Cristina Șișcanu, reacție tranșantă după ce Cătălin Botezatu i-a numit penibili pe influenceri. „Hai să o lăsăm puțin mai moale cu etichetele"
O declarație recentă făcută de Cătălin Botezatu despre influencerii din România a încins spiritele pe internet și a făcut mai multe voci cunoscute în online să reacționeze. Printre ele s-a numărat și Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu. Află ce a avut de zis fosta prezentatoare TV, actuală influenceriță, despre mesajul transmis de celebrul creator de modă!
Amintim că designerul a făcut o serie de declarații dure la adresa influencerilor din țara noastră, afirmând că mulți dintre cei care activează în online sunt „atârnători, penibili și papagali”.
Cristina Șișcanu, în vârstă de 41 de ani, a ales să îi răspundă public și a susținut că afirmațiile lui Botezatu sunt prea generale și că, în realitate, chiar el desfășoară activități specifice unui influencer.
„Să o lăsăm mai moale cu etichetele”
Declarațiile lui Cătălin Botezatu despre influencerii români au fost făcute în cadrul unui eveniment monden, unde designerul a criticat, în special, persoanele care promovează produse sau servicii fără discernământ.
Acesta a afirmat că nu recunoaște decât câțiva influenceri autentici și a avut remarci ironice la adresa unor creatori de conținut pe care îi consideră lipsiți de valoare. Afirmațiile lui nu au rămas fără ecou.
Chiar dacă are contul de Instagram blocat, Cristina Șișcanu păstrează legătura cu urmăritorii ei pe Facebook, acolo unde a publicat un videoclip în care și-a exprimat punctul de vedere și i-a transmis designerului că, prin activitatea desfășurată pe propriile conturi de pe rețelele sociale, face exact ceea ce critică.
„Dragul meu Cătălin, trebuie să îți amintesc un singur lucru. Tu ești printre primii și printre cei mai buni influenceri ai României. Cu acte în regulă, pot să spun (…) Tocmai te-am văzut în Turcia promovând o clinică de stomatologie pe conturile tale de socializare. Întreb și eu cum se numește. Nu influencereală? (…) Într-un punct, sunt de acord cu tine că sunt influenceri care fac treabă slabă, există oameni care promovează orice, oricum și fără nicio responsabilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi punem pe toți în aceeași oală (…) Nu poți judeca o întreagă industrie pentru cei mai nepotriviți reprezentanți ai ei (…) Să nu generalizăm (…) Să o lăsăm mai moale cu etichetele.”, a transmis Cristina Șișcanu în online.
„Nu m-am simțit atacată deloc”
În intervenția sa, Cristina Șișcanu Ionescu a ținut să precizeze că nu s-a considerat vizată de declarațiile lui Cătălin Botezatu și că reacția sa nu a fost determinată de orgoliu.
Vedeta spune că este împăcată cu ceea ce face în mediul online și că activitatea sa nu depinde de validarea venită din partea altor persoane.
„Am văzut că unii oameni erau așa de bucuroși că a zis Cătălin Botezatu de influenceri că sunt papagali, penibili, atârnători, mulți dintre voi ați spus în comentarii că el s-a referit la o anumită categorie. Nu mă simt atacată deloc (…) Sunt atât de stăpână pe mine și împăcată cu mine, ce am realizat, ce realizez, încât nu mă definește părerea cuiva. Aici nu a fost vorba despre mine. Aici am vrut să fac niște precizări pentru că Botezatu a zis că recunoaște 3-4 fete și nu este adevărat, pentru că sunt zeci de influenceri pe direcțiile lor, pe nișele lor.”, a mai spus Cristina Șișcanu pe Facebook.
Vedeta a insistat asupra ideii că există creatori de conținut serioși, care își construiesc comunitățile prin muncă și responsabilitate, iar aceștia nu ar trebui judecați după exemplele negative.
O dezbatere care împarte opiniile
Discuția a readus în prim-plan tema credibilității influencerilor și a modului în care sunt realizate colaborările comerciale din mediul online.
În ultimii ani, atât Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, soțul ei, cât și alte persoane publice au dezvoltat comunități importante pe rețelele sociale, unde promovează produse, servicii sau proiecte personale. Pentru mulți dintre aceștia, activitatea online reprezintă o profesie în sine, desfășurată după reguli și contracte similare celor din publicitate.
Ajuns la vârsta de 59 de ani, Cătălin Botezatu rămâne unul dintre cele mai cunoscute nume din moda românească. Părerile lui sunt extrem de importante în rândul admiratorilor săi, dar, de această dată, au reușit să supere câțiva dintre influencerii vizați de această declarație recentă făcută de el.
Cristina Șișcanu are o relație specială cu urmăritorii răi
De-a lungul anilor, soția lui Mădălin Ionescu și-a construit o comunitate numeroasă în mediul online, unde vorbește despre familie, stil de viață, alimentație și proiectele personale.
În ultima vreme, după ce a slăbit spectaculos, Cristina Șișcanu a început să pluseze pe promovarea hainelor pe care le poartă. Urmăritoarele sale vor să afle constant de unde își achiziționează ținutele, bijuteriile și machiajele, așa că nu se sfiește să le arate tot ce își cumpără nou.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Cancan, Stiripesurse, Spynews
Tags: Catalin Botezatu, Cristina Șișcanu, Mădălin Ionescu, Vedete Romania