Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cum arăta Oana Zăvoranu în adolescență: imagini de colecție

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro
Debut în telenovele

Debut în telenovele

Oana Zăvoranu și-a început cariera în anul 2000, după ce a participat la un casting pentru emisiunea "Vară pentru 2", difuzată la TVR2. Doi ani mai târziu a apărut în câteva episoade în serialul de comedie "La bloc", iar începând cu anul 2004 a fost distribuită în telenovele celebre precum "Numai iubirea" sau "Păcatele Evei". În 2005 bruneta prezenta emisiunea "Corazon Latino", la Acasă TV, iar în 2009 a moderat și produs emisiunea "Pact cu diavolița", difuzată la Kanal D.

Sursa foto: Imgur

Oana Zăvoranu, în vârstă de 47 de ani, este unul dintre cele mai vocale personaje feminine de la noi și, totodată, o actriță extrem de îndrăgită. Vedeta este cunoscută în showbiz prin prisma aparițiilor sale în telenovele românești, dar și în emisiunile pe care le-a moderat, dar și pentru faptul că este foarte transparentă în privința vieții sale personale.

Bruneta și-a făcut debutul în actorie în urmă cu mai bine de 15 ani, atunci când a fost distribuită în serialul "Numai Iubirea", iar de atunci a devenit una dintre cele mai notorii prezențe publice constante de pe micile ecrane. Află, în galeria foto, cum arăta Oana Zăvoranu la începutul carierei, pe vremea când era doar o adolescentă.

Surse articol: Click.ro / Fanatik / Tacatacasport

Sursa foto principală: Instagram / Instagram

Surse foto: Instagram, Imgur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Gina Pistol, primele declarații după ce a devenit mamă (21438 vizite)
    2. Cum s-a format unul dintre cele mai controversate cupluri din România: totul despre începuturile relației dintre Andi Moisescu și Olivia Steer (19685 vizite)
    3. Povestea de viață a lui Carmen Iohannis - detalii neștiute despre viața ei de dinainte de a deveni Prima Doamnă a României (17639 vizite)
    4. Feli Donose a recunoscut! Metoda prin care a reușit cântăreața să scape de kilogramele în plus (16515 vizite)
    5. Cum se pregătește Kate Middleton să devină regină (15898 vizite)
    1. De ce Kate Middleton are mereu degetele bandajate. Ce i se întâmplă ducesei de Cambridge (nota 4.6)
    2. Sarcina nu este singurul motiv pentru care Meghan Markle nu participă la înmormântarea prințului Philip (nota 4.6)
    3. Gina Pistol, reacție fermă, tăioasă și neașteptată la adresa celor care o critică (nota 4.4)
    4. Gina Pistol, primele declarații după ce a devenit mamă (nota 4)
    5. Tributul discret adus de Kate Middleton reginei Elisabeta a II-a, prințesei Diana și prințului Philip, la funeraliile acestuia (nota 3.8)
    1. Virgil Ianțu nu este căsătorit cu mama fetei lui! De ce nu și-a legat destinul de aleasa inimii sale (0 comentarii)
    2. Un alt om. Cum arăta fatala Ruby înainte de toate operațiile estetice la care s-a supus (0 comentarii)
    3. Anii și-au spus cuvântul! Cum arată astăzi Sherilyn Fenn, fascinanta brunetă din "Twin Peaks" (0 comentarii)
    4. Cum arată acum fiica lui Răzvan și a Irinei Fodor. Diana s-a făcut o frumusețe de fată! (0 comentarii)
    5. O vezi mereu cu zâmbetul pe buze dar ascunde suferințe grele. Prin ce drame a trecut Ilinca Vandici (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!