Cu ce se ocupă acum Brigitte Pastramă, după ce afacerile ei din Dubai au dat faliment

Brigitte Pastramă, cunoscută publicului larg din România pentru aparițiile ei televizate și pentru viața tumultuoasă trăită sub lumina reflectoarelor, a ales în urmă cu doi ani să-și schimbe radical viața și să o ia de la capăt în Dubai. Află cu ce se ocupă acum.
Acum doi ani, fosta soție a lui Ilie Năstase și-a lăsat în urmă afacerile și viața din București și s-a mutat în Dubai alături de fiica ei, Sara Torj și de soțul ei, Florin Pastramă. Acolo, vedeta a luat totul de la zero.
Iar acum, după câteva încercări eșuate, pare să fi găsit în sfârșit drumul potrivit.
De ce a plecat Brigitte Pastramă din România
Mutarea în Dubai a fost, în primul rând, o decizie luată pentru binele familiei. Brigitte Pastramă, în vârstă de 45 de ani, a vrut un mediu mult mai sigur și controlat pentru fiica ei adolescentă, departe de tentațiile nocive din România.
Vedeta a declarat deschis că și-a dorit o viață fără influențe periculoase pentru Sara, mai ales după ce, în trecut, s-a confruntat cu probleme în ceea ce-l privește pe fiul ei, Robert Sfăt, care a avut de-a face cu drogurile.
Din acest motiv, Brigitte Pastramă s-a temut ca fiica ei să nu meargă pe același drum și a luat măsuri.

„Când am intrat în acea țară, ca turist, m-a întâmpinat un mesaj care îmi spunea să nu transportăm pentru nimeni niciun bagaj, pentru că dacă deținem droguri asupra noastră pedeapsa este capitală.
Până la 21 de ani nu se vinde alcool. Alcoolul se vinde doar în baza anumitor permise de alcool. Este o țară foarte sigură din punct de vedere al acestor substanțe și alcoolului.
În acest moment, copilul meu nu are un factor de decizie foarte important și este influențat de anturaj. Acolo nu există anturaje care să consume așa ceva. Viața în Dubai este foarte sigură.
Eu am ales ţara aceea pentru că acolo nu există deloc droguri, plus de asta e pedeapsa capitală pentru cei prinşi cu droguri. Nu există alcool, există doar în locuri speciale, îţi trebuie licenţă, dar noi suntem penticostale şi nici nu o să vrem acea licenţă.
Este o ţară mai mult musulmană, nici în mall-uri nu este permisă comercializarea alcoolului. Pentru copilul meu este o îngrădire a anumitor drumuri pe care ar putea să o ia şi care ar fi nocive pentru viitorul ei.
Plus de asta, sunt foarte multe şcoli bune. Sara vrea să facă psihologie spre exemplu, dar eu mi-aş dori pentru copilul meu inginerie robotică. Asta mi-aş dori eu şi consider că este de viitor.
Inteligenţa artificială este din ce în ce mai folosită. Chiar mi-aş dori ca Sara să o ia pe calea asta, iar acolo este foarte dezvoltată această latură, au laboratoare speciale, mai ales la şcoala la care am înscris-o”, povestea vedeta în vara anului trecut.
Sora lui Brigitte Pastramă e de o frumusețe rară! Vezi cum arată Cristina, face ravagii peste hotare
Ce afaceri a avut Brigitte Pastramă în Dubai
Odată ajunsă în Dubai, vedeta și-a propus să pună bazele unor afaceri. Având o experiență de peste un deceniu în designul interior, primul pas a fost să își deschidă o firmă în acest domeniu, în inima Emiratelor Arabe. Din păcate, visul i s-a spulberat rapid, iar afacerea a dat faliment.
Nedorind să renunțe, Brigitte Pastramă a încercat apoi să își valorifice notorietatea și a devenit influencer, însă nici această activitate nu i-a adus prea multă satisfacție.
View this post on Instagram
„Eu am avut mult timp. Am încercat să-mi fac o firmă în Dubai și am pierdut bani. Am muncit câteva luni și am zis că nu se câștigă bani. Ca designer de interior. Asta am făcut aici timp de 12 ani.
Apoi am fost influencer. Am avut mulți followeri, când ajungi să fii cunoscut în agențiile lor, ai ceva, dar nu mai voiam. Stai să te machiezi, apoi mergi la un restaurant să mănânci și vii acasă să te pui pe cântar.
Am fost invitată la un fashion show și am văzut ceva de Dubai. După internship primești recomandări și te ajută că ești produsul lor”, a spus Brigitte Pastramă la „Un show păcătos”.
„În septembrie o să am prima mea prezentare de modă”
În urma acestor eșecuri, Brigitte Pastramă și-a luat inima în dinți și s-a înscris la Fashion Academy Dubai, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din regiune.
Ulterior a început un master axat pe realizarea de corsete, în cadrul aceleiași instituții. Vedeta a investit zeci de mii de euro în cursuri și materiale, fără să se uite înapoi.
În paralel cu studiile, ea face și un internship într-un atelier din Dubai, sub îndrumarea unui designer recunoscut pe plan local. Deși nu este remunerată, experiența acumulată este foarte valoroasă.
View this post on Instagram
„Foarte mult am studiat și am făcut niște cursuri. Am făcut un master. Acum trebuie să-mi iau licența, proiectul în curând. Trebuie să merg să-mi dea diploma. Am făcut un master de outfit-uri și corsete.
Sunt la nivel 2 la Fashion Academy în Dubai și în septembrie o să am prima mea prezentare de modă ca și designer. Fac și un internship sub umbrela unui creator care este faimos în Dubai la atelierul lui.
Sunt cea mai bună elevă a lui. A zis că a mai avut o singură ucenică și m-a luat pe mine. Lucrez acolo două zile pe săptămână, dar fără bani, ca să nu plătesc experiența.
Școlile le-am plătit, am plătit mult, câteva zeci de mii de euro. Am cusut acasă, livingul meu e plin, am și mașină de cusut. Materialele le comand”, a mai spus Brigitte Pastramă pentru sursa citată anterior.
Cu o primă prezentare de modă programată pentru această toamnă, Brigitte Pastramă își construiește cu pași mici, dar siguri, o nouă carieră într-un domeniu care pare să o pasioneze.



Surse foto: instagram, instagram
Surse articol: romaniatv, viva, spynews
Tags: Vedete Romania