Cum arată și ce face Corina Bud în prezent
Corina Bud a fost și este una dintre cele mai iubite artiste din România. Cucerește publicul încă din anul 2000 cu vocea ei superbă, dar și cu stilul extrem de excentric și nonconformist. Deși dispăruse din lumina reflectoarelor de ceva vreme, Corina a revenit, grațios, în centrul atenției la sfârșitul lunii martie cu noua ei piesă foarte îndrăzneață, “Ai ales”.
Ajunsă la 43 de ani împliniți în ianuarie 2023, solista ne dovedește tuturor că vârsta este doar un număr, având în vedere faptul că pozează mai ceva ca o tânără de 20. După cum bine se vede în mediul online, unde nu se sfiește să-și afișeze silueta de invidiat, frumoasa Corina Bud arată și se simte mai bine ca oricând.
Sursa foto: Instagram
Aceasta abordează, în continuare, stiluri vestimentare inedite și provocatoare, exact așa cum ne-a obișnuit. Nu are nicio problemă nici în a se poza fără haine, dovadă că se simte extrem de bine în pielea sa. Fotografiile sale nud și semi nud fac furori pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, unde fanii cântăreței reacționează în număr cât mai mare.
Sursa foto: Instagram
Chiar și în cel mai nou videoclip al ei se prezintă la fel de excentrică și lipsită de inhibiții precum o făcea în trecut. În piesa care a fost lansată în 25 martie, Corina Bud apare cu un look sexy și futurist, inspirat din cultura cyberpunk și este însoțită, bineînțeles, de un câine robot. Chiar când credeam că nu ne-ar mai putea uimi cu nimic, aceasta ne dovedește încă o dată că imaginația și creativitatea nu au limite.
View this post on Instagram
“Ai ales”, căci asa se numește noul ei single, a fost compus în studiourile Global Records de Florian Rus, Sebastian Barac, Marcel Botezan și Alex Cotoi. Bogdan Păun a fost regizor, iar Paul Tatcu a ocupat rolul de DOP. Videoclipul, care a fost postat cu descrierea "I'm back" (M-am întors) pe Youtube a depășit deja 1.600.000 de vizualizări.
Impresionați de marea sa reîntoarcere, internauții i-au urat vedetei un sincer "Bine ai revenit!". "Corinaaaa, te așteptam de ani… La cât mai multe!!", "mereu ICONICA. Păzea! Vine Corina 2022 edition", "Felicitări pentru aceasta revenire!!! Am ascultat piesa la radio, dar nu știam cine o canta. Felicitări Corina!!!!", "Bine ai revenit în muzică de mult așteptăm un nou single" - sunt doar câteva dintre comentariile care se găsesc la noul videoclip al blondinei.
Despre noua ei piesă, vedeta zice că: “Este o piesă despre alegeri greșite în dragoste, despre cei apreciați mai puțin la timpul lor care devin the one that got away și încep să fie cauți din nou de cei care i-au lăsat. Mi-a plăcut de la prima audiție, am dansat instant pe ea și pe loc am știut că este viitoarea mea piesă. Enjoy & vă pup!”.
Vezi această postare pe Instagram
Corina Bud, mămică singură, dar fericită
Corina Bud ne-a convins deja că are cu ce se mândri din punct de vedere profesional, însă cariera sa nu este și cea mai mare realizare a ei. Cântăreața este, înainte de toate, o mămică mândră. Fiul ei, Robin Bud, are 13 ani și îi seamănă leit mamei sale. Are chiar și un cont personal de Instagram, unde, uneori, împărtășește cu urmăritorii săi fotografii din vacanțele lui.
Sursa foto: Instagram
Băiatul a rămas doar în grija mamei sale, după ce aceasta a divorțat de Nelu Bud, bărbatul pe care l-a iubit mai bine de 20 de ani. Cântăreața s-a separat de mai bine de patru ani de tatăl copilului ei și a ales să se ocupe singură de creșterea și educarea lui, motiv pentru care ar fi dispărut din lumina reflectoarelor în ultimii ani. Pretextul care ar fi dus la separarea cuplului ar fi fost infidelitățile lui Nelu Bud.
Sursa foto: Instagram
Chiar dacă prima sa căsnicie nu a avut un final reușit, solista nu s-a dat bătută și a continuat să-și caute marea dragoste. Aceasta pare să-și fi găsit un nou partener, un bărbat misterios, despre care nu se cunosc și alte detalii. El a apărut în fotografiile postate pe InstaStories de către solistă, pe parcursul vacanței sale în Positano, în vara anului trecut. Chiar și așa, Corina Bud nu a împărtășit cu publicul niciun detaliu concret legat de viața ei amoroasă.
Citește și: Ilinca Vandici, declarații controversate, în cadrul emisiunii lui Denise Rifai, despre soțul și fiul ei
Surse articol: A1, Tvmania, Okmagazine
Sursa foto principală: Instagram
Surse foto: Instagram