a înjurat și a avut un comportament total neadecvat situației. Am rămas cu traume adânci, pe care am muncit să le integrez și să le vindec cât mai mult. Nu este deloc de neglijat acest aspect: merităm demnitate și blândețe atunci când naștem. Nu să fim ironizate și tratate ca niște animale care vin să deranjeze niște somități. La prima naștere am fost brutalizată, am născut prematur, nu am avut copiii lângă mine și am fost internată 32 de zile lungi și grele.”, a mai povestit Cristina Bălan.

UPDATE 28 februarie: Au trecut aproape două luni de când a devenit, din nou, mămică și s-a obișnuit deja cu noua sa viață. Într-un interviu recent, Cristina Bălan a oferit noi detalii despre sarcina sa, dar și despre provocările de care a avut parte pe tot parcursul ei. 

Pentru că nu a fost deloc încântată de cum a decurs prima sa naștere, atunci când i-a adus pe lume pe Toma și Matei, a hotărât ca de data aceasta să nu mai ceară ajutorul unui medic, ci unei doule. Asta înseamnă că solista a născut chiar la ea acasă, în cadă, supravegheată de doula, o persoană care oferă suport emoțional, fizic și informativ mamei în timpul, înainte și după naștere.

„Prima naștere a fost traumatizantă pentru mine, pentru că a și venit prematur. În afară de asta, nu am născut cu medicul care mi-a urmărit sarcina, ci cu un medic de gardă, care a fost brutal.

Acum mi-am dorit foarte mult să am doula, care este o specialistă în nașteri și nu numai, adică și postpartum se ocupă de mămică și prenatal. Sunt câteva întâlniri, ne cunoaștem, vorbim, răspunde la orice nelămurire, este suport emoțional, psihic, dar bineînțeles că și fizic.

Am fost monitorizată cât a fost necesar (n.r. – la medic), tocmai pentru că mi-am dorit să fiu sigură că este întors copilul în poziția care trebuie.", a mărturisit ea.

Imagine cu Cristina Bălan care o ține în brațe pe fiica sa

În cadrul aceleiași emisiuni, proaspăta mămică a povestit cum a decurs nașterea Nadeei Sofia.

„L-am culcat pe el, m-am culcat și eu, dar aveam contracții deja la 6 minute. Eram foarte informată, nu avea cum să iasă copilul în timp ce dormeam. N-am mai apucat să umplem bazinul și am născut în cadă. Cada era dezinfectată, să ne înțelegem. A fost exact cum mi-am propus, cum am vizualizat.

În momentul în care nu este medicată nașterea, când nu primești medicamente, intri așa într-o altă sferă. Eu eram în lumea mea, deci nu aș putea să spun acum că mai țin minte mare lucru, decât că era doula lângă mine, mă mângâia, îmi făcea masaj, dar nu aș putea să spun ce a făcut exact, știu doar că mă bucuram de acel moment, chiar dacă era cu dureri”, a mai zis ea.

De asemenea, Cristina Bălan a avut parte și de provocări după ce și-a adus fiica pe lume, însă le-a depășit cu bine pe toate. 

„Marea mea surprindere a fost că am întâmpinat provocări în alăptare, eu, care am alăptat gemeni. Mai mult decât atât, pe gemeni am reușit să-i aduc la sân după biberon, ceea ce – pentru cunoscătoare – este și mai complicat.

Da, am avut ceva de furcă de această dată, în sensul că n-am fost suficient de atentă și am ajuns la o angorjare masivă a sânilor, urmată de o mastită, cu înroșire a sânului, febră cu frisoane, stare generală de rău. Dar nu am întrerupt alăptarea, m-am informat, am căutat tratamente potrivite pentru mine, am consultat și doula cu care am născut și am reușit să trec peste.

În afară de asta, am avut răni, ragade cum li se mai spune, mă durea îngrozitor când puneam copilul la sân, dar am strâns din dinți și am continuat, pentru că era mai important să alăptez decât orice disconfort. Și știam că voi trece peste, așa mi-am propus și așa a și fost. În prezent fac și stocuri de lapte”, a mai zis ea.

--------------

UPDATE 4 ianuarie 2023: Anul 2022 s-a terminat de-a dreptul spectaculos pentru Cristina Bălan și soțul ei, Gabriel! Chiar în ziua de 30 decembrie, fosta câștigătoare de la "Vocea României" a devenit, din nou, mămică. De data aceasta, ea a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe Nadeea Sofia.

”Nadeea Sofia, iubirea noastră, te-am așteptat cu mari emoții! Ai vrut să petrecem Revelionul împreună și nu există cuvinte să exprime fericirea și recunoștința pentru atâta perfecțiune. Bun venit la noi, în familie, iubita noastră surioară, Nadeea Sofia!

Noi deja te iubeam încă din burtică, dar acum ne-am topit de dragul tău. Îți vom fi alături la fiecare pas și te vom ține de mână mereu, promitem!”, a scris cântăreața în urmă cu câteva zile pe pagina personală de Facebook, anunțând venirea pe lume a celui de-al treilea copil al ei. 

 Imagine cu soțul Cristinei Bălan alături de cei trei copii ai lor

La scurt timp după nașterea micuței, Gabriel Bălan a oferit un interviu pentru publicația Playtech și a mărturisit cum se înțeleg băieții lor cu sindrom Down, Toma și Matei, cu Nadeea Sofia. Frățiorii sunt foarte afectuoși cu surioara lor.

”Fetița noastră este foarte bine. Se află încă în perioada de acomodare. Momentan, încă ne acomodăm cu toții la noul ritm de viață. Frățiorii sunt, ca și noi, topiți după ea. Nu s-ar mai dezlipi deloc de ea. Foarte emoționați în prezența ei și foarte afectuoși. Poate chiar mai mult decât ne-am fi așteptat noi”, a spus el.

----------------------

UPDATE 28 noiembrie: În aproximativ o lună și jumătate își va putea ține cea de-a treia minune la piept și este mai emoționată și nerăbdătoare ca oricând! Cristina Bălan a făcut noi dezvăluiri despre sarcina sa actuală și a vorbit, de asemenea, despre cât de fericiți sunt gemenii ei că vor avea o surioară. Mămica face tot posibilul ca Toma și Matei să fie independenți în viitor și să ducă vieți normale, chiar dacă sunt diagnosticați cu sindrom Down.

„M-ați găsit foarte emoționată și plânsă deja. Recunosc că am bocit în câteva rânduri. Cuvântul cheie într-o situație cu cromozom în plus este răbdare, foarte multă răbdare, dar care merită, pentru că rezultatele pot să fie fenomenale.

Primul lucru care m-a făcut să lăcrimez a fost să-i văd pe ei (n.r- alți copii cu sindromul down) și să vizualizez și viitorul alături de copiii noștri, care cu siguranță vor deveni cât se poate de independenți, pentru că îi și încurajăm pe acest drum.

Ne motivează foarte mult și ne dă speranță (n.r- să vadă că tineri cu aceeași boală au joburi).

Vreau să spun că știam acest lucru, simțeam cumva, intuiam, încă de la început, când am ales să-i aduc pe lume pe copii. Am avut mare încredere în ei. Îi implicăm în foarte multe activități și ei sunt foarte curioși și dornici. Nu le place să fie dați la o parte. Matei și Toma îi cheamă. Matei mă imită unu la unu. De multe ori îl văd că mă studiază atent, ca să vadă mai încolo cum să procedeze.

Am o sarcină formidabilă, sigur că lucrurile s-au îngreunat, eu m-am împlinit, m-am rotunjit. Mai avem o lună și jumătate aproximativ. În ianuarie este programată livrarea. Am avut și am parte de o sarcină foarte ușoară. Nici nu am visat la așa ceva. Băieții o iubesc foarte mult pe surioara lor, toată ziua mă pupă pe burtică”, a povestit ea în cadrul unui interviu.

Imagine cu Cristina Bălan gravidă alături de gemenii ei

----------------------

UPDATE 16 noiembrie: Câștigătoarea sezonului cu numărul cinci al concursului „Vocea României” a avut parte de o experiență neplăcută în timpul primei nașteri, când au venit pe lume gemenii ei, Toma și Matei. Acum, așteaptă să se vadă mamă de trei și vrea să își nască fetița în cu totul alte condiții. Într-un interviu acordat pentru revista Viva, a povestit pe scurt ce i s-a întâmplat și a spus de ce nu are de gând să retrăiască momentele acelea.

„Planul meu de naștere include tot ce n-am avut prima oară: doresc să nasc în apă, cu moașă, soțul să-mi fie alături cât, când și dacă dorește (în anumite momente, travaliul poate fi dificil pentru parteneri). Doresc o atmosferă relaxantă, blândă. După expulzie, vreau să am ora magică cu bebelina la piept, cordonul ombilical să fie clampat cu întârziere de minimum jumătate de oră, pentru ca fetița mea să beneficieze de tot sângele care încă mai pompează către ea. Prima naștere a fost extrem de traumatizantă, foarte mulți medici sunt brutali, le vorbesc urât femeilor în travaliu, am auzit personal, nu din povești. Chiar și eu am fost tratată așa, brutal și fără omenie. Lucru care sper să se schimbe în spitalele de stat. Nicio femeie nu merge să nască pentru a încurca viața vreunui doctor., a declarat vedeta pentru sursa menționată.

Data probabilă a nașterii este 10 ianuarie 2023, dar mămica nu vrea să își grăbească fiica în niciun fel. Așteaptă momentul și speră să se bucure din plin, având în vedere că prima oară nu a avut ocazia. Au trecut 10 ani de atunci și lucrurile vor arăta diferit, pentru că acum este mult mai pregătită.

„Îmi doresc să stea în burtica mea cât poate ea de mult și să vină pe lume când e pregătită. Eu mă pregătesc temeinic, vreau să fie o simbioză între noi, să cooperăm, să vină pe lume lin și frumos.”, a mai zis pentru aceeași sursă.

UPDATE 13 octombrie: Cristina Bălan a făcut noi dezvăluiri despre ceea ce înseamnă să fie mama unor copii cu sindrom Down, dar și despre cum se simte acum, știind că va avea și o fiică, în cadrul podcast-ului "Duet cu Alexandra", al Alexandrei Ungureanu (40 ani).

"Mai am de lucrat. Mi-aș dori să fiu în atâtea feluri și uneori mă dezamăgesc pe mine, pentru că nu reușesc întotdeauna să am răbdarea aceea de fier.

Cred că orice părinte visează să fie prieten cu copilul și să se înțeleagă. Uneori trebuie să fii părinte și să impui limite, iar asta este foarte aiurea. Mie nu îmi place să fac treaba asta, să fiu bossy, să fac pe șefulețul și uneori trebuie.

Copiii au nevoie de limite. Cred în educația cu blândețe, dar nu întotdeauna îmi iese. Uneori mai ridic tonul, îmi ies din pepeni și am reacții de lasă-mă în pace. Aș vrea să fiu tot timpul zen”, a mărturisit ea.

--------------------

UPDATE 13 septembrie: Cristina Bălan este însărcinată în șase luni, dar abia acum a dat marea veste: ,,Vă împărtășesc și vouă bunavestire, după o lungă perioadă de discreție. Astăzi se împlinesc 6 luni de când a apărut Minunea în viața noastră: Nadeea Sofia ♥️ Băieții sunt foarte încântați că vor avea o soră. Nouă încă ni se pare ceva extraordinar 🙏🏼”.

Felicitări din suflet, să fiți sănătoși!

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de VIVA! (@vivaromania)

 

--------- 

Cristina Bălan, acum în vârstă de 40 de ani, a mărturisit de curând că ea și soțul ei au hotărât să-și retragă gemenii de la școală. Matei și Toma, care urmează să împlinească nouă ani în luna august, nu primeau susținerea și înțelegerea cadrelor didactice de la școala la care învățau. Aceștia urmau cursuri la o instituție normală, de stat, ci nu la una specială, pentru copii cu sindrom Down.

 Imagine cu Cristina Bălan, alături de soțul ei și cei doi gemeni ai lor în parc

”Noi nu am avut noroc cu școala, cu un cadru didactic căruia să îi pese de noi. Să facă un pas dincolo de fișa postului. (...) Nu ai manuale adaptate, nu ai profesori de sprijin… E ca și cum i-ai spune: 'Tu, în căruciorul cu rotile, ai dreptul să urci scările astea, dacă vrei. Este treaba ta! Dar eu nu îți ofer o rampă, tu urcă, eu nu am nimic împotrivă.

I-am retras de la școală, pentru că a început să devină un mediu nociv pentru ei. Dacă un adult nu știe să gestioneze o situație de genul acesta și începe să îi ferească pe copiii tipici de copiii speciali, atunci ei încep să se simtă izolați. Încep să dezvolte o anumită atitudine, fără să aibă vreo vină neapărat, dar există.

Ei nu sunt violenți, dar dacă văd violență, pot să o preia. Dacă văd alți băieței că dau cu piciorul sau se hârjonesc și fac gesturi, le preiau și ei. Dar problema este că la un copil tipic se scuză lucrurile astea, că e copil. Dar la copilul special se spune că are o problemă de comportament.", a declarat artista pentru Fanatik.ro.

 Imagine cu gemenii Cristinei Bălan în timp ce se joacă cu un glob

De când și-au retras copiii de la școală, câștigătoarea premiului cel mare de la “Vocea României” (anul 2015) și soțul ei au devenit cadre didactice pentru băieții lor. Toma și Matei au nevoie, în continuare, de cineva care să se ocupe de educația lor.

Cistina Bălan a mai transmis, de asemenea, un mesaj în mediul online, care li se adresează politicienilor și prin care cere o lege adaptată nevoilor copiilor diagnosticați cu diverse deficiențe.

"Pentru noi, școala nu este școala decât ca spațiu fizic. În lipsa unui profesor de sprijin, care să stea lângă copii și să-i îndrume, ei nu pot ține pasul și să lucreze singuri. Așa că, de ceva vreme, suntem și cadre didactice. Facem lecții acasă, în limitele timpului și energiei. Dar ne străduim să ținem pasul, pe cât posibil. Lucrăm pe manuale pentru copii tipici, pe cât putem. Și copiii mei pot multe, dar au alt ritm și au nevoie de sprijin".

Gabriel Bălan, a oferit, la rândul său, o declarație despre cum este crești copii cu nevoi speciale: "Să crești doi copii deja presupune un efort suplimentar. Să crești doi copii de aceeași vârstă, care au și o dizabilitate precum sindromul Down, e povestea noastră. O poveste în tandem, cu Toma și Matei. O poveste deloc negativă, ci dimpotrivă. O poveste care ne-a schimbat viața și felul în care o percepem".

Băieților le plăcea la școală

Cu puțin timp înainte, în luna aprilie a acestui an, solista a mai făcut o postare pe pagina de Facebook unde declara, fericită, că băieților ei le place la școală. Se pare că lucrurile s-au schimbat ulterior.

"Recent am stat de vorba cu o invatatoare din Bucuresti despre integrarea copiilor atipici in colectivitatea tipica si imi spunea ca cel mai important aspect este cel al relatiilor care se leaga intre copii. Cu alte cuvinte, copiii sunt cel mai motivati sa mearga la scoala atunci cand acolo au prieteni.

Ce vreau sa spun. Cu toate ca statul roman ne da dreptul la scolarizarea in masa, integrarea si incluziunea raman la latitudinea colectivului efectiv. Adica daca ai noroc sa nimeresti intr-un colectiv cu un cadru didactic implicat si cu dorinta de a ajuta, atunci lucrurile pot fi mai simple, mai frumoase. Pentru ca atitudinea persoanei de la catedra este definitorie si in functie de asta se creeaza atmosfera in clasa.

Pentru noi nu exista programa adaptata, manuale speciale. Noi, parintii, trebuie sa facem acest lucru, cu o echipa formata din psihologul scolii, profesorul de sprijin (care nici nu poate fi solicitat daca nu exista un anumit numar de copii cu dizabilitati in unitatea scoalara) si cadrul didactic.

La noi in clasa exista cativa copilasi care sunt nemaipomeniti. Una dintre fetitele care-i ajuta si care socializeaza cu Matei si Toma este de etnie. O papusa cu pielea cafenie, care intotdeauna strange creioanele, penarele sau alte obiecte aruncate de nazdravanii nostri si-i ajuta sa se imbrace, la finalul orelor. Astazi le-a dat din chipsurile ei, am zis ca ma topesc cand am vazut dragalasenia   I-am multumit si mamei ei, recent.

Imagine cu copiii Cristinei Bălan în fața porții, la școală

Mai este o fetita, care mereu vine la ai mei sa le aduca plastilina, carti de colorat sau altele asemenea. Cu alte cuvinte, socializeaza cu ei, cauta sa intre in vorba. Mare lucru!

Cativa dintre baietei am observat ca ii accepta si-i includ pe baietii mei cand e vorba de goana pe coridor sau de harjoneala la baie. Unul dintre ei mi-a spus, citez, “Toma este prietenul meu”. Mi s-au umezit ochii instantaneu.

Bine, stiu ca prieteniile la aceasta varsta pot aparea si disparea din senin, insa mi-e drag sa vad ca pot exista prietenii intre tipici si speciali. Copiii isi gasesc intotdeauna numitor comun prin joaca.

Bineinteles ca atitudinea invatatoarei noastre inseamna mult, chiar daca nu are specializare sau experienta cu copiii CES. Dar este binevoitoare si vrea sa ne ajute cum poate, ceea ce este deja ceva.

Daca la inceputul scolii baietii mei erau mai reticenti si in unele zile chiar spuneau ca nu vor la scoala, in ultima vreme, datorita relationarii de care va povestesc, ei singuri spun “tati/mami, mergem la scoala?”

Eu le multumesc parintilor care inteleg stradania noastra cea de toate zilele si isi educa frumos copiii, sa nu-i marginalizeze pe copiii mei. Pentru ca baietii mei nu au nicio vina ca au un cromozom in plus si invata mai greu anumite lucruri. Dar un adult tipic care se poarta urat cu un copil cu intarzieri in dezvoltare este de nescuzat. Sa-si mai influenteze si proprii copii sa faca la fel… nu am cuvinte.

In aceeasi idee, le spun parintilor ca acesti copii cu dizabilitati intelectuale au mare nevoie de modele de comportament, ei imitand tot ce-i impresioneaza/socheaza. Spre ex, daca in preajma lor se tipa sau se bruscheaza, ei vor face la fel. Dar daca e invers si sunt tratati cu rabdare si intelegere, vor oferi acelasi lucru in schimb.

Civilizatia a aparut cu primul om care a ajutat un alt om. Pentru ca asta ne face fiinte divine: empatia.", a scris ea la vremea aceea.

Citește și: Ce au ajuns să facă Cristina Bălan și soțul ei pentru a putea plăti terapia gemenilor, diagnosticați cu sindrom Down

Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook

Surse articol: Okmagazine, Romaniatv, PlaytechUnica, LibertateaFanatik, Wowbiz, Fanatik, LibertateaFanatikViva

Articolul urmator
Adriana Bahmuțeanu nu își dorește copii cu actualul soț și a spus și de ce: „La școală o să îl întrebe dacă a venit cu bunicul și de fapt e cu tata”
Adriana Bahmuțeanu nu își dorește copii cu actualul soț și a spus și de ce: „La școală o să îl întrebe dacă a venit cu bunicul și de fapt e cu tata”
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.